Accidente aviatice produse în lume (cronologie 2020-2021)
Un avion care transporta paraşutişti civili s-a prăbuşit la 10 octombrie 2021, în centrul Rusiei, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, din primele informaţii rezultând că 16 persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa, informează AFP. Un număr de 23 de persoane se aflau la bordul avionului, care s-a prăbuşit la ora locală 9:23 (6:23 GMT) în Republica Tatarstan, a precizat ministerul pe Telegram. Şapte persoane au fost salvate, iar în cazul celorlalţi 16 pasageri nu există "niciun semn de viaţă", a declarat un reprezentant al ministerului pentru agenţia RIA Novosti. Aparatul de zbor de tip L-410 s-a rupt în două, conform imaginilor transmise de minister. Cei şapte supravieţuitori au fost spitalizaţi, iar unul dintre ei se află "în stare gravă", conform RIA Novosti.
***
Accidente aviatice care au avut loc în lume, din 2020 până în prezent:
2021
3 octombrie - Un avion de mici dimensiuni folosit pentru turism s-a prăbuşit lângă Milano, nordul Italiei, ducând la moartea a şapte pasageri şi a pilotului. Aparatul, un Pilatus PC-12 care decolase de pe aeroportul milanez Linate cu destinaţia Olbia din Sardinia, sudul Italiei, s-a prăbuşit la cinci minute după decolare, la San Donato Milanese, o comună la sud-est de capitala Lombardiei. Avionul a luat foc după ce s-a izbit de o clădire de birouri goală în curs de renovare.
17 august - O aeronavă militară de transport Iliuşin Il-112V s-a prăbuşit în timpul unui zbor de probă. La bordul aparatului se aflau trei persoane. Accidentul a avut loc în apropierea aerodromului Kubinka, în apropiere de Moscova.
14 august - Un avion utilitar Beriev Be-200 pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit în sudul Turciei. Toate cele opt persoane aflate la bord (cinci militari ruşi şi trei turci) au murit. Avionul, care fusese închiriat din Rusia, ajuta la stingerea incendiilor în districtul Onikisubat, din provincia turcă Kahramanmaras, situată în apropierea frontierei cu Siria.
4 iulie - Un avion militar C-130, cu 92 de persoane la bord, s-a prăbuşit şi a fost cuprins de flăcări în sudul Filipinelor, iar şeful armatei, generalul Cirilito Sobejana, a afirmat că cel puţin 40 de persoane au fost salvate, în timp ce ministrul apărării, Delfin Lorenzana, a informat că cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa. Aparatul s-a prăbuşit în timpul manevrelor de aterizare.
19 iunie - Un avion bimotor de tipul L-410 s-a prăbuşit în regiunea rusă Kemerovo, sud-vestul Siberiei. Patru paraşutişti şi-au pierdut viaţa şi alţi patru au fost grav răniţi.
10 iunie - Un avion militar s-a prăbuşit în apropiere de Mandalay, al doilea cel mai mare oraş din Myanmar. Doisprezece oameni aflaţi la bord au murit, iar doi, între care pilotul, au supravieţuit. Aeronava, care decolase din capitala Naypyidaw şi urma să ajungă în oraşul Pyin Oo Lwin, s-a prăbuşit cu puţin timp înainte de aterizare, la circa 300 de metri de o uzină metalurgică. Avionul transporta şase militari şi mai mulţi călugări pentru a lua parte la o ceremonie la o mânăstire budistă. Nu au fost anunţate victime în rândul celor aflaţi la sol.
9 iunie - Un avion militar MiG-29 din armata bulgară s-a prăbuşit în Marea Neagră în dreptul peninsulei Shabla în timpul exerciţiilor militare Shabla 2021. O operaţiune de căutare şi salvare a fost lansată imediat. Exerciţiile militare Shabla 21 au fost suspendate.
26 mai - Un avion Tiger F-5 al forţelor aeriene elveţiene s-a prăbuşit lângă localitatea Melchsee-Frutt, din cantonul Obwalden din centrul Elveţiei. Pilotul a reuşit să se catapulteze şi a scăpat nevătămat.
25 martie - Un avion militar britanic s-a prăbuşit în Cornwall, sud-estul Angliei, echipajul reuşind să se catapulteze înainte ca aparatul să atingă solul.
13 martie - Un avion de transport militar Antonov-26 s-a prăbuşit în timp ce ateriza, în condiţii de ceaţă, în cel mai mare oraş din Kazahstan, Almatî. Patru din cele şase persoane aflate la bord au murit, iar două au suferit răni şi au fost internate în spital.
21 februarie - Şase persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion militar s-a prăbuşit în estul Mexicului. Aeronava Learjet 45 s-a prăbuşit în timpul decolării de pe aeroportul El Lencero din municipalitatea Emiliano Zapata, în statul Veracruz.
21 februarie - Un avion de mici dimensiuni al forţelor aeriene nigeriene s-a prăbuşit chiar în faţa aeroportului din Abuja, din cauza unei defecţiuni la motor, şi toate cele şapte persoane de la bord au murit. Aeronava Beechcraft KingAir B350i s-a prăbuşit în timp ce se întorcea la aeroportul Abuja, după ce raportase pană la motor când era în drum spre Minna. Oraşul Minna se află la aproximativ 110 kilometri nord-vest de Abuja.
9 ianuarie - Un avion al companiei Sriwijaya Air, cu 62 de persoane la bord, s-a prăbuşit în mare la câteva minute după ce decolase din capitala indoneziană Jakarta. Avionul, un model Boeing 737-500, zbura spre Pontianak (Kalimantanul de Vest) când a dispărut de pe sistemele radar la scurt timp după decolarea de la Jakarta.
2020
23 octombrie - Doi piloţi şi-au pierdut viaţa după ce un avion al Forţelor navale americane s-a prăbuşit în Alabama. Avionul de antrenament T-6B Texan II s-a prăbuşit în oraşul Foley, provocând moartea ambilor membri ai echipajului.
7 august - Cel puţin 14 oameni au murit şi 15 au fost răniţi grav după ce un avion al Air India care transporta 191 de pasageri şi membri ai echipajului a părăsit pista la aterizarea pe aeroportul din Kozhikode, în vestul Indiei, şi s-a rupt în două. Avionul Boeing-737 venea de la Dubai şi a ieşit de pe pistă la momentul aterizării.
31 iulie - Şapte persoane, între care un deputat local, şi-au pierdut viaţa în statul american Alaska într-o coliziune între două avioane uşoare.
22 mai - Un avion de linie de tipul Airbus A320, al companiei Pakistan International Airlines (PIA), cu 107 de persoane la bord, s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială în oraşul Karachi din sudul Pakistanului, iar 97 de persoane au murit. Avionul venea de la Lahore şi s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze, distrugând mai multe clădiri.
8 ianuarie - Un avion Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines, având la bord 180 de pasageri şi membri ai echipajului, s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran.Toţi pasagerii şi membrii echipajului au murit. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea, Cerasela Bădiţă; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs
Ștefan-Radu Oprea (PSD), învestit ministru al Apărării Naționale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ștefan-Radu Oprea (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Apărării Naționale. *** Fostul Secretar General al Guvernului (iun. 2025 - apr. 2026) Ștefan-Radu Oprea este licențiat în inginerie mecanică și electric
Radu Marinescu (PSD), învestit ministru al Justiției (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Radu Marinescu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Justiției. *** Radu Marinescu s-a născut la 25 mai 1973 și este licențiat al Facultății de Drept 'Nicolae Titulescu', Universitatea din Craiova (1991-1
Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent), învestit ministru al Afacerilor Externe (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Afacerilor Externe. *** Sebastian-Dănuț Neculăescu este diplomat de carieră, activând în Ministerul Afacerilor Externe al Rom&aci
