Un tablou de Picasso, expus într-un supermarket dintr-o suburbie pariziană

Tabloul ''Atelierul'', de Pablo Picasso, a fost expus miercuri într-un supermarket din Essonne, la sud de Paris, departament unde va fi inaugurat în 2025 un ''Centru Pompidou regional'', care va adăposti opere din Muzeul Naţional de Artă Modernă al Franţei, informează AFP.
Scos din colecţiile unuia dintre cele mai mari muzee de artă modernă şi contemporană din lume, Centrul Pompidou, pictura artistului spaniol a intrigat miercuri rezidenţii veniţi să-şi facă cumpărăturile şi care se întrebau dacă este ''autentic''. Pompieri, poliţişti şi agenţi de securitate ai supermarketului au vegheat cu discreţie tabloul.
''E emoţionant pentru mine'', a spus Ibrib Joanne în timp ce admira tabloul în tuşe predominant maro şi care reprezintă interiorul atelierului lui Pablo Picasso dintr-o vilă din Cannes şi pe care l-a realizat în 1955 în memoria prietenului său Henri Matisse.
O simeză modestă a fost construită în faţa rafturilor cu produse şi a fost degajat un culoar astfel încât clienţii acestui supermarket, situat între două oraşe cu mai puţin de 60.000 de locuitori laolaltă, să poată contempla opera pictorului cubist.
''Aici putem aduce mai uşor copiii întrucât este deseori dificil să ajungem la Paris'', mărturiseşte Aline Vidal, o pensionară în vârstă de 66 de ani, însoţită de cele două nepoate ale sale, de 5 şi 6 ani.
''Sunt încântat că această operă este expusă în mijlocul dovlecilor, pepenilor şi sticlelor de bere'', a declarat cu entuziasm Serge Lasvignes, preşedintele Centrului Pompidou, ''acolo unde este realitatea, acolo unde oamenii îşi duc viaţa''.
''Nu este colecţia Centrului Pompidou, ci cea a Franţei, întrucât este naţională şi este a tuturor francezilor, oriunde ar fi'', a argumentat el.
Această expoziţie efemeră şi insolită se înscrie în cadrul demersului de amplasare, în oraşul Massy (departamentul Essonne), a unui Centru Pompidou regional, preconizată pentru decembrie 2025.
Noul centru, cu o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi, va adăposti în depozitele sale totalitatea colecţiilor Centrului Pompidou, circa 120.000 de opere. În prezent, operele sunt păstrate şi păzite cu sfinţenie în nordul Parisului, într-un spaţiu care ''nu mai este adecvat'', a explicat pentru AFP Julie Narbey, directoare generală a Centrului Pompidou.
Începând din 2019, au fost demarate acţiuni premergătoare inaugurării acestui centru precum expunerea unor opere din colecţiile Muzeului Naţional de Artă Modernă în Ile-de-France, în şcoli, spitale, centre sportive, pentru '' a aduce arta acolo unde nu este'', potrivit directoarei generale a Centrului Pompidou.
La sfârşitul anului 2023, Centrul Pompidou, situat în centrul Parisului, se va închide temporar pentru lucrări de restaurare, redeschiderea fiind prevăzută pentru 2027. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Francois Durovray / Twitter
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.
VIDEO LIVE UPDATE Cea de-a 97-a ediție a galei Premiilor Oscar
Cea de-a 97-a ediţie a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar se desfăşoară la Teatrul Dolby, din Hollywood, Los Angeles, prilej cu care Academia Americană a Artelor și Științelor Filmului va premia, în cadrul a 23 de categorii, cele mai reușite producții cinematografice ale anului 2024, conform oscars.org. G
VIDEO OSCAR 2025: Kieran Culkin, desemnat cel mai bun actor în rol secundar
Kieran Culkin a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării sale din filmul 'A Real Pain', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează Reuters. Acesta este primul premiu Oscar din cariera actorului Kieran