FILME&ACTORI ''Beforeigners'': Călătorii în timp şi umor negru în noul serial norvegian al postului HBO

''Beforeigners/Înstrăinaţi'', primul serial original norvegian realizat pentru HBO de creatorii Anne Bjornstad şi Eilif Skodvin, propune un thriller de science-fiction cu numeroase călătorii în timp şi mult umor negru, o producţie care este disponibilă pe această platformă din 21 august, relatează EFE.
Primele cinci minute din serial sunt pline de tensiune şi marchează începutul unei scene uimitoare în care un grup de tineri asistă împietriţi la apariţia mai multor persoane aparţinând trecutului din adâncul mării într-un şuvoi de lumină, fără să-şi amintească nimic din cele întâmplate şi care se trezesc în faţa unei realităţi care le este străină.
Ceea ce pare un incident izolat devine repede o preocupare globală. Lars Haaland (Nicolai Cleve Broch), poliţistul care răspunde la primul apel de urgenţă după misterioasa apariţie a unui călător în timp, în apele din faţa celebrei opere din Oslo, vede la televizor că astfel de apariţii au avut loc în întreaga lume.
Autorităţile descoperă cu uimire că cei pescuiţi din ape vorbesc o limbă dispărută, iar Oslo este complet schimbat de miile de nou-veniţi cărora societatea norvegiană încearcă să le acomodeze cât mai bine tradiţiile şi stilul de viaţă
Ulterior aceste apariţii sunt considerate un lucru normal de societate, după venirea a aproape 13.000 de oameni din epoca de piatră, din epoca vikingilor sau de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ceea ce provoacă însă ciocniri culturale uriaşe şi nevoia de adaptare în fiecare oraş. Motivele acestor apariţii misterioase rămân însă necunoscute.
În acest context, descoperirea cadavrului unei călătoare în timp determină poliţia din Oslo să ia o decizie nemaiîntâlnită: pentru a descoperi asasinul, Lars trebuie să facă echipă cu Alfhildr (Krista Kosonen), fostă războinică vikingă şi prima absolventă "de istorie multitemporală" a Academiei de poliţie norvegiene.
Împreună cu Haaland, cu care va face o pereche neobişnuită, va investiga asasinarea unui călător "Beforeigners" (numele primit de vizitatorii din trecut) şi astfel începe să iasă la suprafaţă o conspiraţie privind originea acestor călătorii în timp.
Serialul, o reflecţie asupra dramei refugiaţilor şi provocărilor cu care se confruntă imigranţii în ţările de destinaţie, este plin de dialoguri acide precum cel dintre un ziarist venit din timp şi un sergent de poliţie. Poliţistul, surprins de întrebările îndrăzneţe ale călătorului din trecut, îi răspunde: "Am convenit o poveste care să fie pe placul cititorului. Este o regulă nescrisă în relaţiile cu presa". La care ziaristul "Beforeigners" îi răspunde: "Sunt jurnalist din 1870, prin urmare nu sunt un novice".
Serialul este o metaforă pentru refugiaţii din Orientul Mijlociu care au luat pe nepregătite Europa în ultimii ani. Marele său merit este că explorează, într-un context plin de satiră şi umor, ceea ce ne apropie şi nu ceea ce ne desparte. Indiferent de unde venim, toţi am suferit, am iubit sau ne-am găsit alinarea alături de alte persoane. Acesta este meritul povestirii, dar nu şi prioritatea sa, având în vedere ca serialul se axează mai degrabă pe spectacol şi acţiune, decât pe mesajul politic.
Potrivit lui Hanne Palmquist, vicepreşedinta pentru programe a HBO Nordic, este vorba de "o satiră originală despre un viitor apropiat, a cărei acţiune se petrece într-o societate care, deşi transformată, are încă probleme de adaptare şi coduri de convieţuire diferite". La rândul său, Antony Root, vicepreşedinte executiv al HBO Europe, asigură că serialul face parte din acea categorie de formate "curajoase, inteligente şi de autor" pe care doreşte să le producă orice platformă.
"Beforeigners/Înstrăinaţi", al doilea serial original realizat de HBO Nordic după comedia "GÖSTA", scrisă şi regizată de cineastul Lukas Moodysson, are şase episoade de câte 45 de minute. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: sciencefiction.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Canada: Industria cinematografică în gardă în fața tarifelor vamale anunțate de Trump
Tarifele vamale de 100% anunțate de președintele american Donald Trump asupra filmelor produse în străinătate vor cauza dificultăți economice în Canada și Statele Unite, au avertizat luni organizații cinematografice canadiene, scrie AFP. Industria cinematografică mondială a fost zguduită de cel mai recent anunț privind taxele vamal
SUA: Donald Trump anunță taxe vamale de 100% asupra filmelor produse în străinătate
Președintele american Donald Trump a anunțat, duminică, că va 'începe imediat procesul de impunere a unor taxe vamale de 100%' asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în străinătate, notează AFP. 'Industria cinematografică americană este pe cale de a muri foarte repede (...) Hollywoodul și numeroase
BTA: Vizitatorii Pavilionului Bulgariei la EXPO 2025 de la Osaka asociază cel mai adesea Bulgaria cu iaurtul
Vizitatorii pavilionului bulgar la EXPO 2025 în Osaka asociază Bulgaria în principal cu iaurtul, arată un sondaj efectuat de Agenția Bulgară de Știri (BTA) în rândul vizitatorilor pavilionului în primele zile ale expoziției mondiale. Unii dintre ei au auzit de Lactobacillus bulgaricus, bacteria folosită pentru pro
BTA: Cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe va avea loc la Belozem pe 17 mai
Satul Belozem din zona de sud-centru va găzdui cel de-al 19-lea Festival al Berzei Albe pe 17 mai, a declarat marți pentru BTA Elena Uzunova, secretar al Centrului Național Comunitar Prosveta 1909 din Belozem. Deschiderea oficială va avea loc la Parcul Berzei Albe la ora 10.00. Gazdele evenimentului sunt Prosveta 1909, Primăria Belozem, Municipalitatea Rakovsk
SUA: Richard Chamberlain, vedeta serialelor 'Shogun' și 'Pasărea Spin', a murit la vârsta de 90 de ani
Actorul american Richard Chamberlain, cunoscut mai ales pentru cariera sa de televiziune din Statele Unite, a murit la vârsta de 90 de ani, au informat duminică media americane, citate de AFP. Richard Chamberlain, care a devenit celebru datorită rolului său din serialul 'Dr. Kildare' la începutul anilor 1960, a murit s&acir
Filmul ''In the Lost Lands'', o călătorie fantastică în viitor imaginată de George R.R. Martin
Regizorul englez Paul W.S. Anderson consideră că fanii serialelor TV ''Game of Thrones'' și ''House of the Dragon'', universuri create de scriitorul George R.R. Martin, își vor putea satisface apetitul pentru povești fantasy grație filmului ''In the Lost Lands'', relatează Reuters. Filmul &
VIDEO Stella McCartney etalează costume feminine într-un decor office la Săptămâna Modei de la Paris
Creatoarea de modă Stella McCartney și-a prezentat miercuri, într-o clădire de birouri din Paris, colecția pentru iarna 2025, o serie de costume feminine alcătuite din pantaloni cu talie joasă și jachete cu umeri largi alături de ținute de seară strălucitoare, informează Reuters.
Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri
Adrien Brody a susținut duminică seară cel mai lung discurs din istoria premiilor Oscar, doborând un record vechi de peste 80 de ani cu monologul pe care l-a susținut pe scena galei după ce a câștigat trofeul pentru cel mai bun actor, informează AFP. Protagonistul filmului 'The Brutalist' a promis de mai multe ori că discursul său va fi scu
Oscar 2025: Audiența galei din acest an, dominată de filmul ''Anora, a fost de 18 milioane de telespectatori
Gala premiilor Oscar din acest an, dominată de filmul independent ''Anora'', care a fost recompensat cu cinci trofee, a fost urmărită de circa 18,1 milioane de telespectatori americani la televiziune și î
VIDEO OSCAR 2025: Mikey Madison a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal
Mikey Madison a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal datorită interpretării sale din filmul 'Anora', în cadrul celei de-a 97-a gale organizate de Academia de film americană, duminică seară, la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. La această categorie au concurat act
VIDEO OSCAR 2025: Sean Baker, recompensat cu premiul pentru regie
Cineastul american Sean Baker a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Anora' la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, relatează agențiile de presă internaționale. La această categorie au fost nominalizați regizorii Jacques Audiard (
VIDEO OSCAR 2025: Adrien Brody, desemnat cel mai bun actor în rol principal
Adrien Brody a fost recompensat duminică seară, la Los Angeles, cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal la cea de-a 97-a gală de decernare a trofeelor atribuite de Academia de film americană, grație interpretării sale din lungmetrajul 'The Brutalist', relatează agențiile de presă internaționale. La această cate
VIDEO OSCAR 2025: 'I'm Still Here', desemnat cel mai bun lungmetraj internațional
Filmul brazilian 'I'm Still Here', regizat de Walter Salles, a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional la cea de-a 97-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, informează agențiile de presă internaționale. Lungmetrajul 'I'm Still H
VIDEO OSCAR 2025: Zoe Saldana a câștigat premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin
Zoe Saldana a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Academiei de film americane, datorită interpretării sale din lungmetrajul 'Emilia Perez', informează agențiile de presă internaționale. Acesta este p
VIDEO OSCAR 2025: 'Flow' a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație
Filmul independent 'Flow' a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animație la cea de-a 97-a gală a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, obținând astfel prima victorie pentru Letonia și pentru regizorul său, Gints Zilbalodis, la premiile decernate de Academia de film americană, informează agențiile de presă internaționale.