Sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice.
Actul normativ modifică anexe ale OUG, introducând o nouă unitate administrativ-teritorială, comuna Cociuba Mare, cu concentrare mare a resurselor antropice ca resursă dominantă, în cadrul zonelor cu resurse turistice ale județului Bihor.
'Prin noua soluție legislativă, s-a avut în vedere instituirea unei derogări de la criteriul amplasamentului teritorial al resurselor naturale și antropice în favoarea criteriului proprietății, pentru a permite recunoașterea statutului de unitate administrativ-teritorială cu resurse turistice și acelor localități care dețin active turistice pe teritoriul altor unități administrativ-teritoriale, în scopul accesării de finanțări și valorificării patrimoniului deținut legal. Cu toate acestea, intervenția legislativă nu vizează localități ce ar întruni acest criteriu, singura modificare pe care legea criticată o aduce fiind introducerea nominală a unei singure unități administrativ-teritoriale, respectiv comuna Cociuba Mare. Se realizează, astfel, o modificare a anexelor însă contrar procedurii legale pentru actualizarea acestora', se explică în sesizare.
Potrivit președintelui, nu este vorba despre o derogare expresă și transparentă de la cadrul normativ, deoarece legea criticată nu abrogă, nu modifică și nu derogă explicit de la art. 10 din OUG nr. 142/2008.
'Intervenția legislativă pur și simplu ignoră norma de competență, procedând la modificarea anexelor ca și când această normă nu ar exista. Această tehnică legislativă viciată generează ambiguitate cu privire la regimul juridic aplicabil reactualizărilor ulterioare ale acelorași anexe, respectiv aplicarea procedurii prevăzute de art. 10 din OUG nr. 142/2008 sau a procedurii legislative (conform precedentul creat de legea criticată). Această incertitudine este incompatibilă cu standardele de previzibilitate a legii consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituție', a precizat șeful statului.
El a reclamat și o 'discriminare' în actul normativ: 'Orice altă localitate care dorește să fie inclusă în zonele cu resurse turistice trebuie să parcurgă întreaga procedură prevăzută de metodologie (dosar tehnic, evaluare de către comisia interinstituțională, obținerea punctajului minim de 14 puncte, inițierea unui proiect de hotărâre de guvern), în vreme ce comuna Cociuba Mare a fost sustrasă acestei proceduri prin voința discreționară a Parlamentului, beneficiind de un statut juridic special față de restul unităților administrativ-teritoriale din județul Bihor și din țară. Această diferență de tratament nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă în sensul jurisprudenței Curții Constituționale'.
În opinia președintelui, absența hotărârii Consiliului local al comunei Cociuba Mare privind inițierea demersului de includere în zonele cu resurse turistice golește de esență mecanismul de protecție a intereselor comunității locale, substituind voința aleasă a cetățenilor localității cu voința discreționară a Parlamentului.
Conform șefului statului, Parlamentul a acționat în acest caz în contradicție cu propria sa voință normativă anterioară, 'eludând arhitectura instituțională pe care însuși a consacrat-o prin aprobarea OUG nr. 142/2008 și subminând eficiența normelor tehnice stabilite prin metodologie, aspect de natură a conduce la nesocotirea dispozițiilor art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) și art. 102 alin. (1) din Constituție'. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
*CCR discută sesizarea președintului Nicușor Dan în legătură cu Legea privind drepturile copilului
*CCR discută sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im
MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate
Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M
Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului
Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î
Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv
Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch
Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații
Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific
Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență
Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc
Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală
Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av
Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu
Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g
Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret
Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale
Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină
Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi
Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani
Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de
Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu
Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î
Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită
Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j








