Bacău: Doi angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie, reţinuţi de procurorii DNA; un om de afaceri, sub control judiciar
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/16162827.jpg)
Şeful Serviciului Tehnic, Administrativ şi Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău şi economistul unităţii au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pentru 24 ore sub acuzaţiile de luare de mită iar un om de afaceri a fost pus sub control judiciar, pentru dare de mită, informează un comunicat de presă al DNA.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii februarie 2024, în contextul derulării unui contract de execuţie privind efectuarea unor lucrări de întreţinere şi igienizare la subsolul şi blocul alimentar din cadrul spitalului, şeful serviciului tehnic, Alexa Dragoş-Constantin şi economistul Pralea Doru-Ion ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 20.000 lei.
Procurorii DNA susţin că cei doi au primit câte 1.000 euro, ce reprezenta o primă transă din banii pretinşi iniţial.
"Sumele de bani ar fi fost pretinse şi primite de inculpaţii Alexa Dragoş-Constantin şi Pralea Doru-Ion pentru a favoriza interesele omului de afaceri în scopul încheierii unui act adiţional la contractul menţionat, semnării procesului verbal de recepţie a lucrărilor cât şi pentru achitarea cu celeritate a facturilor aferente serviciilor prestate", precizează comunicatul DNA.
Anchetatorii au efectuat, în acest dosar, 3 percheziţii domiciliare şi una la spital.
Cei doi angajaţi ai spitalului au fost reţinuţi pentru 24 ore şi vor fi prezentaţi, vineri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.
Omul de afaceri a fost pus sub control judiciar pentru 60 zile.
În cursul urmăririi penale, prin ordonanţa procurorilor s-a dispus măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale a întregii sume de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de corupţie. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu,
editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureș: Dosar penal și amenzi de 25.000 lei pentru un bărbat care și-a abandonat câinele pe câmp
Un bărbat din Ibănești s-a ales cu un dosar penal și a primit șapte amenzi contravenționale în valoare totală de 25.000 de lei, după ce a fost identificat că și-a abandonat câinele pe un câmp din Gurghiu, iar la domiciliul său au fost descoperiți alți cinci câini neînregistrați și nesterilizați. 'Un bărbat, de
Vâlcea: Bărbat amendat de jandarmi cu 30.000 de lei, după ce a descărcat o autoutilitară cu deșeuri în albia unui pârâu
O amendă de 30.000 de lei a primit un bărbat după ce a fost prins că arunca în albia unui într-un pârâu din comuna Budești, aflată în vecinătatea municipiului Râmnicu Vâlcea, deșeuri provenite din construcții. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vâlcea, fapta s-a
Gorj: Percheziții într-un dosar de trafic de droguri; patru persoane - arestate preventiv
Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în urma a șapte percheziții în județele Gorj și Hunedoara într-un dosar de trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu. Potrivit a
Mureș: Două dosare penale și amenzi totale de 391.000 lei la centre rezidențiale și case de tip familial
La cele 55 de centre rezidențiale pentru copiii aflați în sistemul de protecție specială și case de tip familial din județul Mureș, publice și private, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, dintre care 25 de amenzi în valoare totală de 391.000 lei și patru avertismente, fiind deschise și două dosare penale, în urma controalelor solicita
Constanța: Primarul orașului Cernavodă, condamnat la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată
Primarul orașului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiță, a fost condamnat vineri, de judecătorii Tribunalului Constanța, la 4 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă continuată. Decizia instanței de judecată nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.
Ministrul Predoiu a discutat cu ambasadorul Arabiei Saudite despre criminalitate organizată, infracțiuni cyber, trafic de droguri
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a discutat, vineri, cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, Mohammed Abdulghani Khayat, despre consolidarea și extinderea cooperării bilaterale în domenii precum contraterorism, lupta împotriva drogurilor și a criminalității organizate, protecție civilă și dezvoltare de bune practici în materie de sec
Brașov: Un bărbat care a aruncat cu 1.000 de lei într-o mașină de poliție - cercetat penal pentru mită
Un șofer care a aruncat 1.000 de lei într-o mașină de poliție sperând să scape de o amendă este cercetat penal pentru dare de mită, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Direcția Generală Anticorupție (DGA). Șoferul, un bărbat din Dâmbovița, în vârstă de 32 de ani, a fost depistat de un polițist rut
IPJ Vâlcea: Mai puține accidente rutiere în 2024; bicicliștii au provocat 15% dintre evenimentele cu victime
Bicicliștii sunt răspunzători pentru aproape 15% dintre accidentele cu victime produse în Vâlcea anul trecut, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), care au precizat că în 2024 din cele 631 de evenimente rutiere înregistrate în județ, 92 au avut drept cauză abaterile acestora. Cifrele sun
Bistrița-Năsăud: Bărbatul de 36 ani implicat în omorul de la Milaș, arestat preventiv; fiii lui, sub control judiciar
Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis, joi după-amiază, cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a bărbatului de 36 de ani din comuna Milaș reținut de polițiști pentru uciderea unui consătean de 21 de ani, în urma unui conflict izbucnit între aceștia în cursul serii de miercuri. Potrivit informațiilor postat
Inspectorul șef al IJJ Giurgiu: Jandarmeria nu este doar un furnizor de securitate, ci și un contributor la bugetul de stat
Inspectorul șef al IJJ Giurgiu, colonel Andrei Mihai Diaconescu, a informat că în cursul anului 2024 jandarmii giurgiuveni au executat 600 de misiuni de asigurare a ordinii publice, în creștere cu peste 200% față de anul precedent, iar în urma misiunilor executate au fost virate la bugetul de stat sume în valoare totală de 845.787,35 lei, astf
Dosar Nordis/ Laura Vicol, dusă la un control cardiologic la clinica MAI
Fosta deputată PSD Laura Vicol, anchetată în dosarul Nordis, a fost scoasă din arestul Poliției joi și dusă la un control cardiologic la Centru Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu ''Doctor Nicolae Kretzulescu'' din București. Potrivit unor surse judiciare, nu a fost vorba de o situație de urgență, ci un control
Hunedoara: Două persoane anchetate pentru trafic de droguri; 14 kg de canabis adus din Spania
Doi bărbați, cu vârstele de 31 și 32 de ani, au fost arestați preventiv, joi, fiind acuzați de trafic de droguri și de introducerea în țară a unor droguri de risc, într-o anchetă derulată de procurorii DIICOT și polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara. ''Din materialul probator admini
UPDATE/PG: Două asistente, trimise în judecată în cazul incendiului de la Spitalul din Piatra-Neamț, în care au murit 9 oameni
Două asistente au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului General în cazul incendiului produs în noiembrie 2020 în cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, în urma căruia au murit nouă persoane. Potrivit unui comunicat al PG transmis, joi, AGERPRES, procurorul de ca
CSM: Peste 2,1 milioane de dosare în stadiu procesual fond au fost soluționate în 2024
Peste 2,1 milioane de dosare în stadiu procesual fond au fost soluționate de instanțele judecătorești din România anul trecut, a informat, joi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit unui comunicat al CSM transmis AGERPRES, în anul 2024, instanțele judecătorești din România au soluționat în total 2.165.476 de dosare &
Constanța: Ceasuri și brățări inteligente contrafăcute în valoare de 1,2 milioane de lei, depistate în portul maritim
Sute de ceasuri și brățări inteligente chinezești susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 1,2 milioane de lei, importate de o firmă din Ucraina, au fost depistate și confiscate în Portul Constanța, a informat, joi, Garda de Coastă. Potrivit unui comunicat de presă, o echipă comună formată din polițiști de frontieră ai Gărzii de Coastă și insp