Prahova: Mircea şi Vlad Cosma scapă definitiv de închisoare prin prescripţie, după o condamnare iniţială cu executare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, fostul deputat PSD Vlad Cosma, scapă definitiv de închisoare în dosarul de corupţie în care au fost iniţial condamnaţi la 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a respins, joi, ca nefondat apelul declarat de DNA Ploieşti faţă de decizia din octombrie 2023 a Tribunalului Prahova care a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei faptelor.
La acel moment, magistraţii de la Tribunal au decis încetarea procesului penal împotriva lui Mircea Cosma pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită (5 acte materiale) şi abuz în serviciu (trei acte materiale) ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
De asemenea, instanţa a dispus încetarea procesului faţă de Vlad Cosma pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă (3 acte materiale), tot ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
Pe acelaşi considerent, judecătorii au încetat procesul faţă de alţi doi inculpaţi din dosar - omul de afaceri Răzvan Alexe şi Daniel Alixandrescu, fost director în cadrul CJ Prahova.
Totodată, instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţi a unei sume totale de peste 10,6 milioane de lei.
Decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti este definitivă.
Iniţial, în noiembrie 2016, un complet de trei judecători de la ÎCCJ a dat o primă sentinţă în acest caz. Fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce fiul său, Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare. De asemenea, omul de afaceri Răzvan Alexe şi fostul şef al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova Daniel Alixandrescu au primit doi ani şi şase luni, respectiv şase ani de închisoare.
Ulterior, în martie 2018, în apel, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a decis rejudecarea dosarului, pe motiv că o parte dintre martori au dat declaraţii contradictorii în instanţă şi există suspiciuni legate de modul în care procurorii de la DNA Ploieşti au administrat probele. Dosarul a fost trimis atunci la Secţia penală a ÎCCJ.
La rejudecare, procesul a fost amânat de mai multe ori, o parte dintre judecătorii din complet au fost schimbaţi, după care dosarul a fost trimis, în septembrie 2019, la Tribunalul Prahova, unde procesul trebuia să se rejudece de la zero.
Pe 20 ianuarie 2020, Tribunalul Prahova a trimis dosarul înapoi la Instanţa supremă, susţinând că există un conflict negativ de competenţă între acest tribunal şi Instanţa supremă. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că nu există un conflict negativ de competenţă, iar dosarul s-a întors la Tribunalul Prahova.
În data de 11 aprilie 2014, procurorii DNA i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Vlad Cosma, acuzat de trafic de influenţă, şi pe Mircea Cosma, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Răzvan Alexe a fost acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită şi Daniel Alixandrescu - de luare de mită şi abuz în serviciu.
Potrivit DNA, în perioada 2012 - 2013, Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma) şi fostul deputat Vlad Cosma au pretins şi primit de la trei reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, denunţători în cauză, suma totală de 4.410.149 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăţi către două firme controlate în fapt de Alexe.
Procurorii susţin că sumele de bani au fost pretinse şi primite de cei doi în schimbul intervenţiei la persoane cu putere de decizie din cadrul CJ Prahova, şi anume la Mircea Cosma şi Daniel Adrian Alixandrescu (director executiv al Direcţiei Patrimoniu, având în subordine Serviciul Achiziţii Publice şi Contracte, precum şi Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât societăţile să obţină trei lucrări de modernizare/ întreţinere a drumurilor, dar şi pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate.
Cele trei lucrări se referă la obiectivele: "Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, judeţul Prahova", "Lucrări şi servicii privind întreţinerea curentă a drumurilor publice - plombe" şi "Întreţinerea curentă a drumurilor judeţene pe timp de iarnă 2012 - 2013".
Conform DNA, pentru ca societăţile denunţătorilor să câştige cele trei lucrări, în cadrul CJ Prahova s-au desfăşurat, sub directa implicare a lui Mircea Cosma şi Daniel Alixandrescu, proceduri de achiziţie publică, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi prin care bugetul judeţului a fost prejudiciat cu suma totală de 6.077.273 lei.
"Pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu rezultate din lege şi din fişa postului şi pentru a favoriza cele trei societăţi comerciale, inculpaţii Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian au pretins şi primit de la inculpatul Alexe Răzvan o parte din sumele pretinse şi primite de acesta de la denunţători, respectiv 1.890.064 lei - inculpatul Cosma Mircea şi 130.000 lei - inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian. Anterior, în perioada 2010 - 2011, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, inculpatul Cosma Mircea a mai pretins de la reprezentantul de atunci al uneia dintre cele trei societăţi comerciale (în prezent decedat), în schimbul decontării cu prioritate a sumelor datorate de autoritatea publică judeţeană pentru lucrări executate de această firmă, suma totală de 900.000 lei, din care a primit 550.000 lei", susţineau procurorii.
Conform DNA, suma a fost disimulată în contravaloarea unor suprafeţe de teren arabil, obiect al unor contracte de vânzare-cumpărare autentificate, în baza cărora societatea le-a "achiziţionat" de la persoane interpuse de inculpat, apropiate familiei sale, la preţuri supraevaluate. Obiectul mitei l-a reprezentat în acest caz diferenţa dintre preţul de vânzare către societatea respectivă şi preţul cu care terenurile fuseseră efectiv cumpărate anterior, de la primii proprietari, şi este în cuantum de 487.000 lei. AGERPRES/(AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: caploiesti.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bihor: Trei angajați de la Spitalul de Psihiatrie Ștei, arestați preventiv pentru rele tratamente
Trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei, acuzați de rele tratamente și purtare abuzivă, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar un al patrulea angajat a fost pus sub control judiciar, aceste măsuri fiind dispuse vineri de Judecătoria Beiuș, care a admis propunerea Parchetului în urma anchetei privind abuzurile reclamate l
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 4 kilograme de substanțe și sume de bani, confiscate de la persoane acuzate de trafic de droguri; doi arestați
Aproximativ patru kilograme de droguri și sume importante de bani au fost confiscate de către polițiști în urma unor percheziții efectuate la cinci persoane din județul Bistrița-Năsăud cercetate pentru trafic de droguri, două dintre acestea fiind arestate preventiv, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
VIDEO IGPR: Doi bărbați - depistați cu arme letale; mii de cartușe, pistoale, arme cu țeavă lungă
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii timișoreni pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce oamenii legii au găsit un adevărat arsenal la mai multe locații în urma a 18 percheziții.
Prezidențiale2025/ CCR explică de ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu
Curtea Constituțională a publicat, vineri, motivele pentru care a menținut decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale organizate în luna mai. În esență, CCR spune că procesul electoral din luna mai ''își are ca sursă de inițiere, organizare și d
Prahova: Trei elevi - reținuti pentru lovirea și lipsirea de libertate a unui coleg
Trei elevi ai unei școli din municipiul Ploiești, cu vârste de 15 și 16 ani, au fost reținuți, iar apoi plasați sub control judiciar într-un dosar în care sunt acuzați de agresarea în mod repetat și lipsirea de libertate a unui coleg. ''Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Ploiești, la data de 12 marti
Prezidențiale2025/ Enache: BEC avea nu doar competența, ci și obligația să verifice condițiile de eligibilitate privind respectarea Constituției
Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a transmis vineri că Biroul Electoral Central (BEC) avea nu doar competența, ci și obligația să verifice condițiile de eligibilitate privind respectarea Constituției în cazul înregistrării candidaturilor la alegerile prezidențiale din luna mai. Declarația a
Prezidențiale2025/ Marian Enache: CCR nu poate fi influențată sau amenințată prin intermediul niciunei forme de presiune
Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a afirmat vineri că instanța constituțională nu poate fi influențată sau amenințată prin intermediul niciunei forme de presiune. Declarația a fost făcută după ce a fost trimisă la Monitorul Oficial, în vederea publicării, Hotărârea Curții Constituționale 7/2
Prahova: Bătaie între eleve ale unui liceu din Câmpina; a fost deschis dosar penal
Cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina au fost implicate într-o altercație care a pornit de la o discuție contradictorie referitoare la vestimentație, în acest caz fiind deschis un dosar penal. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități
MAI dezminte informațiile potrivit cărora în România ar fi acționat jandarmi francezi
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează că informațiile apărute pe o platformă de social media potrivit cărora în România au acționat jandarmi francezi, ca o forță armată, sunt false, iar persoanele din imagini fac parte dintr-o delegație franceză, formată din stagiari și cadre didactice, care a derulat o vizită de studiu în perioada 10-14 ma
IGI: Polițiștii de la Imigrări au emis aproape 5.800 de permise de ședere de la începutul lui martie
Aproximativ 5.800 de permise de ședere au fost emise de polițiștii de la Imigrări, în perioada 1-13 martie, la nivel național. ''Din totalul documentelor, cetățenilor străini le-au fost emise 4.917 permise de ședere temporară și pe termen lung și au fost înregistrate 3.660 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, &ici
Percheziții la mercenari ai lui Potra (surse)
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează, vineri, percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice și securității naționale. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, ancheta vizează săvârșirea
Bacău: Bărbat din Onești, ridicat de polițiști după ce a instigat la violență pe rețelele de socializare
Un bărbat de 49 de ani, din municipiul Onești, a fost ridicat de polițiști, vineri, după ce a instigat la violență, pe rețelele de socializare, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. ''Polițiștii din Onești, împreună cu luptătorii pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecători
Botoșani: 30 de ani de închisoare pentru un bărbat care și-a violat nepoata de opt ani și apoi a ucis-o
Un bărbat din județul Botoșani care, pe 24 mai 2024, a ucis o fetiță de opt ani, după ce a violat-o, a fost condamnat, joi, la 30 de ani de închisoare, potrivit unei sentințe dictate de magistrații Tribunalului Botoșani. Bărbatul, acum în vârstă de 33 de ani, a fost găsit vinovat în dosarul în care a fost acuzat de omor calificat,
Avocat - susținător al lui Călin Georgescu, acuzat de incitare la violență: Să punem mâna pe ciomege! Vă călcăm pe cap!
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București l-a pus sub acuzare, sub control judiciar, pe avocatul Cătălin Dinulescu din Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, după ce a rostit un discurs la protestul organizat în Piața Victoriei de susținătorii lui Călin Georgescu în luna ianuarie, în
Dolj: IPJ a inaugurat poligonul de tragere acoperit, reabilitat și omologat
Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a inaugurat, joi, poligonul de tragere permanent acoperit, reabilitat și omologat, situat în municipiul Craiova, unde, începând din acest an, polițiștii doljeni vor beneficia de un spațiu modern de pregătire profesională pe linia manipulării și executării tragerii cu armamentul. Poligonul, alcătuit din h