Harghita: Fost profesor, membru UDMR, acuzat că ar fi abuzat sexual eleve; IPJ a început o anchetă
Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Harghita a început o anchetă, după ce un fost profesor de istorie de la Colegiul Naţional "Márton Áron" din Miercurea-Ciuc, fost membru UDMR şi consilier municipal, este acuzat că, în ultimii 20 ani, ar fi abuzat sexual mai multe eleve, o anchetă internă fiind deschisă şi la nivelul instituţiei de învăţământ.
"În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii conform cărora un bărbat, cadru didactic al unui liceu din Miercurea-Ciuc, ar fi agresat sexual, în trecut, mai multe persoane, respectiv eleve ale unităţii de învăţământ în cauză, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita face următoarele precizări: poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt în acest caz, urmând ca la finalul acestora să fie dată o soluţie prin Parchet", a transmis, marţi, Biroul de Presă al IPJ Harghita.
În două articole publicate de un site de investigaţie de limba maghiară sunt prezentate mărturiile unor foste eleve ale profesorului de istorie, luate sub protecţia anonimatului.
Profesorul nu mai lucrează la liceul în cauză din luna august a acestui an, având contractul suspendat, iar la începutul lunii noiembrie a renunţat şi la mandatul de consilier local, unde fusese ales, pentru al patrulea mandat, pe listele UDMR.
Directorul adjunct al Colegiului Naţional "Márton Áron" din Miercurea-Ciuc, György Géza Árpád, a declarat presei, marţi, că din 2018, de când se află în această funcţie, nu a avut cunoştinţă despre cazurile semnalate în presă, nefiind depuse niciun fel de sesizări.
"Sunt numit director adjunct începând cu aprilie 2018, m-am transferat la această şcoală în 2017. De atunci până acum, nici în calitate de cadru didactic, nici în calitate de director adjunct n-am avut cunoştinţă de asemenea cazuri sau de cazurile semnalate în presă. Nu s-a depus nicio sesizare scrisă şi nici verbal nu ni s-a semnalat existenţa unor asemenea cazuri", a declarat György Géza Árpád.
Acesta a arătat că la nivelul instituţiei a fost deschisă o anchetă internă, fiind analizate toate informaţiile apărute în presă.
"În urma articolului apărut în presă, sâmbătă (25 noiembrie - n.red.) am ţinut o şedinţă cu Consiliul profesoral, la care am stat de vorbă cu profesorii de la Colegiul Naţional, încercând să analizăm, să prelucrăm acele informaţii care au apărut. Ieri (luni - n.red.) am lansat procedura anchetei interne. Azi (marţi - n.red.) urmează să avem o altă şi şedinţă cu Consiliul profesoral pentru a încerca să stabilim paşii pe care trebuie să-i facem, demersul legal, pentru a face clarificări, pentru a obţine o imagine clară în ceea ce privesc informaţiile apărute în presă", a declarat directorul adjunct.
El a mai arătat că a fost surprins de acuzaţiile apărute, "atât personal, cât şi ca director adjunct şi în calitate de coleg", iar dacă sunt adevărate, "atunci într-adevăr sunt grave".
Întrebat cum era ca şi profesor, acesta a precizat că era un cadru didactic apreciat de elevi.
"Nu cunosc exact data de când are contract sau lucrează la şcoala noastră, dar în calitate de profesor era apreciat de elevi, era chiar admirat, aş putea să spun, şi munca lui, din punct de vedere ştiinţific, este una de calitate. Deci, numai cuvinte bune aş putea să spun despre el", a afirmat György Géza Árpád.
Directorul adjunct al liceului a mai spus că, în luna august, profesorul a depus o cerere de suspendare a contractului său cu Colegiul Naţional "Márton Áron", invocând motive personale, fără a semnala că ar fi subiectul unei investigaţii de presă.
"Contractul domnului profesor este suspendat, în urma unei cereri depuse în luna august, pe motive personale. A solicitat un an de întrerupere a activităţii de cadru didactic. Deci, începând cu 1 septembrie nu mai lucrează, nu mai predă la colegiul nostru", a mai spus György Géza Árpád.
Profesorul de istorie respectiv a fost, timp de 15 ani, şi consilier local UDMR, dar la începutul lunii noiembrie şi-a dat demisia din această funcţie şi a renunţat şi la calitatea de membru al Uniunii.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat presei, că în decizia luată, acesta a argumentat că vrea să nu includă aspectele vieţii personale în activitatea Primăriei.
"Şi-a dat demisia acum două săptămâni, Consiliul Local a luat notă de demisia dumnealui. A fost o decizie în care argumentează că nu vrea să includă viaţa personală şi aspectele vieţii personale în activitatea Primăriei şi este bine că a făcut lucrul acesta. A renunţat şi la statutul de membru UDMR. El este la foarte multe mandate deja în Consiliul Local. În Miercurea Ciuc, listele sunt stabilite cu sistem de prealegeri, vot universal, de aceea cumva, accesul, nu dă din pixul cuiva, ci în spate sunt mandate ale voturilor pe care le exprimă cetăţenii. Dar bine a făcut lucrul acesta, pentru că este o situaţie foarte gravă şi aici instituţiile trebuie să-şi facă treaba", a declarat, marţi, Korodi Attila.
Primarul a mai arătat că nu era la curent cu acuzaţiile respective, că a fost şocat de ceea ce a citit în presă şi că este nevoie să se facă o anchetă instituţională.
"Şi eu am fost şocat de ceea ce am citit în presă. Prima dată, un semnal puternic a venit când acum două-trei săptămâni publicaţia care a făcut ancheta (...) a pus primele întrebări şi am rămas şocat să văd de situaţia ce se întâmplă. Pur şi simplu aici, deja fiind o anchetă de presă, trebuie dus mai departe şi ancheta instituţională trebuie făcută, pentru că este inadmisibil ca şcolile, în general, să închidă aceste informaţii în sânsul corpurilor profesorale şi să nu facă anchetele interne, să nu facă diligenţele, ca toată lumea, pentru că şi eu sunt părinte, să poată să se simtă în siguranţă din punct de vedere al educaţiei copiilor", a conchis Korodi Attila.
În presa de limba maghiară se precizează că fostul profesor de istorie lucrează acum ca director de studii la Academia de Fotbal din Miercurea-Ciuc. De asemenea, în urmă cu trei zile, un site de limbă maghiară a publicat o scrisoare în care profesorul respinge acuzaţiile aduse. AGERPRES / (A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAI: Noii prefecți și subprefecți au depus jurământul la sediul Ministerului Afacerilor Interne
Noii prefecți și subprefecți au depus, luni, jurământul de credință în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în prezența viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și a reprezentanților conducerii ministerului. 'Evenimentul a marcat începutul sau
Operațiunea JUPITER: Peste 200 de percheziții efectuate de procurori și polițiști în toată țara
Polițiștii efectuează luni, sub supravegherea procurorilor de caz, 202 percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe l&
Teleorman: Bărbat de 75 de ani, reținut după ce ar fi accidentat mortal un pieton și ar fi fugit de la locul faptei
Un bărbat de 75 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi accidentat mortal un pieton pe DJ 503, în județul Teleorman, și ar fi părăsit locul accidentului, victima fiind descoperită într-un șanț, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman. 'La data de 1 noiembrie, în jurul orei 07:
Poliția Capitalei: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi atacat cu un cuțit un șofer de ride-sharing
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influența alcoolului, ar fi lovit cu un cuțit șoferul de ride-sharing care l-a transportat la destinație, a informat, duminică, Poliția Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bu
Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria
Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani
Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost
Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p
Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D
Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc
Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat
Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP
Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil
Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița
Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car












