Sesizările privind modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, pe agenda CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, sesizările privind modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală.
Deputatul Ludovic Orban declara pe 12 aprilie că parlamentarii Forţa Dreptei, neafiliaţii şi cei de la AUR vor contesta la Curtea Constituţională modificările la Codul de procedură penală făcute în Camera Deputaţilor.
"Considerăm profund neconstituţionale, antidemocratice şi împotriva drepturilor şi libertăţilor individuale ale cetăţenilor români două prevederi din Codul de procedură penală modificate de majoritatea parlamentară. Este vorba de acceptarea ca probe a interceptărilor făcute de servicii de informaţii pe mandate de siguranţă naţională, în toate tipurile de procese pentru infracţiunile care sunt cuprinse în articolul 139", afirma Orban la Palatul Parlamentului.
Acesta a menţionat că al doilea motiv de neconstituţionalitate în cazul Codului de procedură penală este articolul "care limitează dreptul la apărare al cetăţenilor" şi care obligă cetăţenii români să apeleze la avocaţi care au certificat ORNISS, atunci când este vorba de procese care vizează siguranţa naţională.
"Acest lucru este o aberaţie. Acordarea certificatului ORNISS se face de o instituţie a statului care poate să acorde cui vrea şi cui nu vrea certificate ORNISS. Prin împiedicarea alegerii avocatului dorit de către persoana care se află în cursul unui proces este împiedicată exercitarea dreptului constituţional la apărare, care este conferit oricărui cetăţean român", a menţionat el.
Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a trimis Curţii o sesizare privind cele două coduri.
În ceea ce priveşte Codul penal, instanţa supremă sesizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 3 (art. 297 alin. 1 C. pen.) şi art. I pct. 4 (art. 298 C. pen.) şi art. V din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, în raport cu prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (4) referitoare la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a României, ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept precum şi ale art. 1 alin. (5), conform cărora respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie, precum şi în componenta sa referitoare la claritatea legii, dar şi neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. III pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, în raport cu prevederile art. 1 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) raportat la art. 61 alin. (1) şi la art. 126 alin. (3) din Constituţie.
Cu privire la Codul de procedură penală, Înalta Curte indică neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală privind art. I pct. 17 (art. 1391 din Codul de procedură penală) în raport de prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (4) sub aspectul caracterului obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional, ale art. 1 alin. (3) referitor la principiul statului de drept, precum şi ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, dar şi neconstituţionalitatea art. I pct. 1 - art. 9 alin. (5) din Codul de procedură penală, art. I pct. 19 (art. 1451 din Codul de procedură penală), art. II, în raport de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii.
Avocatul Poporului susţine la CCR neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I, punctul 17 referitoare la art.139 ind.1 alin.(1) şi (2), precum şi cele ale art. I pct. 38 cu referire la introducerea alin. (1) ind.1 în cuprinsul art. 345 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Predoiu: Combaterea traficului de droguri - prioritate clară a MAI; lupta este dusă cu fermitate și rezultate concrete
Combaterea traficului de droguri este 'o prioritate clară' a Ministerului Afacerilor Interne, iar lupta este dusă 'cu fermitate' și 'rezultate concrete', a transmis vineri ministrul Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat de presă al MAI remis AGERPRES. 'Deși nu am vorbit public până acum despre această tragedie, sunt profund
Poliția Română: 23 de grupuri infracționale organizate destructurate în primele trei luni ale anului
Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate au desfășurat în primele trei luni ale anului peste 400 de acțiuni operative, în urma cărora au fost destructurate 23 de grupuri infracționale organizate, formate din 173 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis vineri AGERPRES, în cadrul dosa
'Maru' - arestat preventiv, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tribunalul București a dispus joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma, zis 'Maru', după ce prietenul său de 20 de ani, Rareș Ion, cunoscut sub porecla de 'Castron', a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. Tudor Duma este acuzat de procurorii DIICOT că i-a pus la dispoziție lui Rareș
Constanța: Directorul DSVSA Tulcea, arestat preventiv pentru luare de mită
Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, după ce ar fi pretins 50.000 de euro reprezentantului unei firme, au informat, joi, procurorii anticorupție. Conform sursei citate, procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Ser
Arad: Un pescar prins cu un somn de 40 de kilograme în barcă, amendat cu 10.000 de lei
Un bărbat din Arad care a fost prins de autorități că avea în barcă un somn de 40 de kilograme, deși este perioadă de prohibiție, a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce peștele a fost eliberat în apele Mureșului. Pescarul a fost prins în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Săvârșin, reprezentanț
Arad: Zece străini, scoși din țară sub escortă și cu interdicție de a reveni cinci ani
Zece persoane din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Ghana, care se aflau în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, au fost scoase din țară sub escortă, după ce fie au fost prinse încercând să treacă ilegal granița, fie erau în ședere ilegală în România. Potrivit unui comunicat de
'Maru' - reținut de DIICOT, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tudor Duma, zis 'Maru', a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că i-ar fi dat droguri tânărului de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. 'La data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, recidivis
Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN; el a atacat autorizația pentru construirea unui hotel
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că a dat în judecată Ministerul Apărării și că a atacat autorizația de construire pentru un hotel 'cu circuit închis' care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei. 'Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, î
Gorj: Tânăr arestat preventiv pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc și de mare risc
Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, acesta fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Mirun
Prezidențiale2025/CAB amână pentru joi pronunțarea în două procese privind conflictul dintre USR și Lasconi
Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea unei soluții pe contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. De asemenea, instanța a amânat cu o zi pronu
MJ: Marinescu a discutat cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris despre progresele în sfera cooperării judiciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris și ai conducerii Parchetului de pe lângă această instanță, context în care au discutat despre progresele realizate până în prezent în sfera cooperării judiciare și au fost analizate direcțiile concrete de consolidare
Femeia din București prinsă de trei ori conducând haotic și fără permis era dealer de droguri
Femeia de 33 de ani prinsă de trei ori conducând haotic pe străzile din Capitală și fără permis de conducere valabil a fost reținută de DIICOT pentru trafic de droguri și va fi dusă în instanță cu propunere de arestare preventivă. În zilele de 3, 4 și 13 aprilie, femeia a fost prinsă de un polițist de la Secția 18 din Capital
Timiș: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al IPJ verifică situația de la Colegiul Tehnologic de Vest
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Timiș efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la faptul că în internatul Colegiului Tehnologic de Vest din Timișoara ar fi fost cazate și alte persoane în afară de elevi.
Cluj: 11 persoane reținute de polițiști pentru violarea unei minore de 13 ani
Un număr de 11 persoane au fost reținute de polițiști, dintre care șapte au fost arestate, pentru violarea unei minore de 13 ani. 'Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej - Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal ce vizează infracțiunea
Iași: Morel Bolea, trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de minori
Fondatorul agenției de modelling Kasta Morrely din Iași și al organizației neguvernamentale Eurodemos, Morel Bolea, în vârstă de 66 de ani, a fost trimis în judecată pentru trafic de minori. 'Prin rechizitoriul din data de 15 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Tero