Un raport al Avocatului Poporului semnalează termenele lungi de aşteptare în cazul analizelor medicale gratuite

Raportul special al Avocatului Poporului (AP) pe tema prevenţiei şi informării în domeniul medical din România, care a fost lansat miercuri, semnalează termenele lungi de aşteptare în cazul analizelor gratuite.
"Principalele deficienţe pe care noi le-am constatat în ceea ce priveşte acordarea acestui pachet gratuit de analize constau în termenele prea lungi de aşteptare, atunci când persoanele decid că doresc să-şi efectueze acest set de analize gratuite şi dificultăţile pe care ei le întâmpină atunci când doresc să identifice o clinică la care să se programeze, în vederea efectuării acestor analize. De multe ori, termenele de aşteptare depăşesc o lună", a declarat Maria Cîmpean, consilier în cadrul Avocatului Poporului, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ea a menţionat că Avocatul Poporului a propus identificarea unor facilităţi pentru cetăţeni, astfel încât atunci când se prezintă la medicul de familie, iar acesta le recomandă să-şi facă analize şi ei doresc acest lucru, să fie posibilă repartizarea lor la clinicile la care le sunt accesibile şi unde doresc să-şi facă investigaţiile.
Maria Cîmpean a precizat că, spre exemplu, ar putea să existe un sistem electronic prin care pacienţii să fie repartizaţi automat la aceste clinici.
"Totodată, e necesar ca statul să acorde fondurile acestea de o manieră în care să se evite aceste prelungiri şi fiecare persoană să aibă posibilitatea să-şi efectueze analizele în termen maxim de o lună de zile. Totodată, prezintă utilitate şi identificarea de soluţii pentru persoanele care locuiesc în anumite localităţi în care nu există astfel de clinici la care ei să îşi poată face acest set de analize gratuite, iar în acest sens pot fi identificate facilităţi pentru pentru transportul lor, pentru simplificarea procedurii de programare sau chiar organizarea unor caravane de recoltare", a spus Maria Cîmpean.
La rândul său, Maria Mirabela Mălăescu, consilier în cadrul Avocatului Poporului, a atras atenţia că printre materiile pe care elevii le studiază nu se găseşte în trunchiul comun niciuna care să vizeze educaţia pentru sănătate.
"Considerăm că ar fi necesară o analiză cât mai aprofundată de către specialiştii din domeniul sănătăţii, împreună cu cei din educaţie, astfel încât să se înţeleagă necesitatea introducerii unei materii referitoare la educaţia pentru sănătate în trunchiul comun al materiilor, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să aibă acces la astfel de informaţii", a punctat Maria Mirabela Mălăescu.
Nu în ultimul rând, Avocatul Poporului, Renate Weber, a amintit că propunerea instituţiei ca medicilor de familie să li se dea posibilitatea să-şi deschidă puncte de lucru în localităţi mai izolate a fost adoptată de Parlament, însă a semnalat deficitul de personal.
"Dacă le dăm această posibilitate, legal, chiar dacă ele nu vor fi dotate cu aparatura necesară, dar măcar dacă medicul se poate el deplasa acolo, nu ştiu, de 2 ore pe lună sau câteva ore într-o săptămână tot este mai un mai mare avantaj pentru oamenii din comunitatea aceea. Noi cred că încă nu avem reprezentarea că sunt oameni în ţara asta care nu au cu ce să îşi plătească transportul ca să se ducă undeva la oraş, să se înscrie la un medic de de familie bun. S-a adoptat în sensul în care se li se dă voie. Asta nu înseamnă în acest moment că lucrurile se vor şi rezolva, chiar dacă primarii au posibilitatea să atragă fonduri, inclusiv prin programul Anghel Saligny. Problema este de fapt a deficitului de medici de familie. Deci, resursa umană în sistemul de sănătate este o mare problemă şi mă tem că ea se va accentua", a adăugat Renate Weber. AGERPRES/(A-autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Constanța: Directorul DSVSA Tulcea, arestat preventiv pentru luare de mită
Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, după ce ar fi pretins 50.000 de euro reprezentantului unei firme, au informat, joi, procurorii anticorupție. Conform sursei citate, procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Ser
Arad: Un pescar prins cu un somn de 40 de kilograme în barcă, amendat cu 10.000 de lei
Un bărbat din Arad care a fost prins de autorități că avea în barcă un somn de 40 de kilograme, deși este perioadă de prohibiție, a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce peștele a fost eliberat în apele Mureșului. Pescarul a fost prins în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Săvârșin, reprezentanț
Arad: Zece străini, scoși din țară sub escortă și cu interdicție de a reveni cinci ani
Zece persoane din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Ghana, care se aflau în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, au fost scoase din țară sub escortă, după ce fie au fost prinse încercând să treacă ilegal granița, fie erau în ședere ilegală în România. Potrivit unui comunicat de
'Maru' - reținut de DIICOT, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tudor Duma, zis 'Maru', a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că i-ar fi dat droguri tânărului de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. 'La data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, recidivis
Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN; el a atacat autorizația pentru construirea unui hotel
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că a dat în judecată Ministerul Apărării și că a atacat autorizația de construire pentru un hotel 'cu circuit închis' care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei. 'Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, î
Gorj: Tânăr arestat preventiv pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc și de mare risc
Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, acesta fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Mirun
Prezidențiale2025/CAB amână pentru joi pronunțarea în două procese privind conflictul dintre USR și Lasconi
Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea unei soluții pe contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. De asemenea, instanța a amânat cu o zi pronu
MJ: Marinescu a discutat cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris despre progresele în sfera cooperării judiciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris și ai conducerii Parchetului de pe lângă această instanță, context în care au discutat despre progresele realizate până în prezent în sfera cooperării judiciare și au fost analizate direcțiile concrete de consolidare
Femeia din București prinsă de trei ori conducând haotic și fără permis era dealer de droguri
Femeia de 33 de ani prinsă de trei ori conducând haotic pe străzile din Capitală și fără permis de conducere valabil a fost reținută de DIICOT pentru trafic de droguri și va fi dusă în instanță cu propunere de arestare preventivă. În zilele de 3, 4 și 13 aprilie, femeia a fost prinsă de un polițist de la Secția 18 din Capital
Timiș: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al IPJ verifică situația de la Colegiul Tehnologic de Vest
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Timiș efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la faptul că în internatul Colegiului Tehnologic de Vest din Timișoara ar fi fost cazate și alte persoane în afară de elevi.
Cluj: 11 persoane reținute de polițiști pentru violarea unei minore de 13 ani
Un număr de 11 persoane au fost reținute de polițiști, dintre care șapte au fost arestate, pentru violarea unei minore de 13 ani. 'Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej - Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal ce vizează infracțiunea
Iași: Morel Bolea, trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de minori
Fondatorul agenției de modelling Kasta Morrely din Iași și al organizației neguvernamentale Eurodemos, Morel Bolea, în vârstă de 66 de ani, a fost trimis în judecată pentru trafic de minori. 'Prin rechizitoriul din data de 15 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Tero
Cluj: Primar plasat sub control judiciar pentru furt de motorină și conducere fără permis
Primarul comunei Cornești din județul Cluj a fost plasat sub control judiciar, după ce ar fi sustras motorină din cadrul primăriei pe care o conducea. 'În data 16 aprilie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de C.V.C., primar în cadrul
Gorj: Percheziții la Garda de Mediu; au fost ridicate mai multe înscrisuri
Cinci percheziții, dintre care patru domiciliare și una la sediul Gărzii de Mediu Gorj, au avut loc miercuri dimineața, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. 'În această dimineață au fost efectuate cinci percheziții domiciliare într-o cauză penală aflată în supravegherea Parchetului de pe lângă Ju
Brașov: Peste 200 de bicicliști sancționați într-o singură zi; 20 au fost depistați sub influența alcoolului
Peste 200 de bicicliști, conducători de tricicluri cu motor sau utilizatori de trotinete electrice au fost sancționați, într-o singură zi, de polițiștii brașoveni, în cadrul unei ample acțiuni care a vizat depistarea persoanelor din această categorie de participanți la trafic care nu respectă regulile de circulație, se arată miercuri într-un comunic