Incident la unitatea de la Mamaia Sat/ Sunt constituite 93 de filtre ale MAI; nu e exclusă nicio ipoteză (surse)
Un număr de 93 de filtre, în cinci judeţe ale ţării, au fost constituite în ultimele zile, după incidentul de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat, când un militar care era de pază a fost atacat şi a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe.
Surse guvernamentale au precizat luni că sunt 300 de efective ale Ministerului de Interne implicate în aceste filtre.
Efectivele MAI acţionează în Constanţa şi judeţele învecinate şi nu este exclusă nicio ipoteză în acest caz, au precizat sursele citate.
De asemenea, au fost deschise două dosare penale, unul la Constanţa şi celălalt la Parchetul Militar Bucureşti, în acest caz.
Sâmbătă seara, un militar de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în timp ce executa serviciul de pază în unitate.
Incidentul a fost anunţat de Ministerul Apărării Naţionale.
O persoană neidentificată, cu cagulă şi înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracţie în perimetrul unităţii militare, în jurul orei 20,15, şi l-a atacat pe militar, preciza MApN, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistenţă în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare şi de un încărcător cu 30 de cartuşe.
După ce a intrat în posesia armei şi a muniţiei, agresorul a părăsit perimetrul unităţii (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunţat de urgenţă pe comandantul corpului de gardă şi pe comandantul unităţii.
"Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanţa şi organele de poliţie au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului", a precizat, sâmbătă seara, Ministerul Apărării. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Brașov: Proiect în premieră națională - Avocatul de Serviciu; 40 de apărători au acceptat să îndrume cetățenii pro bono
Tribunalul Brașov, în colaborare cu Baroul Brașov, a lansat, luni, în premieră în România, proiectul 'Avocatul de serviciu', prin care avocați brașoveni vor oferi consultanță de orientare, gratuit, cetățenilor care nu își permit sau pur și simplu au nevoie de sfaturi juridice pentru a se 'orienta' în cadrul instanțelor braș
Percheziții la un membru al clanului Sportivilor, bănuit că a violat o fată de 14 ani (surse)
Polițiștii Capitalei au efectuat o percheziție, luni, la domiciliul lui Gheorghe Florin, zis 'Florin al lui Cici', membru al clanului Sportivilor, bănuit de violul unei fete de 14 ani, fiica verișoarei acestuia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Luni dimineață, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Ser
DNA: Două persoane reținute după ce ar fi promis că pot influența magistrați; au cerut 500.000 de euro
Două persoane au fost reținute, luni, de procurorii anticorupție, după ce i-ar fi cerut 500.000 de euro unei femei pentru a interveni pe lângă magistrați astfel încât concubinul acesteia să obțină soluții favorabile într-un dosar în care este cercetat pentru evaziune fiscală de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Dolj: Bărbat urmărit internațional, prins în Gara Craiova
Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Craiova, urmărit la nivel internațional, a fost prins în Gara Craiova, noaptea trecută, după ce polițiști din cadrul Biroului Județean de Transporturi Dolj, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat că acesta prezenta un comportament suspect. Potrivit IPJ Dolj, în urma
Neamț: Două anexe ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu
Două anexe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț. 'La sosirea pompierilor, incendiul se
Giurgiu: Trei bărbați, reținuți după ce au sustras bunuri de 87.000 de lei
Trei bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 30 de ani, din localitatea Putineiu, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi sustras bunuri de 87.000 de lei dintr-o locuință și o societate comercială din municipiul Giurgiu. 'Polițiștii giurgiuveni au reținut 3 bărbați, din localitatea Putineiu, județul Giurgiu, bănuiți că ar fi
Protest în Capitală/ DGPMB: Poliția s-a autosesizat după ce un jurnalist de la o televiziune ar fi fost agresat
Poliția Capitalei a informat că s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în timpul manifestării publice, organizate în Capitală, un reprezentat al unui trust de televiziune ar fi fost agresat. 'Astfel, polițiștii din cadrul Secției 20 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire s
Dolj: Peste 55.000 de țigarete de contrabandă, găsite de polițiști în autoutilitara unui bărbat din Suceava
Polițiștii specializați din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, cu sprijinul polițiștilor de frontieră din județ, au indisponibilizat, duminică, peste 55.000 de țigarete de diverse mărci care nu erau marcate fiscal. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, polițiștii au desfășurat, duminică, o acț
Jandarmeria București: 11 fumigene, găsite în bagajul unui bărbat, în zona Pieței Victoriei
Un număr de 11 fumigene au fost găsite, duminică, în bagajul unui bărbat, în zona Pieței Victoriei, informează Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB). 'În jurul orei 16,00, în zona Pieței Victoriei, pe bd. Iancu de Hunedoara, în urma verificării bagajului unui bărbat, au fost găsite 11 materiale piroteh
Jandarmeria București: Un bărbat și fiul său, ridicați pentru verificări de la mitingul AUR
Un bărbat și fiul acestuia, asupra căruia a fost găsit un baston telescopic, participanți la mitingul organizat duminică în centrul Bucureștiului de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), au fost legitimați de jandarmi și conduși la secția de poliție pentru continuarea verificărilor, informează Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București (DGJM
Jandarmeria București: Două cuțite, un briceag și substanțe interzise, depistate la persoane participante la protest
Patru persoane care aveau asupra lor obiecte interzise au fost depistate în timp ce se deplasau spre zona mitingului din Piața Universități, informează Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB). În cazul acestora au fost întocm
MAI anunță licitație în vederea extinderii centrului de date; valoarea estimată este de 720 de milioane de lei
Ministerul Afacerilor Interne anunță o licitație pentru furnizarea de echipamente informatice și licențe software, în vederea extinderii centrului de date. Acordul-cadru pentru extinderea HUB-ului de servicii al MAI are o valoare totală estimată de 722.211.279 lei. Contractele vor avea o valabilitate 30 de luni, iar termenul limită pentru primirea oferte
Aproape 450 de permise de conducere reținute sâmbătă de polițiști; 50 de șoferi - prinși băuți la volan, 7 - drogați
Aproape 450 de de șoferi au rămas fără permis de conducere, sâmbătă, pentru diverse abateri în trafic, dintre care 50 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri, a informat, duminică, Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au scos din trafic, deoarece reprezentau un potențial pericol pentru c
Tulcea: Pompierii au scos la timp 5 butelii dintr-un garaj cuprins de flăcări
Pompierii au scos la timp cinci butelii aflate într-un garaj cuprins de flăcări, pe strada Viitorului din municipiul Tulcea, și astfel au împiedicat producerea unei explozii, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Delta' Tulcea. 'În această dimineață, Detașamentul de Pompieri Tulcea a intervenit cu d
Tulcea: Un sfert de tonă de pește și 900 metri de plase scoase din Lacul Razim de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din Tulcea au scos 900 de metri de plase mono-filament cu 225 kilograme de pește din complexul lagunar Razim-Sinoe, dar nu au fost identificați încă braconierii, potrivit unui comunicat de presă transmis duminică AGERPRES. 'În ziua de 11.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o