ICCJ atrage atenţia că procesele s-ar putea prelungi după decizia CCR privind redactarea motivărilor
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, solicită intervenţia rapidă a Legiuitorului pentru punerea în acord a dispoziţiilor Codului de procedură penală cu decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că hotărârile judecătoreşti nu mai pot fi pronunţate în absenţa unei motivări, şefa Instanţei supreme atrăgând atenţia că procesele s-ar putea prelungi în instanţe, în condiţiile existenţei unui deficit de personal.
Curtea Constituţională a României a decis miercuri că judecătorii nu mai pot pronunţa decizii în dosarele penale dacă nu este redactată şi motivarea.
Într-un comunicat de presă remis miercuri, Corina Corbu arată că jurisdicţia constituţională a reţinut, în esenţă, că este "necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt şi drept, la data pronunţării", invalidând astfel soluţia legislativă actuală, care prevede motivarea hotărârii judecătoreşti în termen de 30 de zile de la pronunţare (termen care poate fi prelungit succesiv până la un total de 90 de zile în condiţiile Legii nr.304/2004).
În conformitate cu dispoziţiile art.147 alin.(4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial.
Şefa Instanţei supreme solicită "ferm" intervenţia cât mai rapidă a Legiuitorului pentru punerea în acord a dispoziţiilor Codului de procedură penală cu decizia CCR luată miercuri, subliniind implicaţiile negative majore pe care le poate genera prelungirea proceselor penale.
"În consecinţă, din perspectiva bunei desfăşurări a activităţii instanţei supreme, cât şi a tuturor instanţelor judecătoreşti - având în vedere numărul mare de cauze penale aflate pe rol, importanţa socială esenţială a procesului penal, prin care se apără ordinea de drept şi este protejată viaţa, integritatea fizică şi psihică, libertatea şi celelalte drepturi ale cetăţenilor şi chiar funcţionarea statului de drept, luând în considerare implicaţiiile negative majore pe care le poate genera prelungirea proceselor penale (în condiţiile unui potenţial "vid" legislativ), inclusiv sub aspectul termenelor de prescripţie a răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită ferm o intervenţie cât mai rapidă a Legiuitorului pentru punerea în acord a dispoziţiilor Codului de procedură penală cu dispoziţiile Constituţiei. Celeritatea intervenţiei Legiuitorului este cu atât mai necesară cu cât, începând cu momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, dispoziţiile legale sus-menţionate vor fi suspendate de drept, iar, după 45 de zile, îşi vor înceta definitiv efectele juridice, în condiţiile art.147 alin.(1) din Constituţia
României", spune judecătoarea Corina Corbu.
În opinia Instanţei supreme, noua soluţie legislativă ce va fi elaborată trebuie să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor persoanelor implicate în procedurile judiciare, conform deciziei Curţii Constituţionale, dar, în acelaşi timp, este necesar să fie una realistă şi să ia în considerare situaţia actuală a sistemului judiciar - în special supraîncărcarea şi deficitul de resurse cu care acesta continuă să se confrunte de o lungă perioadă.
Curtea Constituţională a României a constatat, miercuri, că este necesar ca hotărârea judecătorească să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării, precizând că redactarea acesteia ulterior deciziei lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil.
CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) şi ale art. 406 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.
Art. 406 alin. (1) şi (2) stipulează: "(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare. (2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier".
De regulă, termenul de 30 de zile nu era respectat de către instanţe, existând şi cazuri în care judecătorii au motivat deciziile după un an de la pronunţare. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen
Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă
Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch
IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter
Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B





