CCR, despre impozitarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor: Legiuitorul a depăşit marja de apreciere în procesul de legiferare (motivare)

Curtea Constituţională a României a constatat, în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor de servicu ale magistraţilor, că "legiuitorul şi-a depăşit marja de apreciere în procesul de legiferare".
Judecătorii constituţionali au publicat, joi, motivarea deciziei prin care au admis sesizările formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de 7.000 de lei, este neconstituţională.
"Curtea reiterează că atât Constituţia, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care dezvoltă principiul independenţei justiţiei consacrat de art.124 alin.(3) şi art.145 din Legea fundamentală garantează doar pensiile de serviciu ale celor care au exercitat calitatea de judecător, judecător la Curtea Constituţională, procuror sau de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau la Curtea Constituţională întreaga perioadă impusă de lege, deci care au avut o carieră în respectivele profesii, nicidecum pensiile de serviciu ale altor categorii profesionale, asimilate sau cu vechime asimilată, conform dispoziţiilor legale în vigoare", se precizează în motivare.
Curtea constată că, deşi jurisprudenţa instanţei constituţionale a fost constantă cu privire la aceste aspecte, legiuitorul, adoptând Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, a ignorat cele statuate în prealabil şi a anulat toate pensiile de serviciu reglementate de Legea 303/2004, în condiţiile în care legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului, doar în ceea ce priveşte pensiile care nu beneficiază de protecţia constituţională.
"În concluzie, având în vedere reperele de natură constituţională în materia pensiei de serviciu a magistraţilor, Curtea constată că legiuitorul şi-a depăşit marja de apreciere în procesul de legiferare, astfel că dispoziţiile art.1341 alin.(3) lit.b) şi c) introduse în Codul fiscal prin Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal sunt neconstituţionale, încălcând prevederile constituţionale ale art.1 alin.(3) care consacră principiul statului de drept, ale art.124 alin.(3) privind independenţa justiţiei, ale art.142-145 privind statutul judecătorilor Curţii Constituţionale, precum şi cele ale art.147 alin.(4) privind efectul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale", explică judecătorii.
Pentru identitate de raţiune, spune CCR, având în vedere Decizia 297 din 27 martie 2012, precitată, Curtea constată că dispoziţiile art.134 indice 1 alin.(3) lit.a) introduse în Codul fiscal prin legea supusă controlului încalcă dispoziţiile constituţionale în ceea ce priveşte consilierii de conturi.
Prin urmare, arată judecătorii constituţionali, Curtea constată că legiuitorul trebuie să respecte beneficiul pensiei de serviciu reglementate de Legea 303/2004, Legea 47/1992 şi Legea 94/1992 în privinţa judecătorilor, judecătorilor Curţii Constituţionale, procurorilor, magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale şi consilierilor de conturi, doar această pensie de serviciu aflându-se în sfera de protecţie constituţională.
"Legiuitorului îi revine, totodată, obligaţia de a adopta măsuri legislative corespunzătoare care să realizeze o necesară adaptare a pensiei de serviciu în raport cu raţiunea şi scopul instituirii sale", menţionează CCR. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CCR dezbate sesizarea ICCJ pe legea de înființare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier
Curtea Constituțională a României dezbate, miercuri, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind legea de înființare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier. Instanța supremă a decis, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, să sesizeze Curtea Constituțională pe legea de apro
Medici de la INML puși sub acuzare pentru mușamalizarea unui caz de malpraxis
Cinci medici de la Institutul Național de Medicină Legală sunt cercetați penal de procurori pentru favorizarea făptuitorului, fiind acuzați că au încercat să mușamalizeze cazul unui chirurg oncolog din Capitală care a uitat o compresă în corpul unei paciente operată de cancer, femeia decedând din cauza unei septicemii. Chirur
DGPMB: Măsuri de protecție la sediile a trei instituții publice după primirea unor plicuri cu o substanță alb-rozalie
Autoritățile au luat măsuri de protecție și siguranță la sediile a trei instituții publice, după ce au fost primite plicuri ce conțineau o substanță de culoare alb-rozalie, a informat, marți, Poliția Capitalei. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba despre sediul Inspectoratului General al Poliției Române, cel al Av
Frații Tate au plecat spre Dubai, după ce s-au prezentat în România la controlul judiciar
Influencerul Andrew Tate și fratele său Tristan au plecat marți cu un zbor privat de la București spre Dubai, după ce s-au conformat măsurii controlului judiciar în România, unde sunt investigați pentru trafic de persoane și viol, relatează agenția EFE. Frații Tate s-au întors recent în România, după ce au efectua
Prahova: Patru persoane, arestate într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc
Patru persoane au fost arestate preventiv într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc instrumentat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești împreună cu procurorii DIICOT Ploiești. În acest dosar sunt cercetate cinci persoane (trei bărbați și două femei) cu vârste într
Frații Tate, chemați la DIICOT pentru prelungirea controlului judiciar (surse)
Frații Andrew și Tristan Tate au fost chemați marți la sediul DIICOT, unde procurorul de caz îi va anunța că le va prelungi măsura controlului judiciar, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Frații Tate s-au întors recent în România, după ce au efectuat o vizită în SUA, cu acceptul procurorului de caz de la
'Stegarul Dac' a mers iar la Arestul Poliției Capitalei, unde a agresat un jandarm
Cezar Cătălin Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul Dac', s-a ales cu încă un dosar penal, după ce a agresat luni un jandarm în apropierea sediului Arestului Central al Capitalei. 'Stegarul Dac' a mers luni la Arestul Poliției pentru solicita eliberarea omului de afaceri Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei electorale a
Neamț: Percheziții la suspecți de braconaj; procurorii au găsit muniție deținută ilegal și carne de cerb
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz au efectuat mai multe percheziții domiciliare, dar și la sediul unor asociații de vânătoare, într-un dosar privind comiterea infracțiunii de braconaj, precizează, luni, un comunicat de presă al instituției. Activitățile de braconaj s-ar fi desfășurat în perioada noiem
Bacău: Tânăr reținut de polițiști după ce ar fi înșelat o bătrână cu 16.000 lei prin metoda 'Accidentul'
Un tânăr în vârstă de 20 ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi înșelat o bătrână cu 16.000 lei, prin metoda 'Accidentul', a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Victima în vârstă de 74 ani, din localitatea Nicolae Bălcescu, a reclamat polițiștilor că a fost con
Sălaj: Șapte persoane condamnate, cercetate de polițiști pentru evadare
Un total de șapte persoane condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, care nu s-au prezentat în vederea punerii în executare a mandatelor emise de către instanțele de judecată sunt în prezent cercetate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj pentru evadare. Reprezentanții IP
Dâmbovița: Percheziții la o unitate medicală, în cadrul unei investigații legate de decesul unei paciente operate
Polițiștii dâmbovițeni au efectuat, luni, o percheziție la o unitate medicală din capitală, după decesul unei paciente care fusese operată și a murit în urma unei complicații cauzată de un material medical rămas în corpul acesteia, informează, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'În aceast
Prahova: Percheziții într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave; prejudiciul - 5,7 milioane de lei
Polițiștii prahoveni de investigare a criminalității economice au efectuat, luni, trei percheziții domiciliare într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave și fals informatic, prejudiciul stabilit fiind de 5,7 milioane de lei. Descinderile au avut loc la domiciliile unor persoane din Prahova, transmite Inspectoratul Județean de Poliție.
Prahova: Profesor de sport, arestat pentru agresarea sexuală a unui elev
Un profesor de Educație fizică a fost arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual un elev de la o școală gimnazială din județul Prahova. Inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Lorelli Urlețeanu, a confirmat, pentru AGERPRES, existența acestui caz, precizând că a fost vorba despre o singură pl&acir
Arad: Fiica milionarului ucis cu bombă și-a distrus brățara electronică de monitorizare
Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, trimisă în judecată de procurorii Parchetului General, și-a rupt brățara de monitorizare, polițiștii sesizând Curtea de Apel Timișoara. 'La data de 30 martie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș au fost sesizați des
Neamț: Minoră de 15 ani, căutată de polițiști după ce a dispărut de trei zile de acasă
O minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Piatra-Neamț, este căutată de polițiști după ce a dispărut de acasă de trei zile, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. 'Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că fiica sa, Bonciu Claudia Elena, &ic