logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM discută raportul IJ referitor la Kovesi şi Iacob

Imagine din galeria Agerpres

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii va discuta, miercuri, acţiunile formulate de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea de către fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi şi fostul adjunct al acesteia, Marius Iacob, a unor abateri disciplinare.

Potrivit IJ, în cazul Laurei Codruţa Kovesi, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în media pe 18 iunie 2017.

"În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare 'cu miniştri', de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate", arăta IJ.

De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, preciza IJ.

Totodată, acţiunea a vizat "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii", constând în aceea că prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat "o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv 'laşi', 'bârfitori', 'infractori', făcând cunoscut acestora faptul că 'există deja un cerc de suspecţi', cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat".

În ceea ce îl priveşte pe Marius Iacob, IJ arăta că acţiunea faţă de acesta a vizat "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una dintre cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa", constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. f), cu referire la art. 65 alin. 1 şi art. 66 Cod de procedură penală. AGERPRES/ (AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Justitie si interne 31-03-2025 18:43

'Stegarul Dac' a mers iar la Arestul Poliției Capitalei, unde a agresat un jandarm

Cezar Cătălin Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul Dac', s-a ales cu încă un dosar penal, după ce a agresat luni un jandarm în apropierea sediului Arestului Central al Capitalei. 'Stegarul Dac' a mers luni la Arestul Poliției pentru solicita eliberarea omului de afaceri Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei electorale a

Justitie si interne 31-03-2025 14:35

Neamț: Percheziții la suspecți de braconaj; procurorii au găsit muniție deținută ilegal și carne de cerb

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz au efectuat mai multe percheziții domiciliare, dar și la sediul unor asociații de vânătoare, într-un dosar privind comiterea infracțiunii de braconaj, precizează, luni, un comunicat de presă al instituției. Activitățile de braconaj s-ar fi desfășurat în perioada noiem

Justitie si interne 31-03-2025 14:23

Bacău: Tânăr reținut de polițiști după ce ar fi înșelat o bătrână cu 16.000 lei prin metoda 'Accidentul'

Un tânăr în vârstă de 20 ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi înșelat o bătrână cu 16.000 lei, prin metoda 'Accidentul', a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Victima în vârstă de 74 ani, din localitatea Nicolae Bălcescu, a reclamat polițiștilor că a fost con

Justitie si interne 31-03-2025 14:06

Sălaj: Șapte persoane condamnate, cercetate de polițiști pentru evadare

Un total de șapte persoane condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate, care nu s-au prezentat în vederea punerii în executare a mandatelor emise de către instanțele de judecată sunt în prezent cercetate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj pentru evadare. Reprezentanții IP

Justitie si interne 31-03-2025 14:00

Dâmbovița: Percheziții la o unitate medicală, în cadrul unei investigații legate de decesul unei paciente operate

Polițiștii dâmbovițeni au efectuat, luni, o percheziție la o unitate medicală din capitală, după decesul unei paciente care fusese operată și a murit în urma unei complicații cauzată de un material medical rămas în corpul acesteia, informează, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'În aceast

Justitie si interne 31-03-2025 12:53

Prahova: Percheziții într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave; prejudiciul - 5,7 milioane de lei

Polițiștii prahoveni de investigare a criminalității economice au efectuat, luni, trei percheziții domiciliare într-un dosar de delapidare cu consecințe deosebit de grave și fals informatic, prejudiciul stabilit fiind de 5,7 milioane de lei. Descinderile au avut loc la domiciliile unor persoane din Prahova, transmite Inspectoratul Județean de Poliție.

Justitie si interne 31-03-2025 12:47

Prahova: Profesor de sport, arestat pentru agresarea sexuală a unui elev

Un profesor de Educație fizică a fost arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual un elev de la o școală gimnazială din județul Prahova. Inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Lorelli Urlețeanu, a confirmat, pentru AGERPRES, existența acestui caz, precizând că a fost vorba despre o singură pl&acir

Justitie si interne 31-03-2025 12:44

Arad: Fiica milionarului ucis cu bombă și-a distrus brățara electronică de monitorizare

Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, trimisă în judecată de procurorii Parchetului General, și-a rupt brățara de monitorizare, polițiștii sesizând Curtea de Apel Timișoara. 'La data de 30 martie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș au fost sesizați des

Justitie si interne 31-03-2025 10:14

Neamț: Minoră de 15 ani, căutată de polițiști după ce a dispărut de trei zile de acasă

O minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Piatra-Neamț, este căutată de polițiști după ce a dispărut de acasă de trei zile, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. 'Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că fiica sa, Bonciu Claudia Elena, &ic

Justitie si interne 30-03-2025 20:46

Jandarmeria: Liderul galeriei echipei FC FCSB a achiziționat mai multe bilete personalizate cu datele sale de identificare

Jandarmeria Capitalei precizează, duminică, referitor la accesul galeriei echipei FC FCSB pe Arena Națională în contextul partidei cu FC Dinamo 1948 București, că liderul acestei galerii a achiziționat mai multe bilete personalizate doar cu datele sale de identificare, contrar legii. 'În conformitate cu prevederile art. 10, ali

Justitie si interne 30-03-2025 16:50

Brăila: Bărbat arestat pentru omor după ce și-a înjunghiat fratele în inimă cu un briceag

Un bărbat de 45 de ani din comuna Ciocile a fost arestat duminică pentru omor, după ce și-a înjunghiat fratele în inimă cu un briceag, informează IPJ Brăila. Potrivit sursei citate, pe 29 martie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a reținut pe baza de ordonanță, pentru 24 de ore, un bărbat de 45 d

Justitie si interne 30-03-2025 14:54

Suceava: Doi bărbați suspectați că ar fi furat peste un milion de euro dintr-o locuință, reținuți de polițiști

Doi bărbați din județul Suceava au fost reținuți de polițiști, fiind suspectați de furtul a peste un milion de euro dintr-o locuință de pe raza localității Milișăuți, au anunțat, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). Potrivit acestora, cei doi indivizi, de 35 și 36 de ani, din municipiul Rădăuți, ar fi pătruns, cu

Justitie si interne 30-03-2025 13:14

IGPR: Doi bărbați, dintre care un polițist, propuși la arestare preventivă pentru trafic de droguri

Doi bărbați, dintre care un polițist, au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă judecătorilor Tribunalului Timiș pentru trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv de punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată.

Justitie si interne 29-03-2025 11:50

Alba: Tânăr reținut, după ce și-a bătut mama; femeia a ajuns la spital

Un tânăr de 22 de ani din comuna Bistra, județul Alba, a fost reținut, după ce și-a agresat fizic mama, aceasta ajungând la spital pentru îngrijiri medicale. ''La data de 28 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 22 de

Justitie si interne 29-03-2025 11:39

IGPR - acțiuni privind criminalitatea organizată: 314 percheziții, în ultimele două săptămâni; 52 kg de canabis, confiscate

Peste 90 de acțiuni operative au avut loc în ultimele două săptămâni pentru destructurarea unor grupuri infracționale specializate în trafic de droguri și de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate peste 52 de kilograme de canabis. ''În perioada 14 - 27 martie 2025, polițiștii st