logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

IGPF: 11.300 de persoane, trimise spre izolare/carantină după intrarea în ţară, în ultimele 24 de ore

Image

Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică au trimis spre izolare/carantină la locuinţă 11.300 de persoane, în ultimele 24 de ore, în urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua privind persoanele care au intrat în ţară, potrivit Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 37 fapte ilegale (18 infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.600 lei.

"Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 191.000 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a cinci cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a trei cetăţeni români din diferite motive legale", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, marţi, AGERPRES.

Pe data de 1 iunie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 44.900 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 18.700 mijloace de transport (dintre care 10.600 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 26.500 persoane cu 9.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 18.400 persoane cu 9.300 mijloace de transport.

"Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 29.500 de persoane şi 10.700 de mijloace de transport (4.900 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 19.400 de persoane cu 5.200 mijloace de transport", arată sursa citată.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt PTF Nădlac I - 3.861 (din care 1.525 pe jos), PTF Borş - 3.075, PTF Nădlac II - 3.048, PTF Petea - 1.181, PTF Vărşand - 49 etc.

"Recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt", precizează IGPF.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să intre în ţară în această perioadă, tranzitând Ungaria, poliţia de frontieră a realizat o hartă cu itinerariul de deplasare pe care îl pot folosi spre punctele de frontieră deschise la graniţa româno-ungară. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 32

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 09-06-2026 14:51

Suceava: Femeie care ar fi îngrijit copii contra cost, deși nu era autorizată - cercetată pentru evaziune

O femeie din județul Suceava este cercetată penal pentru evaziune fiscală după ce ar fi îngrijit, contra cost, mai mulți copii, fără a fi autorizată să presteze astfel de servicii, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit oficialilor IPJ, femeia ar fi încasat câte 75 lei/ zi pentru fiecare c

Justitie si interne 09-06-2026 14:30

Giurgiu: Percheziții la Primăria Răsuceni într-un dosar de delapidare și abuz în serviciu (surse)

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu au efectuat, marți, patru percheziții într-un dosar de delapidare și abuz în serviciu, descinderi având loc inclusiv la sediul Primăriei Răsuceni, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. ''În cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonar

Justitie si interne 09-06-2026 14:29

Prahova: Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul antrenorului de înot acuzat de agresarea sexuală a unei minore

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul antrenorului de înot din cadrul Clubului Sportiv (CS) Câmpina acuzat de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor și a solicitat informații de

Justitie si interne 09-06-2026 13:54

Buzău: Bărbat care ar fi furat în Norvegia echipamente de DJ în valoare de 3,3 milioane coroane, prins de polițiști

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din județul Buzău, pentru care autoritățile norvegiene au emis un mandat european de arestare după ce ar fi sustras echipamente de DJ folosite în cluburi, în valoare de 3,3 milioane de coroane norvegiene, a fost prins de polițiști, urmând a fi demarate procedurile în vederea extrădării. Potri

Justitie si interne 09-06-2026 13:44

Prahova: Tânăr de 17 ani, arestat pentru tentativă la omor după ce a înjunghiat un minor de aceeași vârstă

Un tânăr de 17 ani din orașul prahovean Boldești-Scăeni a fost arestat preventiv sub acuzația de tentativă la omor după ce a înjunghiat un minor de aceeași vârstă. Potrivit datelor comunicate, marți, de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, incidentul a avut loc pe fondul unui conflict izbucnit între două grupuri de tineri.

Justitie si interne 09-06-2026 13:17

Bihor: Șase percheziții într-un caz de delapidare de peste 800.000 de euro, în cadrul operațiunii JUPITER

Un bărbat de 36 de ani și alte persoane cercetate într-un dosar de delapidare cu prejudiciu de peste 800.000 de euro au fost vizate de șase percheziții domiciliare în cadrul operațiunii JUPITER, desfășurate în județul Bihor. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bihor, polițiștii Serviciului de Investig

Justitie si interne 09-06-2026 13:08

Grefierii din instanțe și parchete suspendă protestul față de noua lege a salarizării bugetare

Grefierii din instanțe și parchete suspendă protestul față de noua lege a salarizării bugetare și anunță revenirea la normal a activității și a programului de lucru. Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a transmis marți că a decis suspendarea temporară a formelor de protest stabilite prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare din data

Justitie si interne 09-06-2026 11:38

Nemulțumiți de noua lege a salarizării, judecătorii de la CAB pun în discuție oprirea totală a activității în instanță

Judecătorii de la Curtea de Apel București și-au exprimat din nou nemulțumirea față de prevederile proiectului privind noua lege a salarizării și pun în discuție oprirea totală a activității în instanță. Magistrații de la instanțele de pe raza Curții de Apel București s-au întrunit, marți, în cadrul unei Adunări Generale, unde au fost p

Justitie si interne 09-06-2026 11:32

Constanța: Anchetă la Poliția Locală după intervenția în cazul TIR-ului care a lovit mai multe autovehicule

O cercetare administrativă a fost declanșată la nivelul Poliției Locale Constanța în urma intervenției asupra șoferului TIR-ului care a lovit, luni, mai multe autoturisme parcate sau aflate în mers, dar și un autobuz, după care și-a continuat deplasarea, oprindu-se într-un brad. Reprezentanții Poliției Locale Constanța au prezentat, marți, mo

Justitie si interne 09-06-2026 11:22

IGPR: Percheziții la o instituție financiară nebancară care ar fi emis scrisori de garanție nelegale

Direcția de Investigare a Criminalității Economice a IGPR a pus în aplicare, marți, 23 de mandate de percheziție domiciliară și opt mandate de aducere, în București și în județele Ilfov și Giurgiu, la domiciliile unor persoane și la sediile sociale ale societăților controlate de acestea, într-o cauză care vizează săvârșirea infracțiunilor de &ic

Justitie si interne 09-06-2026 10:56

Arad: Fost viceprimar condamnat pentru fraudarea fondurilor europene, dat în judecată pentru recuperarea sumelor

Fostul viceprimar al Aradului, Ilie Cheșa, care în luna aprilie a fost condamnat la închisoare cu suspendare, în urma unui acord de recunoaștere, pentru fraudarea de fonduri europene, a fost dat în judecată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care încearcă să recupereze un prejudiciu de 120.000 de euro. Conform po

Justitie si interne 09-06-2026 10:33

Alba: Administratorul unei firme, reținut pentru evaziune fiscală de peste 1,5 milioane lei

Administratorul unei societăți comerciale din Albac a fost reținut în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat bugetului general al statului fiind de peste 1,5 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Justitie si interne 09-06-2026 08:48

IGPR: 207 percheziții efectuate marți, în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii, sub coordonarea procurorilor, efectuează, marți, 207 percheziții domiciliare, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, infracțiunilor la regimul armelor, al faptelor de natură judiciară, precum și la regimul silvic, în cadrul operațiunii Jupiter, condusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratulu

Justitie si interne 08-06-2026 17:04

Hunedoara: Bărbatul care a tras cu arma la Lupeni - arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat (FOTO/VIDEO)

Bărbatul care a tras cu un pistol asupra a patru persoane, în orașul Lupeni, a primit luni mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, el fiind acuzat de tentativă la omor calificat asupra unui membru de familie, au decis magistrații Tribunalului Hunedoara. Totodată, în sarcina suspectului au mai fost reținute infracțiunile de încălcarea

Justitie si interne 08-06-2026 15:22

Bihor: Percheziții și flagrant în două dosare de contrabandă cu țigări, în cadrul operațiunii JUPITER

Doi bărbați, un bihorean și un sălăjean, care ar fi comercializat țigări de contrabandă și ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 100.000 de lei, au fost vizați de mai multe percheziții derulate în cadrul operațiunii JUPITER, a informat luni, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor. Potrivit su