Sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei de urgenţă care reglementează starea de alertă - pe agenda CCR
Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului care reglementează starea de alertă.
Sesizarea ridică o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie, delegarea unor atribuţii de legiferare către autorităţi administrative având ca finalitate restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale încalcă principiul separaţiei puterilor, precum şi prevederile constituţionale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.
"Avocatul Poporului consideră că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilităţii legii prin definirea defectuoasă a 'stării de alertă', care, neavând consacrare constituţională, presupune o circumstanţiere detaliată, la nivel infraconstituţional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exerciţiului unor drepturi, deşi art. 53 din Constituţie prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege. În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilităţii extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuşi dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituţie", explică Avocatul Poporului.
Potrivit sursei citate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile articolului 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autorităţile administraţiei publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.
Miercuri, şedinţa publică de judecată a CCR începe la ora 9,00, va avea loc în sistem videoconferinţă şi se va transmite în direct pe site-ul instituţiei.
Luni, la şedinţa de guvern, premierul Ludovic Orban i-a solicitat ministrului de Interne, Marcel Vela, să pregătească "o replică legală, constituţională şi faptică" în cazul unei decizii a Curţii Constituţionale.
"Aici trebuie să fim pregătiţi pentru orice modificare care este necesară pentru a putea da replica legală, constituţională şi faptică astfel încât să avem un cadru normativ foarte clar privitoare la activitatea CNSSU şi a altor entităţi în cadrul stării de alertă", a declarat Orban.
Ministrul de Interne a precizat că joi va prezenta "formula de abordare".
Anterior, premierul Ludovic Orban anunţa că, în cazul în care Curtea va declara neconstituţională legislaţia privind starea de alertă, Guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă "care să dea autorităţilor din România instrumentele necesare pentru a putea apăra viaţa şi sănătatea cetăţenilor români". AGERPRES/(A - editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 500 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore; aproape 70 pentru alcool
Peste 500 de permise de conducere au fost reținute de polițiști în ultimele 24 de ore, dintre care 143 pentru viteză și 68 pentru alcool, a informat, duminică, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, sâmbătă, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organiz&a
Poliția Română: Aproape 600 de persoane ce figurau în Sistemul Informatic Schengen - depistate în ultima săptămână
Aproape 600 de persoane care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de polițiști în ultima săptămână. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică AGERPRES, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf
'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central
Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i
VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania
Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac
Polițiști amenințați cu cuțitul de un bărbat care jefuise o locuință din Capitală
Un bărbat care jefuise o locuință din Sectorul 6 al Capitalei a încercat să scape de polițiștii care îl urmăreau amenințându-i cu un cuțit, el fiind imobilizat în cele din urmă fără ca nimeni să fie rănit. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, joi, în jurul orei 10:00, polițiștii Secției 20 Poliție au fos
Peste 900 de tablete și fiole cu substanțe anabolizante și dopante, găsite în mașina unui bulgar la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit în mașina unui bulgar, în timpul unui control efectuat în apropierea stației de taxare a podului Calafat - Vidin, peste 900 de tablete și fiole care conțin substanțe anabolizante și dopante. Conform unui comunicat al IGPF remis sâmbătă, pe 1 octombrie, în jurul orei 22:00, polițiștii de frontieră d
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &





