'Justiţie în pandemie' - recomandări ale MJ pentru reluarea activităţii în instanţe şi parchete

Ministerul Justiţiei a elaborat un document de politică publică, cu recomandări adresate magistraţilor, grefierilor şi personalului de specialitate, în vederea reluării activităţii complete a instanţelor de judecată şi parchetelor, după încetarea stării de urgenţă.
Potrivit acestui document, dat publicităţii miercuri, MJ va continua aprovizionarea instanţelor de judecată şi a CSM cu echipamente de protecţie - măşti şi mănuşi chirurgicale, ochelari de protecţie sanitară şi chiar combinezoane de protecţie sanitară, pe lângă suplimentarea bugetelor instanţelor cu sume considerabile în vederea achiziţionării de către fiecare ordonator secundar şi terţiar de echipamente suplimentare celor primite din partea ministerului, pe măsură ce acestea se epuizează.
MJ susţine că a lăsat instanţelor şi parchetelor o largă marjă de acţiune în organizarea măsurilor de igienă şi protecţie sanitară speciale în contextul pandemiei, având în vedere că managementul instanţelor şi parchetelor, conducătorii acestora, cunosc cel mai bine particularităţile administrativ - funcţionale ale propriilor instituţii.
Se recomandă fiecărei instituţii din sistemul judiciar întocmirea unui plan de reluare graduală a activităţii, urmărind mai multe deziderate, printre care şi protecţia sanitară atât a propriilor magistraţi, grefieri şi personal de specialitate, cât şi a participanţilor la înfăptuirea actului de justiţie, cum ar fi părţile din incinta sălii de şedinţă, avocaţi, experţi.
Totodată, Ministerul Justiţiei subliniază necesitatea reluării activităţilor de urmărire penală şi de judecată, context în care apreciază că o serie de reguli cu caracter general se impun a fi respectate în continuare:
* respectarea distanţei sociale (minimum 1,5 m), cu referire inclusiv la personalul instanţelor/parchetelor, respectiv evitarea unor contacte directe care nu respectă distanţarea socială pentru o perioadă mai mare de 15 minute, recomandare care se poate implementa prin luarea unor măsuri în funcţie de specificul fiecărei organizaţii judiciare, structura personalului, infrastructura proprie, calitatea managementului judiciar şi juridic;
* desfăşurarea activităţii în intervale orare diferite, utilizând chiar şi ziua de sâmbătă, după caz;
* limitarea accesului publicului în sala de judecată, chiar dacă şedinţele rămân publice, astfel încât să poată fi respectate regulile de distanţare socială;
* limitarea numărului de cauze pe şedinţa de judecată, prin planificarea şedinţelor de judecată la intervale mai scurte de timp în raport cu uzanţele de până la ivirea situaţiei de urgenţă;
* citarea părţilor/participanţilor la procedurile judiciare la intervale de timp prestabilite şi informarea prin orice mijloace a cetăţenilor în legătură cu necesitatea observării intervalului orar consemnat în cuprinsul citaţiei, fapt ce presupune un studiu al şedinţelor de judecată, respectiv al activităţilor de urmărire penală sau a altor activităţi conexe, aprofundat, de natură a permite planificarea la intervale de timp diferite a cauzelor judiciare în funcţie de complexitatea probatoriului, numărul martorilor, experţilor, numărul participanţilor, inculpaţilor, suspecţilor, reclamanţilor, pârâţilor, avocaţilor;
* prioritizarea soluţionării cauzelor care se judecă fără citarea părţilor, inclusiv intercalarea acestor cauze între cele "comune" aflate pe lista de şedinţă, pentru descongestionarea spaţiilor;
* prioritizarea cauzelor judiciare/reducerea numărului cauzelor de pe rolul instanţelor, cu respectarea/observarea principiilor care guvernează procesul penal şi procesul civil;
* utilizarea sistemului de videoconferinţă, dacă acesta este tehnic posibil şi în măsura în care natura şi obiectul cauzei judiciare sunt compatibile cu acest sistem;
* impunerea portului de măşti/mănuşi/echipamente de unică folosinţă şi folosirea de biocide şi produse dezinfectante pentru personalul din cadrul instanţelor şi parchetelor;
* încurajarea celor care pot lucra de acasă, în măsura în care pot efectua o parte din activitate în acest mod;
* instituirea obligativităţii de a purta echipament de protecţie şi/sau montarea de panouri despărţitoare din plexiglas în ipoteza în care distanţa socială nu poate fi asigurată (măsura se poate institui în birourile în care funcţionează mai multe persoane şi nu există posibilitatea relocării acestora în alte spaţii, precum şi în boxele amenajate pentru persoanele aflate în stare de reţinere sau arestare preventivă). Panourile de plastic pot fi imaginate şi pentru momentul nepublic al deliberării în situaţia completelor colegiale;
* obligativitatea purtării de măşti/mănuşi de protecţie în interiorul instituţiilor judiciare;
* suspendarea activităţilor la anumite intervale de timp pentru aerisirea sau dezinfectarea spaţiilor de lucru/săli de şedinţă, săli de audiere;
* plasarea serviciilor care deservesc publicul în spaţii mai mari decât cele obişnuite de lucru (ex. o registratură mutată într-o sală de judecată, în funcţie de infrastructura instanţelor/parchetelor);
* identificarea persoanelor vulnerabile din fiecare colectiv (persoanele cu afecţiuni medicale, atestate de către medic) şi utilizarea acestor persoane în activităţi individuale/independente sau în regim de telemuncă;
* autoizolarea la domiciliu a persoanelor care prezintă simptome de îmbolnăvire (febră, tuse), până la clarificarea stării de sănătate şi diseminarea acestor informaţii în colectivul de muncă;
În legătură cu accesul în sediile instanţelor/parchetelor, MJ recomandă următoarele măsuri:
* interzicerea accesului persoanelor care au simptome de COVID-19 sau care au fost în contact cu un bolnav de COVID-19 în ultimele 14 zile, sens în care se poate imagina un chestionar de completat la intrarea în instituţie, cu întrebări clare şi simple;
* delimitarea în pardoseli cu benzi colorate vizibil a sensurilor de intrare şi de ieşire, iar, corelativ, crearea unor aşa numite sensuri unice, în măsura în care este posibil;
* delimitarea în pardoseli cu benzi colorate vizibil a distanţei de 1,5 m care trebuie respectată pentru accesul la serviciile care deservesc publicul (arhivă, registratură) şi stabilirea de reguli de acces clare, putându-se avea în vedere pentru început, inclusiv, prelungirea programului de lucru cu publicul;
* interzicerea accesului în birourile instanţelor/parchetelor a persoanelor din afara instituţiilor, dacă nu există permisiunea personalului şi dacă interesul vizitelor nu se justifică pe chestiuni de interes profesional;
* limitarea în timp a prezenţei justiţiabililor în sediul instanţelor/parchetelor după finalizarea dosarului/operaţiunii care a necesitat prezenţa lor în acel loc, respectiv impunerea părăsirii în cel mai scurt timp a sediului instituţiei;
* utilizarea termoscanerelor la intrarea în instituţiile judiciare cu trafic mare de persoane;
* instalarea la instanţele/parchetele cu trafic mare de tuneluri de dezinfectare;
* creşterea frecvenţei la care se desfăşoară igienizarea şi aerisirea spaţiilor de desfăşurare a activităţii;
* în materie penală, în continuare, se impun restricţii în legătură cu transportul la instanţe al deţinuţilor, acesta urmând a fi autorizat doar pentru cazuri bine justificate, transportul de loturi mari de persoane impunându-se a fi evitat, sistemul de videoconferinţă fiind cel indicat în astfel de cazuri;
* comunicarea actelor de procedură pe cale electronică, sens în care participanţilor la procedurile judiciare li se vor solicita adrese de email/whatsapp etc.
Ministerul Justiţiei recomandă amânarea stagiilor de practică sau a internshipurilor atât la instanţe, cât şi la parchete.
În egală măsură, Ministerul Justiţiei consideră că alte măsuri impun intervenţia CSM, pentru modificarea Regulamentelor de funcţionare/organizare a instanţelor şi parchetelor.
De asemenea, unele măsuri presupun achiziţii de materiale, bunuri, context în care (exceptând Ministerul Public, ordonator principal de credite cu atribuţii relative la administrarea parchetelor) Ministerul Justiţiei a alocat Curţilor de Apel sume de bani corespunzătoare luării măsurilor necesare pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi asigurarea disciplinei sanitare.
Astfel, până în prezent, suma utilizată de către Curţile de Apel pentru achiziţionarea materialelor de protecţie SARS-CoV-2 a fost de 1.248.613 lei. De asemenea, Curţile de Apel au la dispoziţie suma de 1.972.553 lei, cu aceeaşi destinaţie.
La data de 15 aprilie, MJ a transmis instanţelor judecătoreşti o adresă prin care s-a solicitat comunicarea necesarului de echipamente de protecţie ce trebuie achiziţionate în completarea stocurilor necesare instanţelor, în vederea desfăşurării activităţii în siguranţă în sălile de şedinţă pentru următoarele 30 de zile.
Conform MJ, din răspunsul la această adresă a rezultat că instanţele nu au utilizat integral sumele alocate. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Predoiu: Combaterea traficului de droguri - prioritate clară a MAI; lupta este dusă cu fermitate și rezultate concrete
Combaterea traficului de droguri este 'o prioritate clară' a Ministerului Afacerilor Interne, iar lupta este dusă 'cu fermitate' și 'rezultate concrete', a transmis vineri ministrul Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat de presă al MAI remis AGERPRES. 'Deși nu am vorbit public până acum despre această tragedie, sunt profund
Poliția Română: 23 de grupuri infracționale organizate destructurate în primele trei luni ale anului
Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate au desfășurat în primele trei luni ale anului peste 400 de acțiuni operative, în urma cărora au fost destructurate 23 de grupuri infracționale organizate, formate din 173 persoane. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis vineri AGERPRES, în cadrul dosa
'Maru' - arestat preventiv, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tribunalul București a dispus joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma, zis 'Maru', după ce prietenul său de 20 de ani, Rareș Ion, cunoscut sub porecla de 'Castron', a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. Tudor Duma este acuzat de procurorii DIICOT că i-a pus la dispoziție lui Rareș
Constanța: Directorul DSVSA Tulcea, arestat preventiv pentru luare de mită
Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, după ce ar fi pretins 50.000 de euro reprezentantului unei firme, au informat, joi, procurorii anticorupție. Conform sursei citate, procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Ser
Arad: Un pescar prins cu un somn de 40 de kilograme în barcă, amendat cu 10.000 de lei
Un bărbat din Arad care a fost prins de autorități că avea în barcă un somn de 40 de kilograme, deși este perioadă de prohibiție, a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce peștele a fost eliberat în apele Mureșului. Pescarul a fost prins în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Săvârșin, reprezentanț
Arad: Zece străini, scoși din țară sub escortă și cu interdicție de a reveni cinci ani
Zece persoane din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Ghana, care se aflau în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, au fost scoase din țară sub escortă, după ce fie au fost prinse încercând să treacă ilegal granița, fie erau în ședere ilegală în România. Potrivit unui comunicat de
'Maru' - reținut de DIICOT, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tudor Duma, zis 'Maru', a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că i-ar fi dat droguri tânărului de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. 'La data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, recidivis
Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN; el a atacat autorizația pentru construirea unui hotel
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că a dat în judecată Ministerul Apărării și că a atacat autorizația de construire pentru un hotel 'cu circuit închis' care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei. 'Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, î
Gorj: Tânăr arestat preventiv pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc și de mare risc
Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, acesta fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Mirun
Prezidențiale2025/CAB amână pentru joi pronunțarea în două procese privind conflictul dintre USR și Lasconi
Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea unei soluții pe contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. De asemenea, instanța a amânat cu o zi pronu
MJ: Marinescu a discutat cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris despre progresele în sfera cooperării judiciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris și ai conducerii Parchetului de pe lângă această instanță, context în care au discutat despre progresele realizate până în prezent în sfera cooperării judiciare și au fost analizate direcțiile concrete de consolidare
Femeia din București prinsă de trei ori conducând haotic și fără permis era dealer de droguri
Femeia de 33 de ani prinsă de trei ori conducând haotic pe străzile din Capitală și fără permis de conducere valabil a fost reținută de DIICOT pentru trafic de droguri și va fi dusă în instanță cu propunere de arestare preventivă. În zilele de 3, 4 și 13 aprilie, femeia a fost prinsă de un polițist de la Secția 18 din Capital
Timiș: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al IPJ verifică situația de la Colegiul Tehnologic de Vest
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Timiș efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la faptul că în internatul Colegiului Tehnologic de Vest din Timișoara ar fi fost cazate și alte persoane în afară de elevi.
Cluj: 11 persoane reținute de polițiști pentru violarea unei minore de 13 ani
Un număr de 11 persoane au fost reținute de polițiști, dintre care șapte au fost arestate, pentru violarea unei minore de 13 ani. 'Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej - Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal ce vizează infracțiunea
Iași: Morel Bolea, trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de minori
Fondatorul agenției de modelling Kasta Morrely din Iași și al organizației neguvernamentale Eurodemos, Morel Bolea, în vârstă de 66 de ani, a fost trimis în judecată pentru trafic de minori. 'Prin rechizitoriul din data de 15 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Tero