CCR a rămas în pronunţare pe sesizările Avocatului Poporului în legătură cu OUG privind starea de urgenţă
Curtea Constituţională a rămas în pronunţare, miercuri, pe sesizările trimise de Avocatul Poporului în care sunt reclamate prevederi din OUG-uri referitoare la regimul stării de urgenţă.
Şedinţa publică de judecată s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă, în sală fiind prezenţi doar preşedintele CCR, Valer Dorneanu, doi magistraţi asistenţi, precum şi reprezentantele Avocatului Poporului şi Ministerului Public.
* Prima sesizare a fost trimisă la CCR pe data de 10 aprilie şi se referă la neconstituţionalitatea unor prevederi din OUG nr. 36/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020.
În opinia Avocatului Poporului, OUG nr. 36/2020 aduce atingere prevederilor art. 1, alin. 5 coroborate cu cele ale art. 141 din Constituţie privind principiul securităţii juridice, în componenta referitoare la calitatea legii, dat fiind faptul că nu a fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social (CES) la elaborarea sa.
Consilierul Avocatului Poporului, Ileana Frimu, a susţinut că în cazul OUG 36/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgenţă instituite prin Decretul 195/2020 era obligatorie consultarea CES.
"Dacă s-ar considera că Parlamentul şi Guvernul pot oricând adopta acte normative cu ignorarea Consiliului Economic şi Social s-ar anihila însăşi existenţa acestuia ca organ cu atribuţii constituţionale care are rolul de a garanta, în cadrul unui proces democratic de legiferare, că legile nu instituie soluţii arbitrare sau discreţionare. Prin urmare, în lipsa solicitării avizului, într-un domeniu în care era obligatorie consultarea CES, aşa cum este domeniul raporturilor de muncă, de serviciu, al cadrelor militare în activitate, poliţiştilor, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, face ca acest act normativ adoptat în acest fel să fie neconstituţional", a spus Ileana Frimu.
În schimb, reprezentanta Ministerului Public a susţinut că se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind că la momentul elaborării OUG 36/2020 nu exista obligativitatea pentru Guvern de a solicita avizul CES, motiv pentru care soluţia şi considerentele unor decizii anterioare ale CCR nu pot fi aplicate în această cauză, circumstanţele legislative de ordin infra-constituţional fiind diferite.
* În a doua sesizare, trimisă la CCR pe data de 16 aprilie, Avocatul Poporului a formulat excepţii de neconstituţionalitate cu referire la două articole din OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, precum şi prevederi din OUG nr. 34/2020 (care modifică OUG 1/1999).
În opinia Avocatului Poporului, prevederile art. 14 lit. c indice 1) - f) din OUG 1/1999 sunt neconstituţionale, întrucât permit preşedintelui României să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenţia legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice şi prin restrângerea efectivă a exerciţiului drepturilor omului.
Reprezentanta Ministerului Public a arătat că este vorba de competenţe "legate" ale preşedintelui şi ale Parlamentului - preşedintele a decretat instituirea stării de urgenţă şi a solicitat aprobarea Parlamentului, care a încuviinţat măsura şi apoi prelungirea ei.
Avocatul Poporului a mai apreciat în sesizare că art. 28 din OUG 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate şi claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, şi anume persoana care ar încălca prevederile art. 9 din OUG 1/1999, de a-şi stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenţionale.
"Prevederile aticolului 9 şi ale aticolului 28 din OUG 1/1999, pe lângă această obligaţie mult prea generală de a respecta anumite norme, stabilesc şi sancţiuni contravenţionale fără a oferi minime criterii în aplicarea acestora, în mod diferenţiat. În acest context, sunt create premisele unei interpretări subiective şi discreţionare de către agenţii constatatori a normelor legale, (...) în lipsa unor repere obiective de apreciere şi a unei fapte individualizate. Or, această manieră generală de legiferare aduce atingere unor principii constituţionale, printre care principiul legalităţii, care presupune existenţa unor norme de drept precise şi previzibile în aplicarea lor", a explicat reprezentanta Avocatului Poporului.
Pe de altă parte, a spus Ileana Frimu, lipsa definirii conţinutului constitutiv şi juridic al faptelor ce constituie contravenţii, în afara unor criterii obiective, va pune contravenientul în situaţia să-şi demonstreze nevinovăţia prin faptul că nu a săvârşit fapta respectivă, care nu este descrisă în mod concret în niciun act normativ.
Referitor la reglementarea contravenţiilor, reprezentanta Ministerului Public a apreciat că trebuie analizată "prin filtrul situaţiei de excepţie", şi anume starea de urgenţă. AGERPRES/(AS - autori: George Onea, Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 500 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore; aproape 70 pentru alcool
Peste 500 de permise de conducere au fost reținute de polițiști în ultimele 24 de ore, dintre care 143 pentru viteză și 68 pentru alcool, a informat, duminică, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, sâmbătă, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organiz&a
Poliția Română: Aproape 600 de persoane ce figurau în Sistemul Informatic Schengen - depistate în ultima săptămână
Aproape 600 de persoane care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de polițiști în ultima săptămână. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică AGERPRES, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf
'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central
Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i
VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania
Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac
Polițiști amenințați cu cuțitul de un bărbat care jefuise o locuință din Capitală
Un bărbat care jefuise o locuință din Sectorul 6 al Capitalei a încercat să scape de polițiștii care îl urmăreau amenințându-i cu un cuțit, el fiind imobilizat în cele din urmă fără ca nimeni să fie rănit. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, joi, în jurul orei 10:00, polițiștii Secției 20 Poliție au fos
Peste 900 de tablete și fiole cu substanțe anabolizante și dopante, găsite în mașina unui bulgar la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit în mașina unui bulgar, în timpul unui control efectuat în apropierea stației de taxare a podului Calafat - Vidin, peste 900 de tablete și fiole care conțin substanțe anabolizante și dopante. Conform unui comunicat al IGPF remis sâmbătă, pe 1 octombrie, în jurul orei 22:00, polițiștii de frontieră d
Brigada Rutieră: Restricții de trafic în București pe strada Dristorului, pentru reabilitarea liniei de tramvai
Circulația vehiculelor va fi restricționată de vineri seară, de la ora 23:00, pe strada Dristorului, pe sensul dinspre Șoseaua Mihai Bravu către Bulevardul Camil Ressu, pentru executarea unei lucrări de reabilitare a liniei de tramvai. 'În acest context, traficul rutier va fi reconfigurat în ambele sensuri pe strada Dristorului
Covasna: Persoană reținută pentru trafic de droguri; cultură de canabis indoor, descoperită de polițiști
O persoană în vârstă de 62 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost reținută pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma unei percheziții domiciliare, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit sursei ci
CSM: Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, că Raportul Departamentului de Stat al SUA confirmă independența sistemului judiciar și progresele României în combaterea corupției, dar semnalează și o serie de 'vulnerabilități'. 'Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de publicarea Raportului Depar
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane.
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuz
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'În data de 01
Covasna: Rețea de contrabandă cu țigări și droguri, destructurată; peste 60 de percheziții, 9 persoane arestate
Nouă persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă cu țigări, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, două dintre acestea fiind bănuite și de trafic de droguri de risc, a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Covasna. Potrivit anchetatorilor, grupul, format dintr-o femeie și opt b
Laura Vicol, noi acuzații în dosarul 'Nordis': fals în declarații, spălarea de bani și complicitate la înșelăciune
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, fiind anunțată de procurori că a fost extinsă urmărirea penală pe numele ei pentru alte trei infracțiuni în dosarul 'Nordis', respectiv fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune. &





