Alba: Convoi din cinci căruţe, oprit de jandarmi; amenzi de 10.000 de lei
Un convoi format din cinci căruţe, în care se aflau 13 persoane, inclusiv minori, a fost oprit luni de o patrulă de jandarmi din Alba, după ce parcursese peste 100 de kilometri, în urma verificărilor fiind aplicate amenzi de 10.000 de lei, întrucât cei în cauză nu deţineau declaraţii pe proprie răspundere completate cu date valabile.
"Deşi în contextul actual generat de răspândirea COVID-19, jandarmii execută zilnic misiuni de escortare a convoaielor auto care tranzitează judeţul Alba, astăzi au fost puşi în situaţia de a opri şi verifica un convoi format din 5 atelaje hipo, după ce parcursese peste 100 de kilometri. Convoiul, din care făceau parte 13 persoane (dintre care şi minori), se deplasa din judeţul Cluj spre localitatea Sebeş, iar în localitatea Aiud a fost surprins de o patrulă de jandarmi. Persoanele au declarat că se îndreptau spre Sebeş cu scopul de a găsi locuri de muncă", a transmis, luni, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Alba.
În urma verificărilor efectuate de jandarmi, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.000 de lei, întrucât persoanele nu deţineau declaraţii pe proprie răspundere completate cu date valabile, a mai arătat sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Florin Marin)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE/IJ verifică dacă deplasarea cu avionul a președintelui Tribunalului Constanța alături de politicieni încalcă normele de conduită
Inspecția Judiciară a anunțat, marți, că s-a autosesizat și va face verificări, după ce în presă au apărut informații că președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, s-ar fi aflat într-un avion privat alături de persoane din mediul politic și de afaceri. 'Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind participarea
Procuror CSM: Cum se face că magistrați în funcție sau foști magistrați se lăfaie în avioane private?
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, se întreabă de ce Inspecția Judiciară nu se sesizează după ce a apărut informația că judecătorul CCR Cristian Deliorga și președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, au zburat cu un avion privat alături de oameni politici și un afacerist condamnat penal. '
Olt: Polițiștii locali poartă, de luni, camere video de tip bodycam; înregistrările, probe în instanță
Polițiștii locali din municipiul Slatina poartă, începând de luni, camere video de tip bodycam la acțiuni și intervenții, iar imaginile înregistrate pot constitui probe în instanță, a precizat, pentru AGERPRES, șeful Poliției Locale Slatina, Cristinel Rădoi. Potrivit acestuia, introducerea camerelor video portabile a de
Caraș-Severin: Două elicoptere intervin pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată la Herculane și Delinești
Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație (IGAv) intervin, luni, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și fond forestier care se manifestă în zonele Băile Herculane și Delinești, din județul Caraș-Severin, focul fiind semnalat în locuri greu accesibile pentru pompierii militari. Potrivit Inspectoratului pentru Situații d
Argeș: Un bucureștean de 97 de ani, prins la volan sub influența alcoolului și cu dreptul de a conduce suspendat
Un bucureștean în vârstă de 97 de ani este cercetat penal după ce a fost prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat, a anunțat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Bărbatul a fost depistat de polițiști în weekend, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 659, în zona comunei Slobozia. În urma ver
Descinderi la interlopul Robert Chira/ Procurorii au pus sechestru pe case și terenuri de o jumătate de milion de euro
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe locuințe și terenuri din Năvodari, Brăila, Cernica și orașul Amara, în valoare de peste o jumătate de milion de euro, după descinderile efectuate săptămâna trecută la o grupare care ar fi înșelat un om de afaceri, grupare din care face parte și interlopul Robert Chira. Conform DIICOT și Poliției Româ
Sindicatele cer parlamentarilor respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului
Cinci confederații sindicale au trimis parlamentarilor o solicitare prin care cer respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului și redirecționarea resurselor bugetare către ocuparea posturilor deficitare de judecători, grefieri și asistenți judiciari. 'Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național, Confe
Sibiu: Tânăr arestat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar penal în care este cercetat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității pentru Organizate și de procurorii DIICOT Sibiu pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Botoșani: Un șofer de 72 de ani, prins conducând cu o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un șofer în vârstă de 72 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând cu o alcoolemie ridicată, au transmis, luni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Potrivit acestora, bărbatul a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani și, pentr
Polițist mușcat de mână în timp ce încătușa un bărbat prins beat pe stradă
Un agent de la Secția 15 Poliție din Capitală a fost mușcat de mână în timp ce îi punea cătușe unui bărbat prins pe stradă în stare de ebrietate. După ce a fost ridicat de polițiști, bărbatul a fost dus la Spitalul de Psihiatrie Obregia, unde a mai lovit doi polițiști. 'În esență, în sarcina inculpatului U
Dolj: Cetățeanul moldovean căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un bărbat de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care era căutat de polițiști după ce ar fi condus un autoturism sustras din Bulgaria și l-ar fi abandonat în apropierea orașului Strehaia, din județul Mehedinți, a fost prins, luni, de polițiștii din județul Dolj, în extravilanul localității Catane. Potrivit Inspectoratului de
Neamț: Trei bărbați au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat un preot, la Vânători-Neamț
Trei bărbați din Vânători-Neamț au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat un preot din localitate, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Victima, în vârstă de 31 de ani, încerca să intre cu autoturismul în curtea proprietății sale, dar nu a reușit să facă această manevră din ca
UPDATE/Călărași: Poliția a emis o alertă de persoană dispărută; aceasta a fost găsită
Ilie Nicoleta Iulia, a cărei dispariție a fost semnalată anterior de Poliție, a fost găsită în municipiul Călărași. Din primele verificări, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au anunțat anterior că desfășoară activități pentru găsirea unei femei de 46 de ani d
DNA: Doi asistenți universitari și două studente de la Universitatea Ovidius - reținuți
Doi asistenți universitari și două studente de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a informat sâmbătă Direcția Națională Anticorupție. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cad
IGPF: Mii de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, aproximativ 2.000 de bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice și parfumuri), estimate la o valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei. P







