Proxeneţi din Capitală, trimişi în judecată; fetele erau drogate, bătute şi obligate să se prostitueze în Germania
Procurorii DIICOT au trimis în judecată 15 persoane care fac parte dintr-o grupare de proxeneţi din Capitală, sub acuzaţia că recrutau tinere pe care le obligau să se prostitueze în Germania, fetele fiind "controlate" prin corecţii fizice şi consum de droguri.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2017, această grupare infracţională a recrutat mai multe tinere din Bucureşti, din judeţul Giurgiu, dar şi din zone din Moldova. Fetele erau găzduite în Capitală, fiind apoi transportate în Germania, unde erau obligate să încheie căsătorii de convenienţă şi să se prostitueze.
Membrii grupului convingeau victimele de bunele intenţii ale inculpatului M.I., dând senzaţia unei familii unite şi primitoare şi, profitând de faptul că acestea aveau o situaţie familială sau materială precară, le obligau să practice prostituţia şi se ocupau cu controlarea, supravegherea, primirea şi gestionarea sumelor de bani obţinute.
Pentru a le convinge să practice prostituţia şi pentru a deveni asertive, membrii grupării dezvoltau relaţii sentimentale cu aceste tinere, uneori victimele fiind obligate să consume substanţe psihotrope, devenind astfel dependente de grup.
Pentru intimidarea acestora, gruparea infracţională utiliza arme de foc, dar şi arme albe, deseori aplicându-le corecţii fizice atunci când victimele nu respectau indicaţiile primite.
Banii obţinuţi de această grupare erau cheltuiţi pe teritoriul Germaniei pentru închirierea locaţiilor unde se practica prostituţia şi pentru nevoile curente ale membrilor grupării.
De asemenea, o mare parte din bani era transferată în România, fie direct, fie prin intermediul serviciilor bancare de transfer financiar, sumele fiind împărţite în mai multe tranşe, pentru a nu trezi suspiciunea autorităţilor.
Inculpatul M.I. obişnuia să investească bani în achiziţionarea de bijuterii din aur cu gramaje consistente, care erau aduse în ţară pentru ca veniturile ilicite să fie protejate de eventuale controale ale autorităţilor germane sau române.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE/IJ verifică dacă deplasarea cu avionul a președintelui Tribunalului Constanța alături de politicieni încalcă normele de conduită
Inspecția Judiciară a anunțat, marți, că s-a autosesizat și va face verificări, după ce în presă au apărut informații că președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, s-ar fi aflat într-un avion privat alături de persoane din mediul politic și de afaceri. 'Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind participarea
Procuror CSM: Cum se face că magistrați în funcție sau foști magistrați se lăfaie în avioane private?
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, se întreabă de ce Inspecția Judiciară nu se sesizează după ce a apărut informația că judecătorul CCR Cristian Deliorga și președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, au zburat cu un avion privat alături de oameni politici și un afacerist condamnat penal. '
Olt: Polițiștii locali poartă, de luni, camere video de tip bodycam; înregistrările, probe în instanță
Polițiștii locali din municipiul Slatina poartă, începând de luni, camere video de tip bodycam la acțiuni și intervenții, iar imaginile înregistrate pot constitui probe în instanță, a precizat, pentru AGERPRES, șeful Poliției Locale Slatina, Cristinel Rădoi. Potrivit acestuia, introducerea camerelor video portabile a de
Caraș-Severin: Două elicoptere intervin pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată la Herculane și Delinești
Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație (IGAv) intervin, luni, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și fond forestier care se manifestă în zonele Băile Herculane și Delinești, din județul Caraș-Severin, focul fiind semnalat în locuri greu accesibile pentru pompierii militari. Potrivit Inspectoratului pentru Situații d
Argeș: Un bucureștean de 97 de ani, prins la volan sub influența alcoolului și cu dreptul de a conduce suspendat
Un bucureștean în vârstă de 97 de ani este cercetat penal după ce a fost prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat, a anunțat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Bărbatul a fost depistat de polițiști în weekend, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 659, în zona comunei Slobozia. În urma ver
Descinderi la interlopul Robert Chira/ Procurorii au pus sechestru pe case și terenuri de o jumătate de milion de euro
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe locuințe și terenuri din Năvodari, Brăila, Cernica și orașul Amara, în valoare de peste o jumătate de milion de euro, după descinderile efectuate săptămâna trecută la o grupare care ar fi înșelat un om de afaceri, grupare din care face parte și interlopul Robert Chira. Conform DIICOT și Poliției Româ
Sindicatele cer parlamentarilor respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului
Cinci confederații sindicale au trimis parlamentarilor o solicitare prin care cer respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului și redirecționarea resurselor bugetare către ocuparea posturilor deficitare de judecători, grefieri și asistenți judiciari. 'Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național, Confe
Sibiu: Tânăr arestat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar penal în care este cercetat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității pentru Organizate și de procurorii DIICOT Sibiu pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Botoșani: Un șofer de 72 de ani, prins conducând cu o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un șofer în vârstă de 72 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând cu o alcoolemie ridicată, au transmis, luni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Potrivit acestora, bărbatul a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani și, pentr
Polițist mușcat de mână în timp ce încătușa un bărbat prins beat pe stradă
Un agent de la Secția 15 Poliție din Capitală a fost mușcat de mână în timp ce îi punea cătușe unui bărbat prins pe stradă în stare de ebrietate. După ce a fost ridicat de polițiști, bărbatul a fost dus la Spitalul de Psihiatrie Obregia, unde a mai lovit doi polițiști. 'În esență, în sarcina inculpatului U
Dolj: Cetățeanul moldovean căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un bărbat de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova, care era căutat de polițiști după ce ar fi condus un autoturism sustras din Bulgaria și l-ar fi abandonat în apropierea orașului Strehaia, din județul Mehedinți, a fost prins, luni, de polițiștii din județul Dolj, în extravilanul localității Catane. Potrivit Inspectoratului de
Neamț: Trei bărbați au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat un preot, la Vânători-Neamț
Trei bărbați din Vânători-Neamț au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat un preot din localitate, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Victima, în vârstă de 31 de ani, încerca să intre cu autoturismul în curtea proprietății sale, dar nu a reușit să facă această manevră din ca
UPDATE/Călărași: Poliția a emis o alertă de persoană dispărută; aceasta a fost găsită
Ilie Nicoleta Iulia, a cărei dispariție a fost semnalată anterior de Poliție, a fost găsită în municipiul Călărași. Din primele verificări, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au anunțat anterior că desfășoară activități pentru găsirea unei femei de 46 de ani d
DNA: Doi asistenți universitari și două studente de la Universitatea Ovidius - reținuți
Doi asistenți universitari și două studente de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a informat sâmbătă Direcția Națională Anticorupție. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cad
IGPF: Mii de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, aproximativ 2.000 de bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice și parfumuri), estimate la o valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei. P







