Coronavirus/ DGPMB: 188 de amenzi pentru nerespectarea condiţiilor de circulaţie noaptea
Poliţiştii Capitalei au aplicat, în noaptea de duminică spre luni, 188 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 234.400 de lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia persoanelor, în intervalul orar 22,00 - 6,00, în contextul epidemiei de coronavirus.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
"La data de 23 martie a.c., începând cu ora 22,00, echipaje mixte, formate din poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, poliţişti ai Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti şi jandarmi ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, au desfăşurat o acţiune pe raza Capitalei care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţa militară nr. 2 din 21.03.2020", informează marţi DGPMB, într-un comunicat de presă.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Până în prezent, potrivit prevederilor Ordonanţei militare nr. 2, între orele 6,00 - 22,00, se recomandă ca circulaţia persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
* deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/ locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
* deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/ domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
* deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
* deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
* deplasări scurte, în apropierea locuinţei/ gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
De asemenea, în intervalul orar 22,00 - 6,00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei este permisă numai pentru motivele prezentate anterior.
Potrivit prevederilor legale, sancţiunile contravenţionale sunt între 100 - 5.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 1.000 - 70.000 de lei pentru persoane juridice. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, imagine: Cătălin Soci, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hunedoara: Bărbatul care a tras cu arma la Lupeni - arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat (FOTO/VIDEO)
Bărbatul care a tras cu un pistol asupra a patru persoane, în orașul Lupeni, a primit luni mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, el fiind acuzat de tentativă la omor calificat asupra unui membru de familie, au decis magistrații Tribunalului Hunedoara. Totodată, în sarcina suspectului au mai fost reținute infracțiunile de încălcarea
Bihor: Percheziții și flagrant în două dosare de contrabandă cu țigări, în cadrul operațiunii JUPITER
Doi bărbați, un bihorean și un sălăjean, care ar fi comercializat țigări de contrabandă și ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 100.000 de lei, au fost vizați de mai multe percheziții derulate în cadrul operațiunii JUPITER, a informat luni, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor. Potrivit su
IGPR: Percheziție la Sintești, într-un dosar de evaziune fiscală cu colectarea deșeurilor feroase și neferoase
Procurorii și polițiștii ilfoveni au efectuat, luni, o percheziție în comuna Sintești, județul Ilfov, în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. 'Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 - până
Mehedinți: Percheziții într-un dosar de furturi de motorină din autotrenuri
Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au pus, luni, în executare 7 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de furturi de motorină din autotrenuri care au tranzitat județul Mehedinți. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe l&a
Curtea de Apel București nu e de acord ca șeful Armatei să primească înapoi telefonul ridicat de DNA
Curtea de Apel București a respins luni cererea șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, prin care solicita să-i fie restituit un telefon mobil ridicat de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției. Pe 2 iunie, generalul Gheorghiță Vlad a fost chemat la sediul DNA, unde a fost anunțat
Mirabela Grădinaru, la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar
Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, s-a prezentat luni dimineața la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar. Mirabela Grădinaru a stat în sala de judecată doar câteva minute, iar la plecare nu a dorit să ofere informații despre motivul prezenței sale la Curtea de Apel București.
Cluj: Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi avariat 21 de autoturisme
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi avariat 21 de autoturisme pe o stradă din Cluj-Napoca. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, bărbatul este acuzat de distrugere în formă continuată. 'În data de 5 iunie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Cluj-Napoca au dispus măsura rețineri
Cluj: Polițiștii fac cercetări într-un caz în care o elevă ar fi fost drogată și violată la banchet
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj a demarat cercetări în cazul unei eleve absolvente de clasa a XII-a de la Liceul 'Virgil Madgearu' din Cluj-Napoca, despre care părinții ei au relatat presei locale că ar fi fost drogată și violată la banchetul de absolvire. 'La data de 6 iunie, în jurul orei 05:25, Poliția municipiului Cluj-
Hunedoara: Bărbatul care a tras cu arma asupra a patru persoane, în Lupeni, reținut de polițiști
Bărbatul de 48 de ani care ar fi tras cu o armă de foc asupra a patru persoane, în municipiul Lupeni, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat, între altele, de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie și încălcarea ordinului de protecție, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara. Incidentul a
Continuă operațiunea Jupiter: 154 de percheziții în Capitală și mai multe județe
Parchetul General și Poliția Română continuă acțiunile în cadrul operațiunii Jupiter prin efectuarea luni a 154 de percheziții domiciliare în București și mai multe județe din țară, în dosare care vizează infracțiuni economico-financiare, contrabandă, fals, înșelăciune, furt calificat, infracțiuni silvice, proxenetism, agresiuni sexuale, precum
Hunedoara: Dosar penal pentru tentativă de omor deschis în urma atacului armat din Lupeni
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor în cazul atacului armat care a avut loc duminică după-amiază în orașul Lupeni, din Valea Jiului, incidentul soldându-se cu patru victime ce au
VIDEO UPDATE Hunedoara: Bărbatul care a tras cu arma în Lupeni a fost prins
Bărbatul care a tras cu o armă într-o mașină, rănind patru persoane, în orașul Lupeni, din Valea Jiului, a fost prins duminică, la câteva ore de la producerea incidentului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, suspectul a fost dus la audieri la Poliția Lupeni.
DGPMB: Polițiști de la Omoruri anchetează decesul unui rezident găsit inconștient într-un grup sanitar de la un spital
Polițiști de la Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București (DGPMB) efectuează cercetări după ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, medic rezident, a fost găsit inconștient în grupul sanitar al unui spital din Capitală, și ulterior, a decedat. Potrivit unei informări a DGPMB, s&acir
Poliția de Frontieră: Șase percheziții în Teleorman și Olt, la persoane suspectate de braconaj piscicol
Polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, sprijiniți de jandarmi, au efectuat șase percheziții domiciliare și au pus în executare trei mandate de aducere, pe raza județelor Teleorman și Olt, la persoane suspectate de braconaj piscicol.
Bistrița-Năsăud: Mai multe persoane, reținute după ce au făcut scandal și au aruncat cu pietre într-un tren
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au reținut mai multe persoane implicate într-un scandal în trenul de pe ruta Beclean pe Someș - Sighetu Marmației, care după ce au fost date jos pentru că nu aveau bilete, au început să arunce cu pietre în trenul staționat în halta Coșbuc. Potriv









