Uniunea Barourilor din România cere Executivului sprijin în contextul pandemiei de coronavirus
Uniunea Naţională a Barourilor din România solicită autorităţilor competente ca orice măsuri de sprijin care vor fi luate faţă de contribuabili, pentru a reduce efectele economice negative ale pandemiei de coronavirus, să fie aplicabile şi avocaţilor şi tuturor profesioniştilor independenţi, informează un comunicat al UNBR transmis AGERPRES.
Solicitarea vine în contextul declaraţiilor ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, de sâmbătă, potrivit căruia săptămâna viitoare va anunţa o serie de pachete financiare pentru IMM-uri, în sectoarele cele mai afectate de epidemia de coronavirus.
"Uniunea Naţională a Barourilor din România, în calitate de membru al Uniunii Profesiilor Liberale din România, solicită autorităţilor competente să aibă în vedere aceleaşi măsuri şi pentru profesioniştii independenţi, care acţionează în domeniul profesiilor liberale", arată sursa citată.
Potrivit UNBR, "aceleaşi raţiuni care fac necesară sprijinirea IMM-urilor sunt valabile şi pentru profesiile juridice şi conexe, întrucât acestea sunt printre cele mai afectate categorii, având în vedere măsurile necesare, corect adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr.192 din 13 martie 2020, de a reduce la maxim activitatea instanţelor şi a parchetelor, pentru a preveni aglomerările din incinta acestora".
Astfel, precizează UNBR, avocaţii, executorii judecătoreşti, practicienii în insolvenţă, orice profesii care participă la funcţionarea justiţiei "se află acum în imposibilitate obiectivă de a-şi exercita activitatea la un nivel la care să poată subzista economic".
"Cu siguranţă, alte categorii de profesionişti sunt în egală măsură afectate. În lipsa unor măsuri de protecţie care să includă şi profesioniştii independenţi se pot anticipa disfuncţionalităţi grave în sistemul de justiţie, dar şi în economie, având în vedere că sunt contribuabili la stat şi participă activ, prin activităţile pe care le desfăşoară, la buna funcţionare a circuitului economic, pe baze legale", menţionează sursa citată.
De asemenea, sunt evocate practici din state europene care au adoptat deja astfel de măsuri de protecţie şi sprijin şi au avut în vedere şi profesioniştii independenţi, precum Italia şi Franţa.
"De aceea, solicităm Parlamentului României şi Guvernului României ca orice măsuri de sprijin, pe care statul român le are în vedere pentru IMM-uri sau altor entităţi economice, în scopul depăşirii crizei economice în care ne-ar aduce reducerea drastică a activităţii contribuabililor clasei de mijloc, să fie extinse şi pentru profesioniştii independenţi: facilităţi privind amânarea termenelor de plată a impozitelor şi a taxelor fiscale, amânarea plăţii ratelor la bănci, scheme de ajutor, indemnizaţii şi orice alte măsuri vor fi luate pentru sprijinirea contribuabililor în scopul depăşirii situaţiei", punctează UNBR. AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Uniunea Națională a Barourilor din România - UNBR/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Percheziții și flagrant în două dosare de contrabandă cu țigări, în cadrul operațiunii JUPITER
Doi bărbați, un bihorean și un sălăjean, care ar fi comercializat țigări de contrabandă și ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 100.000 de lei, au fost vizați de mai multe percheziții derulate în cadrul operațiunii JUPITER, a informat luni, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor. Potrivit su
IGPR: Percheziție la Sintești, într-un dosar de evaziune fiscală cu colectarea deșeurilor feroase și neferoase
Procurorii și polițiștii ilfoveni au efectuat, luni, o percheziție în comuna Sintești, județul Ilfov, în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. 'Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 - până
Mehedinți: Percheziții într-un dosar de furturi de motorină din autotrenuri
Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au pus, luni, în executare 7 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de furturi de motorină din autotrenuri care au tranzitat județul Mehedinți. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe l&a
Curtea de Apel București nu e de acord ca șeful Armatei să primească înapoi telefonul ridicat de DNA
Curtea de Apel București a respins luni cererea șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, prin care solicita să-i fie restituit un telefon mobil ridicat de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției. Pe 2 iunie, generalul Gheorghiță Vlad a fost chemat la sediul DNA, unde a fost anunțat
Mirabela Grădinaru, la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar
Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, s-a prezentat luni dimineața la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar. Mirabela Grădinaru a stat în sala de judecată doar câteva minute, iar la plecare nu a dorit să ofere informații despre motivul prezenței sale la Curtea de Apel București.
Cluj: Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi avariat 21 de autoturisme
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi avariat 21 de autoturisme pe o stradă din Cluj-Napoca. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, bărbatul este acuzat de distrugere în formă continuată. 'În data de 5 iunie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Cluj-Napoca au dispus măsura rețineri
Cluj: Polițiștii fac cercetări într-un caz în care o elevă ar fi fost drogată și violată la banchet
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj a demarat cercetări în cazul unei eleve absolvente de clasa a XII-a de la Liceul 'Virgil Madgearu' din Cluj-Napoca, despre care părinții ei au relatat presei locale că ar fi fost drogată și violată la banchetul de absolvire. 'La data de 6 iunie, în jurul orei 05:25, Poliția municipiului Cluj-
Hunedoara: Bărbatul care a tras cu arma asupra a patru persoane, în Lupeni, reținut de polițiști
Bărbatul de 48 de ani care ar fi tras cu o armă de foc asupra a patru persoane, în municipiul Lupeni, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat, între altele, de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie și încălcarea ordinului de protecție, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara. Incidentul a
Continuă operațiunea Jupiter: 154 de percheziții în Capitală și mai multe județe
Parchetul General și Poliția Română continuă acțiunile în cadrul operațiunii Jupiter prin efectuarea luni a 154 de percheziții domiciliare în București și mai multe județe din țară, în dosare care vizează infracțiuni economico-financiare, contrabandă, fals, înșelăciune, furt calificat, infracțiuni silvice, proxenetism, agresiuni sexuale, precum
Hunedoara: Dosar penal pentru tentativă de omor deschis în urma atacului armat din Lupeni
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor în cazul atacului armat care a avut loc duminică după-amiază în orașul Lupeni, din Valea Jiului, incidentul soldându-se cu patru victime ce au
VIDEO UPDATE Hunedoara: Bărbatul care a tras cu arma în Lupeni a fost prins
Bărbatul care a tras cu o armă într-o mașină, rănind patru persoane, în orașul Lupeni, din Valea Jiului, a fost prins duminică, la câteva ore de la producerea incidentului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, suspectul a fost dus la audieri la Poliția Lupeni.
DGPMB: Polițiști de la Omoruri anchetează decesul unui rezident găsit inconștient într-un grup sanitar de la un spital
Polițiști de la Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București (DGPMB) efectuează cercetări după ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, medic rezident, a fost găsit inconștient în grupul sanitar al unui spital din Capitală, și ulterior, a decedat. Potrivit unei informări a DGPMB, s&acir
Poliția de Frontieră: Șase percheziții în Teleorman și Olt, la persoane suspectate de braconaj piscicol
Polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, sprijiniți de jandarmi, au efectuat șase percheziții domiciliare și au pus în executare trei mandate de aducere, pe raza județelor Teleorman și Olt, la persoane suspectate de braconaj piscicol.
Bistrița-Năsăud: Mai multe persoane, reținute după ce au făcut scandal și au aruncat cu pietre într-un tren
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au reținut mai multe persoane implicate într-un scandal în trenul de pe ruta Beclean pe Someș - Sighetu Marmației, care după ce au fost date jos pentru că nu aveau bilete, au început să arunce cu pietre în trenul staționat în halta Coșbuc. Potriv
DIICOT: Un ucrainean și un român, reținuți după ce au introdus în țară canabis și cocaină
Un cetățean ucrainean de 57 ani și un cetățean român de 23 de ani au fost reținuți, după ce ar fi introdus în țară, pe la Nădlac, 26 kilograme de canabis și patru kilograme de cocaină, informează sâmbătă, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Aceștia sunt acuzați de trafic









