logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul Pintea; Weber crede că au fost încălcate drepturile pacienţilor

Imagine din galeria Agerpres

Avocatul Poporului (AP), Renate Weber, a declarat că instituţia s-a autosesizat în cazul fostului ministru al Sănătăţii Sorina Pintea şi crede că au fost încălcate drepturile pacienţilor, însă a precizat că evaluarea şi decizia în această speţă se vor realiza după ce vor fi primite răspunsurile la întrebările adresate Poliţiei Capitalei.

"Din ceea ce am văzut public, cred că este vorba şi de drepturile pacienţilor, dar vreau să văd exact cum anume a fost tratată toată această situaţie. Cred că putem vorbi la un moment dat şi de un drept la demnitate, iarăşi, trebuie să analizăm contextul, de aceea vă spun că este vorba de a evalua după ce primim aceste răspunsuri. (...) O persoană care are o acuzaţie penală şi este privată de libertate, de exemplu, în arest preventiv sau chiar ulterior este condamnată şi îşi ispăşeşte pedeapsa într-o închisoare, persoana aceea nu pierde dreptul la demnitate pe care-l are şi la exercitarea celorlalte drepturi pe care le are. Sigur, unele dintre ele sunt restricţionate, dar altele rămân, ca să nu mai vorbesc despre dreptul la viaţă. Niciodată o condamnare penală ca o sancţiune pentru o faptă săvârşită nu trebuie să echivaleze sau să fie considerată ca o condamnare la moarte sau să aibă o astfel de consecinţă", a declarat Weber, pentru AGERPRES.

Ea şi-a exprimat speranţa că în câteva zile va primi răspunsul la întrebările adresate Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

"Am făcut o adresă cu astfel de solicitări, ele sunt adresate în general, sigur, am plecat de la cazul doamnei Sorina Pintea, dar sunt întrebări care vizează în general aspectele legate de aceste proceduri şi organizare (...). Eu sper în câteva zile să primim răspunsul, inclusiv actul normativ pe baza căruia există procedurile acestea. Asta tot aud în spaţiul public, dar noi, până nu avem ceva oficial, doar cu intervenţiile televizate, nu putem să mergem mai departe, asta aud tot timpul, că poliţiştii au respectat normele. Care sunt acele norme?", a declarat Weber.

Renate Weber a precizat că AP este interesat de felul în care persoanele private de libertate au posibilitatea să-şi exercite şi celelalte drepturi pe care le au. Weber a menţionat că printre întrebările adresate DGPMB se numără şi cele referitoare la măsura în care arestul respectiv este pregătit să facă faţă cerinţelor pe care le impune o anumită boală.

"Este pregătit arestul în care va fi privată de libertate o persoană pe o perioadă de timp să asigure acele condiţii, astfel încât boala să nu se agraveze? O persoană privată de libertate nu înseamnă că e o persoană care trebuie să sufere mai mult decât e normal prin privarea de libertate", a spus Weber.

Ea a declarat că, pe de altă parte, AP este interesat de modalitatea şi procedurile prin care se face transferul unei persoane care se află în arest preventiv către instituţiile spitaliceşti.

"Aici nu este vorba despre o lege, aici sunt acte normative de categorie interioară, sunt fie ordine de ministru, fie sunt regulamente, dar trebuie să vedem acele acte normative şi vrem să înţelegem procedurile - cum se face efectiv transferul, când anume se apelează la o ambulanţă, când anume persoana respectivă e depusă chiar în incinta spitalului, adică se intră în curte la primirile la urgenţă sau primirile obişnuite pe care le are un spital, să vedem care sunt procedurile, când anume se foloseşte încătuşarea şi când anume se poate renunţa la încătuşare", a precizat Weber.

Renate Weber a spus că instituţia pe care o conduce este interesată de aspecte care ţin de drepturile "izvorâte din Legea sănătăţii".

"Ne mai interesează un aspect, acela care ţine deja de drepturile noastre, ale tuturor, izvorâte din Legea sănătăţii, pentru că orice persoană care apelează la un serviciu de sănătate este un pacient şi beneficiază de anumite drepturi, inclusiv confidenţialitatea datelor cu privire la starea sa, investigaţii şi aşa mai departe", a adăugat Weber.

Sorina Pintea a fost scoasă marţi din arestul Poliţiei, fiind transportată la o unitate medicală din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne, pentru un consult de specialitate. În presă au apărut imagini cu Pintea încătuşată, în timp ce era dusă la spital. AGERPRES/(A-autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 21:21

Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor

O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de

Justitie si interne 06-11-2026 12:23

SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni

Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen