Bilanţ MAI/ Marcel Vela: Bugetul pe 2020, cu 15,6% mai mare decât anul anterior
Bugetul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pe anul 2020 este cu 15,6% mai mare decât în 2019, a declarat, marţi, ministrul Marcel Vela, cu ocazia bilanţului MAI, la care au participat preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi miniştri.
"Am obţinut pentru MAI (...) un buget cu 15,6% mai mare decât cel de anul trecut, buget pe care l-am împărţi în mod echitabil între structurile ministerului în funcţie de priorităţi şi de misiunile specifice", a spus Vela.
Referitor la managementul situaţiilor de urgenţă, el a subliniat că pompierii, paramedicii şi piloţii Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la o medie zilnică de 1.380 de cazuri, ceea ce reprezintă un volum de muncă mare, dar şi importante resurse umane şi logistice.
"Dacă în 2019, SMURD, IGSU şi IGAv au avut un buget care reprezenta doar 0,27% din PIB, în acest an s-a majorat la 0,32% din PIB, iar Poliţia Română a primit, în interiorul bugetului MAI, cel mai mare procent din ultimii trei ani. Facem eforturi pentru dezvoltarea componentei aeriene pentru intervenţia în situaţii de urgenţă, prin mărirea flotei de elicoptere şi operaţionalizarea de noi puncte de operare aeriană în zonele montane. În plus, dorim să demarăm un program de finanţare guvernamentală, în parteneriat cu ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin autorităţile locale, care să asigure intervenţiile şi pe timp de noapte în cele mai multe zone", a mai spus Marcel Vela.
El a arătat că în MAI încă există un deficit de personal, în special în Poliţie, 13% faţă de necesar, iar pentru corectarea acestei probleme a dispus mai multe măsuri.
"Am luat şi în acest domeniu câteva măsuri imediate: am încetat detaşările angajaţilor MAI la alte instituţii, am dispus organizarea concursurilor de promovare în condiţii de corectitudine maximă şi vom folosi şi mai mult instrumentul testelor de integritate. În MAI nu va mai fi loc pentru oamenii veniţi pe relaţii politice sau pe uşa din spate, profesionalizarea fiind o prioritate în programul de guvernare", a afirmat Vela.
Ministrul a adăugat că i-a recompensat mereu pe cei care şi-au făcut datoria "exemplar", cu accent pe cei din zona operativă.
"Am redistribuit, prin decizia ministrului, 303 salarii de excelenţă către zona operativă, diminuând semnificativ numărul celor alocate la nivelul ministerului sau în zonele administrative ale Inspectoratelor Generale, pentru că mi se pare normal ca oamenii din teren care desfăşoară misiunile cele mai periculoase să fie recompensaţi în plus", a precizat Marcel Vela. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, imagine: Cătălin Soci, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editori online: Simona Aruştei, Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Bilanţ MAI - Vela: În 2019 am constatat o creştere a volumului de muncă
Bilanţ MAI - Orban le-a transmis poliţiştilor să-şi facă datoria în conformitate cu legea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de
SRI: Amenințare cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de la Praga pe Aeroportul Otopeni
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul 'Henri Coandă'. Potrivit sursei citate, amenințarea este 'nespecifică, fără măsuri în teren'. Cu o zi înainte au fost alte amenințări similare pen






