Sibiu: Bărbat reţinut pentru că a transferat un milion de euro din contul altei persoane, cu un buletin fals
Poliţiştii sibieni l-au reţinut, miercuri, pe un bărbat din Cisnădie care a încercat să transfere un milion de euro, cu un buletin fals, într-un cont din străinătate, potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ).
"Un bărbat din Cisnădie a fost reţinut astăzi de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu fiind bănuit de săvârşirea mai multor infracţiuni / acesta ar fi încercat să transfere 1.000.000 de euro din contul bancar al victimei. În dimineaţa acestei zile, în urma activităţilor informativ-operative şi de cercetare penală desfăşurate de către specialiştii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, cu sprijinul de specialitate al lucrătorilor din cadrul Biroului Operaţiuni Speciale Alba Iulia, au reuşit identificarea şi probarea activităţii infracţionale a unui bărbat din Cisnădie, bănuit într-un dosar cu un prejudiciu de 1.000.000 euro", a anunţat IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, în noiembrie 2019, sibianul din Cisnădie s-a deghizat să semene cu victima, un alt sibian, şi şi-a făcut un buletin fals pe numele acestuia. Aşa s-a dus la o bancă din Cisnădie, de unde a încercat să transfere milionul de euro.
"În fapt, în urma amplelor activităţi desfăşurate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu au stabilit că în perioada 6 - 25.11.2019, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, domiciliat în Cisnădie, prin falsificarea actului de identitate al părţii vătămate şi prin deghizare ar fi indus în eroare angajaţii unei unităţi bancare, cu sucursală în municipiul Sibiu, reuşind transferul, din conturile persoanei vătămate, a sumei de aproximativ 1.000.000 Euro într-un cont din afara ţării. De asemenea, acesta ar fi solicitat şi obţinut în aceeaşi perioadă carduri bancare ataşate conturilor persoanei vătămate, carduri de pe care a retras în mod succesiv suma totală de 18.000 lei", mai spun cei de la IPJ Sibiu.
Bărbatul care a încercat să fure milionul de euro este reţinut pentru 24 de ore. AGERPRES / (AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mandat de arestare pe numele cetățeanului rus care pregătea acte de diversiune și sabotaj pe teritoriul României
Curtea de Apel București a dispus marți arestarea preventivă pentru 30 de zile a cetățeanului rus acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune. Cetățeanul rus a fost reținut marți de DIICOT, fiind dus apoi în instanță cu propunere de arestare preventivă. 'Din probatoriul administrat în cauză a reieși
Tribunalul București aprobă intrarea în insolvență a STB
Tribunalul București a admis marți cererea de intrare în insolvență a Societății de Transport București (STB), fiind desemnat ca administrator judiciar provizoriu un consorțiu format din Euro Insol SPRL, Turmac Insolvency SPRL și Ceres Insolv SPRL. Decizia a fost luată într-un alt dosar față de cel din 18 august, când tribunalul a respins cer
CSM răspunde sindicatelor: Funcția de asistent al judecătorului nu este o inovație românească
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, marți, că a luat act de scrisoarea prin care cinci confederații sindicale solicită Parlamentului respingerea propunerii privind suplimentarea posturilor de asistent al judecătorului și afirmă că funcția de asistent al judecătorului nu este o inovație românească. 'Consiliul respectă rolul Blocului Națion
CAB suspendă procedura aprobată de Guvernul Bolojan privind desemnarea candidatului României la funcția de judecător la CJUE
Curtea de Apel București a suspendat marți procedura aprobată în luna august de Guvernul Bolojan privind desemnarea candidatului României la funcția de judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Decizia a fost luată la cererea unei judecătoare care activează la Curtea de Apel Craiova, Laura Mihaela Sarcină. 'Admit
Cetățean rus, reținut de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune; a realizat și transmis fotografii cu baze militare
DIICOT a anunțat marți că a dispus reținerea unui cetățean rus, în vârstă de 40 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune. 'Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada februarie-iulie 2026, în perspectiva comiterii unor acte de diversiune/sabotaj, de tip hibrid, sub c
Maramureș: Dosar penal pentru un bărbat care și-a agresat partenera și plecat de acasă cu fiica de un an
Un bărbat care a plecat de acasă cu fetița sa de un an în urma unui scandal violent cu partenera de viață este cercetat penal pentru violență în familie, a informat, marți, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Mihaela Ardelean. Conform acesteia, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au fost sesizați, ma
Scandal la INML făcut de rudele lui Costeluș de la Clejani, nemulțumite că nu pot ridica trupul acestuia
Echipaje de poliție și jandarmerie au intervenit marți, la sediul Institutului de Medicină Legală, pentru a aplana un conflict declanșat de rudele lui Costeluș de la Clejani, un cunoscut tik-toker, decedat în urmă cu câteva zile. Nemulțumiți că nu pot ridica trupul tânărului, membri ai familiei sale au început să adreseze injurii cadrel
UPDATE/IJ verifică dacă deplasarea cu avionul a președintelui Tribunalului Constanța alături de politicieni încalcă normele de conduită
Inspecția Judiciară a anunțat, marți, că s-a autosesizat și va face verificări, după ce în presă au apărut informații că președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, s-ar fi aflat într-un avion privat alături de persoane din mediul politic și de afaceri. 'Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind participarea
Procuror CSM: Cum se face că magistrați în funcție sau foști magistrați se lăfaie în avioane private?
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, se întreabă de ce Inspecția Judiciară nu se sesizează după ce a apărut informația că judecătorul CCR Cristian Deliorga și președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, au zburat cu un avion privat alături de oameni politici și un afacerist condamnat penal. '
Olt: Polițiștii locali poartă, de luni, camere video de tip bodycam; înregistrările, probe în instanță
Polițiștii locali din municipiul Slatina poartă, începând de luni, camere video de tip bodycam la acțiuni și intervenții, iar imaginile înregistrate pot constitui probe în instanță, a precizat, pentru AGERPRES, șeful Poliției Locale Slatina, Cristinel Rădoi. Potrivit acestuia, introducerea camerelor video portabile a de
Caraș-Severin: Două elicoptere intervin pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată la Herculane și Delinești
Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație (IGAv) intervin, luni, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și fond forestier care se manifestă în zonele Băile Herculane și Delinești, din județul Caraș-Severin, focul fiind semnalat în locuri greu accesibile pentru pompierii militari. Potrivit Inspectoratului pentru Situații d
Argeș: Un bucureștean de 97 de ani, prins la volan sub influența alcoolului și cu dreptul de a conduce suspendat
Un bucureștean în vârstă de 97 de ani este cercetat penal după ce a fost prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat, a anunțat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Bărbatul a fost depistat de polițiști în weekend, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 659, în zona comunei Slobozia. În urma ver
Descinderi la interlopul Robert Chira/ Procurorii au pus sechestru pe case și terenuri de o jumătate de milion de euro
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe locuințe și terenuri din Năvodari, Brăila, Cernica și orașul Amara, în valoare de peste o jumătate de milion de euro, după descinderile efectuate săptămâna trecută la o grupare care ar fi înșelat un om de afaceri, grupare din care face parte și interlopul Robert Chira. Conform DIICOT și Poliției Româ
Sindicatele cer parlamentarilor respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului
Cinci confederații sindicale au trimis parlamentarilor o solicitare prin care cer respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului și redirecționarea resurselor bugetare către ocuparea posturilor deficitare de judecători, grefieri și asistenți judiciari. 'Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național, Confe
Sibiu: Tânăr arestat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar penal în care este cercetat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității pentru Organizate și de procurorii DIICOT Sibiu pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.






