Dincă şi-a transformat locuinţa într-o închisoare: geamuri astupate, pat de fier cu lanţ pentru victime
Gheorghe Dincă şi-a transformat locuinţa din Caracal într-o adevărată închisoare, asupra căreia deţinea controlul absolut şi din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa, fiind prevăzută cu geamuri astupate, o temniţă în beci iar în dormitor şi-a amenajat un pat de fier, sudat în perete şi prevăzut cu un lanţ metalic, folosit pentru imobilizarea victimelor, se arată în rechizitoriul întocmit de DIICOT.
Anchetatorii notează că, incapabil să lege o relaţie normală cu o persoană de sex feminin, Dincă şi-a pierdut orice respect pentru femei, care au devenit pentru el simple obiecte de satisfacere a plăcerilor sexuale.
Dincă a pus la punct un plan prin care femeile să fie incapabile să-l refuze ori să se opună, transformându-şi casa din Caracal într-o închisoare pentru victime.
"Trecând de la scenariu la punerea în practică a acestuia, inculpatul Dincă Gheorghe şi-a transformat şi curtea într-un loc de depozitare de-a valma a unei cantităţi impresionante de deşeuri (fiare, plastic, haine şi obiecte vechi etc.) iar propria locuinţă, într-o adevărată închisoare, asupra căreia deţinea controlul absolut şi din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa. Astfel, toate geamurile locuinţei (o construcţie nefinalizată aferentă vechii case părinteşti a inculpatului) au fost astupate cu cărămizi tip BCA şi bucăţi de OSB şi polistiren expandat, iar spaţiile rămase au fost astupate cu spumă poliuretanică. În camera amenajată ca dormitor, aflată la parterul imobilului, inculpatul Dincă Gheorghe şi-a confecţionat, la o înălţime adecvată, un pat cu un cadru din fier beton, pe care apoi l-a sudat în perete, astfel încât să nu poată fi mişcat/dislocat şi care să îi permită întreţinerea raportului sexual cu victima, prin utilizarea unei perne aşezate sub posteriorul acesteia. La jumătatea acestui pat, pe sub cadrul metalic, a montat o bucată de fier beton şi a executat la capetele acestei bucăţi două bucle, concepute pentru a servi drept suport de prindere a unui lanţ metalic de circa 130 cm lungime, folosit la imobilizarea victimei", se arată în rechizitoriu.
De asemenea, dormitorul lui Dincă era prevăzut cu o uşă de acces înspre curte, confecţionată din lemn, cu 9 ochiuri de geam opace, dintre acestea unul singur, situat pe centru, din sticlă transparentă. Pe peretele opus acestei uşi mai exista o uşă confecţionată din OSB, care dădea spre o altă încăpere a casei.
În plus, Dincă şi-a transformat şi autoturismul într-o veritabilă "capcană" din care, odată urcată pe bancheta din spate, victima nu mai avea vreo posibilitate să scape ori să ceară ajutor: blocarea portierelor era la dispoziţia exclusivă a şoferului prin acţionarea unui buton aflat în partea din faţă a autovehiculului, iar sistemul de deschidere a geamurilor acestora fusese anihilat în mod deliberat de către acesta.
Pe de altă parte, Dincă a amenajat sub locuinţa sa o "temniţă", prevăzută cu trei belciuge de fier, sudate în zidul beciului, precum şi bare metalice.
"Totodată (excluzând ca neverosimilă explicaţia construirii unui adăpost antiatomic sub locuinţă, în lipsa oricăror altor indicii ale unui asemenea adăpost - sursă de iluminat, spaţiu de depozitare, provizii), prin modificarea rampei fostului atelier auto, inculpatul şi-a creat un gen de 'temniţă', prevăzută cu un butoi din material plastic, îngropat şi zidit în ciment, ce pare a avea destinaţia de toaletă, o podea din lemn pe care s-au descoperit resturile vechi ale unei pilote cu destinaţia posibilă de loc de dormit şi 3 belciuge de fier, sudate în zidul beciului, două aferente unei bare metalice sudate de o parte şi de alta a capătului patului improvizat (podeaua de lemn) şi un al treilea (mai mare) în apropierea butoiului de plastic", notează procurorii.
Anchetatorii spun că Dincă trăia aproape izolat în propria curte şi impusese celor apropiaţi un cod de comunicare care să-i permită de la distanţă să ştie cine îl caută, fără a fi nevoit să se deplaseze până la poartă.
El le-a impus cunoscuţilor săi, Ştefan Risipiţeanu, Victor Mieilă, zis "Vică", şi George Măceşanu, zis "Cavalu", să bată de trei ori la rând în porţile metalice, acestea fiind singurele persoane care cunoşteau şi foloseau acest mod de comunicare cu Dincă.
DIICOT l-a trimis în judecată pe Gheorghe Dincă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre, el fiind acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DGPMB: Dosar penal pentru un susținător al lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare. 'La data de 5 octombrie 2026, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptu
Șofer prins pe autostradă cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special la schimbătorul de viteze
Polițiștii au găsit în mașina unui bărbat, care circula pe Autostrada A1, un pachet cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special amenajat lângă schimbătorul de viteze. 'La data de 3 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală
Harghita: Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, la Dănești, a fost arestat
Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, pe drumul județean DJ 125, în Dănești, după care a părăsit locul accidentului, a fost arestat preventiv pentru 30 zile, conform informațiilor furnizate luni de IPJ Harghita. ''La data de 3 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecăt
Aproape 100 de sancțiuni și 4 dosare penale pentru susținătorii lui Georgescu din zona Arestului Central
Jandarmii bucureșteni au aplicat, în perioada 29 septembrie - 4 octombrie, 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.500 de lei, unor participanți la adunările publice în zona Arestului Central, unde a fost dus Călin Georgescu, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
DNA: Aproape 100 de percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de frontieră și lucrători vamali
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, aproape 100 de percheziții în șase județe într-un dosar de corupție în care sunt vizați mai mulți polițiști de frontieră și lucrători vamali. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate
Socrul lui Călin Georgescu, audiat ca martor la DIICOT
Socrul lui Călin Georgescu a ajuns luni dimineața la DIICOT, urmând să fie audiat în calitate de martor în dosarul în care Georgescu a fost arestat preventiv pentru înșelăciune. La intrare în sediul DIICOT, Vasile Moldoveanu a venit însoțit de unul dintre bodyguarzii lui Georgescu. Numel
Buzău: Colaborare între procurori români și danezi pentru instrumentarea unui dosar de omor și profanare de cadavre
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au colaborat cu autoritățile judiciare daneze, în baza unei comisii rogatorii, într-un caz de omor și profanare de cadavre, în care sunt cercetați patru români. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, faptele de omor și profanare de cadavre ar fi
Ștefan Doloiu - șeful IPJ Buzău, după ce a promovat concursul în acest sens
Comisarul-șef Ștefan Doloiu, fost șef adjunct al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, conduce Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, după ce a promovat recent concursul în acest sens. Timp de aproape doi ani, el a condus IPJ Buzău prin împuternicire. Și-a început cariera î
Trapperul Ian, reținut de Poliția Capitalei după ce ar fi urinat pe scenă în timpul unui concert (surse)
Trapperul Ian a fost reținut, duminică, după ce în spațiul public au apărut imagini cu acesta urinând pe scenă, în cadrul unui concert desfășurat vineri seară în Capitală, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 'Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu privire la comportamentu
UPDATE Brașov: Dosar penal după incendiul de la o unitate medicală; o pacientă de 27 de ani a murit
Polițiștii brașoveni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a izbucnit, duminică după-amiază, un incendiu la o unitate medicală de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Brașov, în urma căruia o pacientă de 27 de ani a fost găsită carbonizată într-un salon, informează IPJ Brașov.
Poliția Română: Peste 500 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore; aproape 70 pentru alcool
Peste 500 de permise de conducere au fost reținute de polițiști în ultimele 24 de ore, dintre care 143 pentru viteză și 68 pentru alcool, a informat, duminică, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, sâmbătă, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organiz&a
Poliția Română: Aproape 600 de persoane ce figurau în Sistemul Informatic Schengen - depistate în ultima săptămână
Aproape 600 de persoane care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de polițiști în ultima săptămână. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică AGERPRES, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf
'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central
Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i
VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania
Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac










