UNICEF va oferi asistenţă Avocatului Poporului
UNICEF va oferi asistenţă Avocatului Poporului (AP) în baza unui Memorandum de Înţelegere semnat pentru perioada 2020-2022 între AP şi Reprezentanţa UNICEF în România.
De asemenea, noul Board al Copiilor din România (un grup format din copii din diferite vârste), reprezentanţi ai AP şi Avocatul Copilului s-au întâlnit marţi într-o primă consultare, în care au discutat despre priorităţile copiilor şi rolul Avocatului Copilului.
"Memorandumul e unul de cooperare cu UNICEF, care ne oferă asistenţa sa în următorii ani. Avocatul Copilului (...) are un an jumătate (...), însă este la început de drum şi atunci putem să profităm de experienţa pe care UNICEF o are nu doar în România, ci mai ales la nivel mondial. Să ştiţi că de multe ori avem nevoie să vedem cum lucrurile au fost abordate, soluţionate prin alte ţări şi UNICEF inclusiv din perspectiva asta ne va ajuta, plus în ceea ce înseamnă pregătirea, instruirea personalului care lucrează, deci e un memorandum general prin care şi noi, la rândul nostru, vom oferi din experienţa noastră, expertiza noastră UNICEF-ului şi vom putea să cerem asistenţă ori de câte ori e nevoie", a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, după semnarea memorandumului.
Weber a spus că AP are mare nevoie de ajutorul Boardului Copiilor. "Ştiţi cel mai bine problemele cu care vă confruntaţi (...) Noi până acum de mult prea puţine ori am primit sesizări la Avocatul Copilului din partea copiilor ca atare. (...) Voi ne puteţi sesiza nu numai de cazurile individuale, ci şi de lucrurile pe care le observaţi la nivel sistemic, altfel, noi, de foarte multe ori, ne sesizăm din oficiu din ceea ce vedem în presă, din ceea ce mai citim pe platformele online, dar nu întotdeauna este suficient", a afirmat Weber.
Gabriel Vockel, reprezentant adjunct al UNICEF în România, crede că semnarea memorandumului va întări respectarea drepturilor copiilor.
El a spus că în ultimele trei zile a avut şansa de a petrece timp cu membri ai Boardului Copiilor şi i-a ascultat. În opinia sa, a asculta copii reprezintă o sursă de inspiraţie.
Vockel e de părere că, dacă copiilor li s-ar permite să participe, să influenţeze deciziile care-i afectează, mare parte dintre provocările cu care se confruntă România şi lumea ar găsi soluţii bune. Potrivit lui, deşi s-au făcut progrese semnificative în Romania, în ultimii 30 ani, situaţia drepturilor copiilor încă mai are nevoie de îmbunătăţiri în România, ca şi în multe alte ţări.
El a mai spus că instituţiile de stat nu au reuşit mereu să ofere protecţia pe care copiii o merită şi uneori instituţiile statului sunt cele care încalcă drepturi în România şi în alte ţări.
Dominique Ogreanu, membră a Boardului Copiilor, a mulţumit Avocatului Copilului şi AP pentru iniţiativa de a consulta Boardul.
"Am iniţiat pe platforma UNICEF platforma U-Report, unde copiii sunt consultaţi cu privire la diferite subiecte ce-i privesc, am iniţiat un chestionar despre această structură. Am avut rezultate de la 2.000 de copii din diferite judeţe ale ţării. Peste 30% dintre ei au spus că ei cunosc această instituţie (Avocatul Copilului -n.r.) şi că ar apela la ea când vor avea nevoie", a spus Ogreanu.
Rezultatele relevă că 75% dintre respondenţi au spus că ar fi cel mai uşor de folosit adresarea plângerilor către AP printr-o platformă online.
"Una dintre recomandările Boardului Copiilor a fost crearea unei platforme prietenoase pentru petiţii (...) Am agreat că facem cât mai multe sondaje (...) În 2020 ne angajăm să monitorizăm alături de Avocatul Copilului respectarea drepturilor copiilor la nivel naţional", a adăugat Ogreanu.
Conform unor date furnizate de Avocatul Copilului, în 2018, instituţia a primit 258 de petiţii, iar anul trecut - 612. În 2018 au fost 163 de sesizări din oficiu şi 523 în 2019. Tot în 2018 au fost efectuate 38 de achete, iar în urmă cu un an - 155.
Întrebat de jurnalişti ce au vizat petiţiile, Avocatul Copilului, Ioan Gânfălean, a menţionat că anchetele au avut în vedere o varietate de drepturi, printre care cele mai numeroase au fost cele referitoare la integritate fizică, sănătate, dreptul la vizite în cazul copiilor cu părinţi despărţiţi, plângeri privind modul de comportament al celor care au în grijă copii instituţionalizaţi, dreptul la învăţământ, la transport.
El a precizat ca toate anchetele pe care instituia le are în desfăşurare sunt în termen.
"Avem deja colaborări cu asociaţii ale elevilor (...) Nu avem (...) cu asociaţii ale părinţilor şi ar fi foarte important să existe şi asta şi vrem foarte mult colegii noştri să fie mai prezenţi în şcoli, în măsura timpului, ca să vorbească despre Avocatul Copilului", a adăugat Weber. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, imagine: Marian Vladut, redactor video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Olt: O femeie a fost înjunghiată pe stradă, la Caracal; fostul soț, bănuit de agresiune, în custodia polițiștilor
O femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Caracal, a fost transportată la spital după ce ar fi fost înjunghiată pe stradă, vineri seara, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, împotriva căruia avea ordin de protecție, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. Potrivit unor
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







