Forumul Judecătorilor cere Parlamentului şi Guvernului să ia măsuri astfel încât concursul de promovare la ÎCCJ să fie meritocratic
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România (FJR) solicită Guvernului şi Parlamentului să propună şi să dispună "urgent" măsuri legislative prin care concursul de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să devină unul "meritocratic".
Asociaţia aminteşte, într-un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES, că, în toamna anului 2019, a dat publicităţii un "White Paper" cu privire la promovarea judecătorilor în funcţiile de vârf din sistemul judiciar, în care atrăgea atenţia asupra necesităţii garanţiilor privind meritocraţia şi şansele egale pentru fiecare concurent înscris la concursul pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Modificările aduse în anul 2018 Legilor Justiţiei, afectând inclusiv modalitatea de derulare a concursurilor din perioada recentă, îndepărtează interesul judecătorilor de accesul la funcţiile de elită, organizarea şi desfăşurarea concursurilor fiind apanajul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi al unui număr extrem de redus de examinatori numiţi de aceasta, aproape mereu aceiaşi, în lipsa oricăror interdicţii de desemnare în comisii în cadrul unor examene/concursuri consecutive", explica atunci FJR.
Potrivit asociaţiei, ultimul concurs de promovare, încheiat în luna decembrie 2019, confirmă aceste îngrijorări, existând "aceiaşi examinatori (inclusiv soţ şi soţie în comisii, cărora li s-a adăugat inexplicabil şi fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader, ocupant al unei funcţii politice de prim rang şi artizan al unor propuneri şi modificări legislative care au determinat reacţiile imediate ale miilor de magistraţi români, precum şi ale tuturor organizaţiilor internaţionale relevante".
Forumul Judecătorilor susţine că o reformă "reală" este "absolut necesară" şi nu mai poate întârzia, în condiţiile în care cadrul legislativ actual "ignoră" recomandările Comisiei Europene formulate în cadrul rapoartelor MCV.
Asociaţia solicită Guvernului şi Parlamentului să propună şi, respectiv, să reglementeze "urgent" instituirea unor examene meritocratice de promovare în funcţia de judecător la ICCJ, susţinute exclusiv prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi înlăturarea oricărei forme de implicare directă a Consiliului Superior al Magistraturii în concursul de promovare a judecătorilor la Instanţa supremă, prin abrogarea dispoziţiilor care îi conferă rolul de a desemna comisii de concurs, dar şi ca selecţia comisiilor de concurs să fie realizată exclusiv prin tragere la sorţi, transparent, la nivelul INM.
De asemenea, FJR solicită instituirea interdicţiei de numire ca membru în orice altă comisie constituită pentru selecţia judecătorilor vreme de trei ani de la data la care acel judecător a fost desemnat membru al unei comisii de concurs privind funcţiile rezervate judecătorilor în sistemul judiciar, precum şi de numire ca membru în aceste comisii a persoanelor din afara corpului magistraţilor care au desfăşurat activitate politică sau cel puţin aparenţă de activitate politică cel puţin trei ani anterior numirii.
Forumul Judecătorilor cere şi criterii clare pentru evitarea conflictelor de interese între membrii comisiilor de concurs. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DGPMB: Dosar penal pentru un susținător al lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare. 'La data de 5 octombrie 2026, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptu
Șofer prins pe autostradă cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special la schimbătorul de viteze
Polițiștii au găsit în mașina unui bărbat, care circula pe Autostrada A1, un pachet cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special amenajat lângă schimbătorul de viteze. 'La data de 3 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală
Harghita: Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, la Dănești, a fost arestat
Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, pe drumul județean DJ 125, în Dănești, după care a părăsit locul accidentului, a fost arestat preventiv pentru 30 zile, conform informațiilor furnizate luni de IPJ Harghita. ''La data de 3 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecăt
Aproape 100 de sancțiuni și 4 dosare penale pentru susținătorii lui Georgescu din zona Arestului Central
Jandarmii bucureșteni au aplicat, în perioada 29 septembrie - 4 octombrie, 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.500 de lei, unor participanți la adunările publice în zona Arestului Central, unde a fost dus Călin Georgescu, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
DNA: Aproape 100 de percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de frontieră și lucrători vamali
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, aproape 100 de percheziții în șase județe într-un dosar de corupție în care sunt vizați mai mulți polițiști de frontieră și lucrători vamali. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate
Socrul lui Călin Georgescu, audiat ca martor la DIICOT
Socrul lui Călin Georgescu a ajuns luni dimineața la DIICOT, urmând să fie audiat în calitate de martor în dosarul în care Georgescu a fost arestat preventiv pentru înșelăciune. La intrare în sediul DIICOT, Vasile Moldoveanu a venit însoțit de unul dintre bodyguarzii lui Georgescu. Numel
Buzău: Colaborare între procurori români și danezi pentru instrumentarea unui dosar de omor și profanare de cadavre
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au colaborat cu autoritățile judiciare daneze, în baza unei comisii rogatorii, într-un caz de omor și profanare de cadavre, în care sunt cercetați patru români. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, faptele de omor și profanare de cadavre ar fi
Ștefan Doloiu - șeful IPJ Buzău, după ce a promovat concursul în acest sens
Comisarul-șef Ștefan Doloiu, fost șef adjunct al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, conduce Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, după ce a promovat recent concursul în acest sens. Timp de aproape doi ani, el a condus IPJ Buzău prin împuternicire. Și-a început cariera î
Trapperul Ian, reținut de Poliția Capitalei după ce ar fi urinat pe scenă în timpul unui concert (surse)
Trapperul Ian a fost reținut, duminică, după ce în spațiul public au apărut imagini cu acesta urinând pe scenă, în cadrul unui concert desfășurat vineri seară în Capitală, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 'Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu privire la comportamentu
UPDATE Brașov: Dosar penal după incendiul de la o unitate medicală; o pacientă de 27 de ani a murit
Polițiștii brașoveni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a izbucnit, duminică după-amiază, un incendiu la o unitate medicală de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Brașov, în urma căruia o pacientă de 27 de ani a fost găsită carbonizată într-un salon, informează IPJ Brașov.
Poliția Română: Peste 500 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore; aproape 70 pentru alcool
Peste 500 de permise de conducere au fost reținute de polițiști în ultimele 24 de ore, dintre care 143 pentru viteză și 68 pentru alcool, a informat, duminică, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, sâmbătă, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organiz&a
Poliția Română: Aproape 600 de persoane ce figurau în Sistemul Informatic Schengen - depistate în ultima săptămână
Aproape 600 de persoane care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de polițiști în ultima săptămână. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică AGERPRES, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf
'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central
Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i
VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania
Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac










