logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

PTB: 11 bărbaţi cercetaţi în arest preventiv şi 4 sub control judiciar în cazul omorului din Piaţa Constituţiei

Imagine din galeria Agerpres

Un număr de 11 bărbaţi sunt cercetaţi în stare de arest preventiv şi alţi patru sub control judiciar în cazul de omor din noaptea de 29 septembrie din zona Pieţei Constituţiei din municipiul Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în seara de 29 septembrie , în jurul orei 22.30, Secţia 17 Poliţie a fost sesizată prin "Dispeceratul 112" cu privire la faptul că în Piaţa Constituţiei, sector 5, a avut loc o altercaţie în care au fost implicate mai multe persoane.

"În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat că în Piaţa Constituţiei se afla un bărbat, căzut la pământ, în stare de inconştienţă, identificat ulterior, care prezenta mai multe urme de lovituri în zona capului. La faţa locului s-au prezentat şi două echipaje medicale SMURD care au acordat îngrijiri medicale victimei şi au efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ 60 de minute, dar la ora 23.45 au constatat decesul acesteia", se precizează în comunicat.

De asemenea, arată sursa citată, la faţa locului a fost identificat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care prezenta urme de sânge în zona capului şi care a declarat că a fost bătut de mai mulţi indivizi care au fugit în direcţii necunoscute.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

"Pe 30 septembrie, la sediul INML Mina Minovici a avut loc necropsia bărbatului decedat. S-a concluzionat că decesul a fost cauzat de o hemoragie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism al extremităţii cefalice, leziune ce s-a putut produce prin lovire cu un corp dur. Celelalte leziuni constatate, la nivelul spatelui şi membrelor, s-au putut produce prin lovire cu un corp dur", menţionează anchetatorii.

Potrivit procurorilor, în urma cercetărilor efectuate a rezultat că în seara zilei de 29 septembrie, în jurul orei 22.00, în urma unor discuţii anterioare dintre doi bărbaţi, în Piaţa Constituţiei, sector 5, s-au întâlnit mai multe persoane, constituite în două grupuri, având asupra lor obiecte contondente, fiecare grup fiind condus de cei care discutaseră anterior.

"Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale (respectiv declaraţii persoane vătămate şi martori, procese-verbale de identificare din fotografii, imagini video şi procese-verbale de vizionare), rezultă că începând cu data de 28 septembrie cei doi au avut mai multe discuţii, unul dintre ei reproşându-i celuilalt o pretinsă legătură cu propria lui concubină, solicitându-i în acest sens să se întâlnească, pentru a rezolva problema, solicitare formulată şi de apropiaţi ai săi. Deşi iniţial ar fi refuzat întâlnirea, în urma insistenţelor succesive bărbatul a acceptat întâlnirea, în Piaţa Constituţiei, întâlnire în urma căreia s-a înregistrat conflictul care a condus la decesul bărbatului de 37 de ani", precizează sursa citată.

Conform anchetatorilor, conflictul şi violenţele izbucnite, dar şi faptul că una dintre persoanele participante la agresiuni rămăsese prăbuşită pe asfalt, fără a se mai mişca, au provocat panică în rândul persoanelor aflate în zonă.

"În urma activităţilor ample desfăşurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, audierea a zeci de persoane, identificarea, ridicarea şi vizionarea a înregistrărilor video pe o distanţă de aproximativ 11 km, au fost identificaţi membrii celor două grupuri, fiind solicitate mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele acestora", se menţionează în comunicat.

Astfel, arată PTB, în intervalul 4 octombrie - 18 decembrie au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv un număr de 14 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice cu 11 bărbaţi în stare de arest preventiv şi 4 sub măsura controlului judiciar. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu)

Afisari: 91

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-10-2026 17:31

DGPMB: Dosar penal pentru un susținător al lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani

Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare. 'La data de 5 octombrie 2026, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptu

Justitie si interne 05-10-2026 16:30

Șofer prins pe autostradă cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special la schimbătorul de viteze

Polițiștii au găsit în mașina unui bărbat, care circula pe Autostrada A1, un pachet cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special amenajat lângă schimbătorul de viteze. 'La data de 3 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală

Justitie si interne 05-10-2026 12:32

Harghita: Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, la Dănești, a fost arestat

Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, pe drumul județean DJ 125, în Dănești, după care a părăsit locul accidentului, a fost arestat preventiv pentru 30 zile, conform informațiilor furnizate luni de IPJ Harghita. ''La data de 3 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecăt

Justitie si interne 05-10-2026 11:15

Aproape 100 de sancțiuni și 4 dosare penale pentru susținătorii lui Georgescu din zona Arestului Central

Jandarmii bucureșteni au aplicat, în perioada 29 septembrie - 4 octombrie, 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.500 de lei, unor participanți la adunările publice în zona Arestului Central, unde a fost dus Călin Georgescu, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Justitie si interne 05-10-2026 10:53

DNA: Aproape 100 de percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de frontieră și lucrători vamali

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, aproape 100 de percheziții în șase județe într-un dosar de corupție în care sunt vizați mai mulți polițiști de frontieră și lucrători vamali. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate

Justitie si interne 05-10-2026 10:26

Socrul lui Călin Georgescu, audiat ca martor la DIICOT

Socrul lui Călin Georgescu a ajuns luni dimineața la DIICOT, urmând să fie audiat în calitate de martor în dosarul în care Georgescu a fost arestat preventiv pentru înșelăciune. La intrare în sediul DIICOT, Vasile Moldoveanu a venit însoțit de unul dintre bodyguarzii lui Georgescu. Numel

Justitie si interne 05-10-2026 10:10

Buzău: Colaborare între procurori români și danezi pentru instrumentarea unui dosar de omor și profanare de cadavre

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au colaborat cu autoritățile judiciare daneze, în baza unei comisii rogatorii, într-un caz de omor și profanare de cadavre, în care sunt cercetați patru români. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, faptele de omor și profanare de cadavre ar fi

Justitie si interne 05-10-2026 09:04

Ștefan Doloiu - șeful IPJ Buzău, după ce a promovat concursul în acest sens

Comisarul-șef Ștefan Doloiu, fost șef adjunct al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, conduce Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, după ce a promovat recent concursul în acest sens. Timp de aproape doi ani, el a condus IPJ Buzău prin împuternicire. Și-a început cariera î

Justitie si interne 04-10-2026 18:13

Trapperul Ian, reținut de Poliția Capitalei după ce ar fi urinat pe scenă în timpul unui concert (surse)

Trapperul Ian a fost reținut, duminică, după ce în spațiul public au apărut imagini cu acesta urinând pe scenă, în cadrul unui concert desfășurat vineri seară în Capitală, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 'Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu privire la comportamentu

Justitie si interne 04-10-2026 18:07

UPDATE Brașov: Dosar penal după incendiul de la o unitate medicală; o pacientă de 27 de ani a murit

Polițiștii brașoveni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a izbucnit, duminică după-amiază, un incendiu la o unitate medicală de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Brașov, în urma căruia o pacientă de 27 de ani a fost găsită carbonizată într-un salon, informează IPJ Brașov.

Justitie si interne 04-10-2026 11:42

Poliția Română: Peste 500 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore; aproape 70 pentru alcool

Peste 500 de permise de conducere au fost reținute de polițiști în ultimele 24 de ore, dintre care 143 pentru viteză și 68 pentru alcool, a informat, duminică, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, sâmbătă, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organiz&a

Justitie si interne 04-10-2026 11:10

Poliția Română: Aproape 600 de persoane ce figurau în Sistemul Informatic Schengen - depistate în ultima săptămână

Aproape 600 de persoane care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de polițiști în ultima săptămână. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică AGERPRES, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au

Justitie si interne 03-10-2026 15:54

Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central

Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf

Justitie si interne 03-10-2026 15:10

'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central

Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i

Justitie si interne 03-10-2026 12:44

VIDEO Percheziții la membrii unei rețele de tip piramidal care transportau migranți ascunși în autotrenuri spre Germania

Șase persoane cu vârste cuprinse între 25 și 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT și polițiștii din Caraș-Severin pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, după ce au format o rețea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliției Rom&ac