DIICOT confirmă după câteva zile clasarea dosarului Rompetrol II; Licu: Să spunem că a fost o scăpare
DIICOT a confirmat marţi că a clasat, săptămâna trecută, dosarul Rompetrol II, iar procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat că a fost "o scăpare" din partea procurorilor faptul că nu a fost dat un comunicat de presă.
Iniţial, informaţia privind clasarea dosarului a fost făcută publică marţi printr-un comunicat al KMGI (fostul Rompetrol Group).
Ulterior, procurorul general interimar Bogdan Licu a mers la sediul DICIOT, unde a avut o discuţie cu cei din conducerea Direcţiei în legătură cu clasarea dosarului.
"În urmă cu trei zile, s-a dispus o soluţie de clasare. Dosarul este vechi din 2006. Mi s-a spus că au fost epuizate toate mijloacele, toate probele care puteau fi efectuate. Un element de noutate - s-a dispus menţinerea unui sechestru de aproximativ 106 milioane de dolari. S-a comunicat acest lucru Autorităţii pentru Activele Statului, care poate depune în termen de 30 de zile o acţiune civilă în instanţă, pentru recuperarea acestui prejudiciu. Era un sechestru dispus de foarte mult timp, statul constituindu-se parte vătămată în acest caz. Dosarul este foarte voluminos. Ordonanţa de clasare are sute de pagini. Nu am putut să mă uit şi nici nu este căderea mea să analizez soluţia dispusă", a spus Licu jurnaliştilor la ieşirea din sediul DIICOT.
Răspunzând unei întrebări, Bogdan Licu a declarat că a fost "o scăpare" din partea procurorilor DIICOT faptul că nu au comunicat public clasarea dosarului.
"Haideţi să spunem că a fost o scăpare. Dosarul s-a clasat vineri. Nu a trecut mult timp", a precizat Bogdan Licu.
După vizita procurorului general, DIICOT a dat publicităţii un comunicat de presă, în care confirmă clasarea dosarului Rompetrol II.
"Prin ordonanţa numărul 225/D/P/2006 din 05.12.2019, verificată pentru legalitate şi temeinicie la 06.12.2019, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus clasarea cauzei penale faţă de mai mulţi inculpaţi şi suspecţi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, delapidare, complicitate la delapidare, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieţei de capital, dezvăluire de informaţii privilegiate şi utilizare de informaţii privilegiate", spune DIICOT.
"Totodată, prin aceeaşi ordonanţă, procurorii DIICOT au dispus ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor şi suspecţilor, asupra sumei de 457.483 lei aflată în contul SC Rompetrol Rafinare SA, asupra bunurilor identificate la punctul de lucru Năvodari, judeţul Constanţa, precum şi menţinerea măsurilor asigurătorii până la concurenţa sumei de 106.485.365 USD asupra unor bunuri imobile aparţinând Rompetrol Rafinare SA ("RRC") - punct de lucru Năvodari, Platforma Petromidia. Această măsură urmează a înceta de drept dacă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Faber Invest&Inc. nu vor introduce acţiune în faţa instanţei civile în 30 de zile de la comunicarea soluţiei dispuse de procuror", precizează DIICOT.
Soluţia a fost comunicată părţilor, care pot face plângere împotriva acesteia, în termen de 20 de zile de la data comunicării.
În mai 2016, DIICOT a pus sub acuzare patru foşti miniştri implicaţi în dosarul Rompetrol II - Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea. Tot atunci, a fost pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale acestora.
De asemenea, procurorii au pus sechestru pe bunurile companiei Rompetrol, inclusiv asupra rafinăriei Petromidia.
Iniţial, procurorii au pus sub acuzare 14 persoane în acest dosar, printre care Sorin Marin, fost partener de afaceri cu Dinu Patriciu şi acţionar în compania Rompetrol; Alexandru Nicolcioiu, directorul de producţie al KazMunayGas International (fostul Rompetrol Grup), Adrian Constantin Volintiru, fost preşedinte AVAS; cetăţenii americani George Philip Stephenson şi Colin Richard Hart. Acuzaţiile erau de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, înşelăciune, delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare.
Procurorii susţineau că, în anul 1998, Dinu Patriciu şi Sorin Marin, împreună cu cetăţenii americani George Philip Stephenson şi Colin Richard Hart, au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier, care a avut drept scop desfăşurarea unor ample activităţi în vederea inducerii în eroare a autorităţilor române cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de privatizare. La acest grup ar fi aderat ulterior Florin Eric Chiş (cu dublă cetăţenie română şi israeliană), Alexandru Nicolcioiu, Adrian Volintiru, precum şi persoane de decizie din cadrul Fondului Proprietăţii de Stat sau din cadrul Guvernului, care, prin exercitarea cu rea-credinţă sau defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, au favorizat atingerea scopurilor acestui grup.
Conform DIICOT, gruparea urmărea să obţină dispariţia creanţelor statului din evidenţa contabilităţii publice (creanţa Libia şi Turkmenistan), delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităţilor de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite şi a produselor derivate purtătoare de acciză; neplata obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte prin nedeclararea veniturilor; ascunderea obiectului sau a sursei impozabile; stingerea datoriilor către bugetul de stat sub diferite forme; însuşirea, traficarea sau folosirea în interes personal a acestor sume de bani. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







