Cele opt persoane reţinute în dosarul mitei de la vama Nădlac II, lăsate în libertate de judecători
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a celor opt persoane reţinute în dosarul de corupţie de la vama Nădlac II, dosar în care sunt cercetaţi şi lideri ai PSD Arad.
Conform deciziei instanţei, trei dintre inculpaţi - Cristian Horgea, Elisabeta Miuţescu şi Cristian Ilie Ispravnic - au fost puşi sub controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, aceştia având mai multe obligaţii, printre care şi aceea de a se prezenta la Poliţia Municipiului Arad, desemnată cu supravegherea lor.
În plus, cei trei nu au voie să comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalţi inculpaţi, cu numiţii Bogdan Munteanu, Dorel Gheorghe Căpraru, Iaromir Zamiska, Florin Tripa şi Ioan Narcis Chisăliţă, precum şi cu martorii din dosar.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de DNA.
DNA a reţinut opt persoane în acest dosar, respectiv Cristian Ilie Ispravnic - director general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, consilier judeţean şi vicepreşedinte al PSD Arad; Cristian Horgea - şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al PSD Arad; Anca Stoenescu - fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.
De asemenea, au fost reţinuţi cinci angajaţi ai CNAIR, unii în punctul de lucru din Vama Nădlac II - Elisabeta Miuţescu (angajată în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II), Cristian Dima (angajat în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II), Mircea Lucaciu (şef la Departamentul Venituri din cadrul DRDP) Timişoara), Patriciu Pascu (şef al Departamentului Juridic din cadrul DRDP Timişoara şi vicepreşedinte al PSD Arad), Vasile Băeţan (inginer).
În acest dosar mai sunt cercetaţi penal deputatul Dorel Căprar - preşedintele PSD Arad; deputatul PSD Florin Tripa şi senatorul Ioan Narcis Chisăliţă.
Acuzaţiile din dosar sunt: folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; luare de mită; abuz în serviciu; trafic de influenţă.
DNA arată că cercetările s-au desfăşurat pe două paliere. În primul, procurorii au vizat "protecţia" oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 - 500 euro lunar.
"În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi 'protecţie', în perioada 2016 - noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro", precizează DNA.
În al doilea rând, procurorii au reţinut "modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani".
"Astfel, în perioada iunie - noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi suspectul Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul DRDP Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe", susţin procurorii.
Conform DNA, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică nu li se mai pretindea şi remiterea unor sume de bani.
"Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l priveşte pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid", arată comunicatul DNA.
De asemenea, cercetările au mai stabilit că şefi din cadrul DRDP Timişoara sau alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută.
"Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia. Într-un context asemănător, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel şi suspecţii Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis şi-ar fi folosit influenţa pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menţionate mai sus) a inculpaţilor Lucaciu Mircea şi Pascu Mirel şi pentru angajarea inculpatului Băeţan Alin", mai arată DNA.AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Susținătorul lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani în fața DIICOT, reținut pentru 24 de ore
Susținătorul lui Călin Georgescu care ar fi agresat luni doi cameramani în fața sediului DIICOT a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților cu propunere a unei măsuri preventive, a anunțat, luni, Biroul de presă al Poliției Capitalei. 'Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lo
DGPMB: Dosar penal pentru un susținător al lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare. 'La data de 5 octombrie 2026, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptu
Șofer prins pe autostradă cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special la schimbătorul de viteze
Polițiștii au găsit în mașina unui bărbat, care circula pe Autostrada A1, un pachet cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special amenajat lângă schimbătorul de viteze. 'La data de 3 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală
Harghita: Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, la Dănești, a fost arestat
Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, pe drumul județean DJ 125, în Dănești, după care a părăsit locul accidentului, a fost arestat preventiv pentru 30 zile, conform informațiilor furnizate luni de IPJ Harghita. ''La data de 3 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecăt
Aproape 100 de sancțiuni și 4 dosare penale pentru susținătorii lui Georgescu din zona Arestului Central
Jandarmii bucureșteni au aplicat, în perioada 29 septembrie - 4 octombrie, 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.500 de lei, unor participanți la adunările publice în zona Arestului Central, unde a fost dus Călin Georgescu, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
DNA: Aproape 100 de percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de frontieră și lucrători vamali
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, aproape 100 de percheziții în șase județe într-un dosar de corupție în care sunt vizați mai mulți polițiști de frontieră și lucrători vamali. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate
Socrul lui Călin Georgescu, audiat ca martor la DIICOT
Socrul lui Călin Georgescu a ajuns luni dimineața la DIICOT, urmând să fie audiat în calitate de martor în dosarul în care Georgescu a fost arestat preventiv pentru înșelăciune. La intrare în sediul DIICOT, Vasile Moldoveanu a venit însoțit de unul dintre bodyguarzii lui Georgescu. Numel
Buzău: Colaborare între procurori români și danezi pentru instrumentarea unui dosar de omor și profanare de cadavre
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au colaborat cu autoritățile judiciare daneze, în baza unei comisii rogatorii, într-un caz de omor și profanare de cadavre, în care sunt cercetați patru români. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, faptele de omor și profanare de cadavre ar fi
Ștefan Doloiu - șeful IPJ Buzău, după ce a promovat concursul în acest sens
Comisarul-șef Ștefan Doloiu, fost șef adjunct al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, conduce Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, după ce a promovat recent concursul în acest sens. Timp de aproape doi ani, el a condus IPJ Buzău prin împuternicire. Și-a început cariera î
Trapperul Ian, reținut de Poliția Capitalei după ce ar fi urinat pe scenă în timpul unui concert (surse)
Trapperul Ian a fost reținut, duminică, după ce în spațiul public au apărut imagini cu acesta urinând pe scenă, în cadrul unui concert desfășurat vineri seară în Capitală, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 'Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu privire la comportamentu
UPDATE Brașov: Dosar penal după incendiul de la o unitate medicală; o pacientă de 27 de ani a murit
Polițiștii brașoveni au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a izbucnit, duminică după-amiază, un incendiu la o unitate medicală de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Brașov, în urma căruia o pacientă de 27 de ani a fost găsită carbonizată într-un salon, informează IPJ Brașov.
Poliția Română: Peste 500 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore; aproape 70 pentru alcool
Peste 500 de permise de conducere au fost reținute de polițiști în ultimele 24 de ore, dintre care 143 pentru viteză și 68 pentru alcool, a informat, duminică, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, sâmbătă, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organiz&a
Poliția Română: Aproape 600 de persoane ce figurau în Sistemul Informatic Schengen - depistate în ultima săptămână
Aproape 600 de persoane care făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate de polițiști în ultima săptămână. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis, duminică AGERPRES, în perioada 25 septembrie - 1 octombrie, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au
Jandarmii le-au aplicat 50 de amenzi susținătorilor lui Georgescu care protestează în fața Arestului Central
Jandarmii au aplicat 50 de amenzi și au întocmit două dosare penale în cazul unor persoane care protestează de câteva zile în fața Arestului Central al Capitalei, unde este închis Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost arestat preventiv marți, iar de atunci în fața Arestului Central se desf
'Stegarul dac', reținut de procurori după ce a agresat un jandarm în fața Arestului Central
Cezar Avrămuță, cunoscut ca 'Stegarul dac', a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat vineri seara un jandarm în timp ce se afla în fața Arestului Central al Capitalei, unde se desfășoară de câteva zile un protest al susținătorilor lui Călin Georgescu. 'La data de 2 octombrie 2026, &i










