Piedone şi Primăria Sectorului 4 ar putea plăti daune de sute de milioane de euro pentru tragedia din Colectiv

Părinţii tinerilor morţi în incendiul de la Colectiv au solicitat, luni, la Tribunalul Bucureşti, ca fostul primar Cristian Popescu-Piedone să plătească în solidar cu trei funcţionari şi cu Primăria Sectorului 4 daune morale şi materiale pentru tragedia din octombrie 2015, totalul ridicându-se la sute de milioane de euro.
Tribunalul Bucureşti a început, luni, dezbaterile finale în dosarul Colectiv, respectiv partea în care sunt inculpaţi fostul primar Cristian Popescu-Piedone, precum şi trei funcţionari din Primăria Sectorului 4 - Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale), Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior) şi Ramona Sandra Moţoc (referent superior).
Judecătorul care se ocupă de acest caz, Mihai Bălănescu, i-a invitat pe avocaţii care reprezintă familiile celor decedaţi, dar şi tinerii răniţi să spună care sunt sumele pe care le cer pentru daunele suferite.
Astfel, în cazul persoanelor rănite care au supravieţuit, pretenţiile financiare sunt de la zeci de mii de euro până la opt milioane de euro.
În ceea ce priveşte morţii de la Colectiv, sumele cerute sunt şi de zeci de milioane de euro pentru fiecare caz.
De exemplu, familia unui tânăr de 22 de ani decedat în clubul Colectiv a solicitat 40 de milioane de euro daune morale şi materiale.
De asemenea, familia unei fotografe care a murit în urma incendiului a cerut daune de aproximativ 30 de milioane euro, avocatul care o reprezintă susţinând că traumele suferite de membrii familiei sunt permanente şi nu se vor vindeca niciodată.
Un alt avocat a cerut daune de 8 milioane euro care să-i fie plătite unui tânăr grav rănit şi care în prezent se află la tratament în Statele Unite ale Americii.
Cum în dosarul 'Colectiv' s-au constituit sute de părţi civile, daunele materiale şi morale care ar putea fi plătite de Piedone şi Primăria Sectorului 4 se ridică la sute de milioane de euro.
Tot la acest termen de judecată, un procuror de la DNA a cerut condamnarea lui Piedone la 15 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.
Reprezentantul DNA a explicat că Piedone avea obligaţia să verifice dacă la cererea de autorizare pentru funcţionarea clubului Colectiv erau ataşate toate avizele necesare, inclusiv avizul PSI, care lipsea. Mai mult, la cererea depusă de administratorii clubului nu era ataşat un aviz pentru mediu şi nici o autorizaţie în construcţii.
Procurorul a mai spus că fostul primar a încălcat HG 1.739/2006 şi Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor şi a eliberat acordul şi autorizaţia de funcţionare pentru SC Colectiv Club SRL, deşi clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.
Pe 6 mai 2016, Piedone a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale sectorului 4 al municipiului Bucureşti.
Potrivit DNA, infracţiunea de abuz în serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicităţii) reţinută în sarcina inculpaţilor constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.
DNA susţinea că primarul şi funcţionarii Serviciului de autorizări comerciale aveau exclusiv competenţa de a emite acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru societăţile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurante. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru fostul primar Piedone în dosarul Colectiv
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Aproximativ 100 de gospodării afectate de o viitură în Dalboșeț
Aproximativ 100 de gospodării au fost afectate de aluviunile aduse de o viitură care s-a produs, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în localitatea Dalboșeț, în județul Caraș-Severin, ca urmare a ploilor căzute în zonă, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Nu au fost înregistrate victime, iar apa
MAI - Peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor și 47.447 de verificări cu aplicația eDAC în ultimele 24 de ore
Lucrătorii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au avut, în ultimele 24 de ore, peste 4.200 de intervenții pentru siguranța cetățenilor, 47.447 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale și 1.116 misiuni pentru acordarea de asistență medicală de urgență, informează un comunicat transmis, duminică, AGERPRES. P
IGPR: Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun - descoperite în primele trei luni
Peste 16 milioane de țigarete și aproape 500 de kilograme de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele trei luni ale anului, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în perioada 1 ianuarie - 31 martie, au fost înregistrate, la nivelul Poliției Rom&ac
Jandarmeria Capitalei: Bărbatul care s-a urcat pe acoperișul ICCJ - dus la spital și amendat cu 1.500 de lei
Bărbatul care s-a urcat vineri pe acoperișul clădirii în care se află sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost dus la spital și sancționat cu amendă în valoare de 1.500 de
Vrancea: Incendiu la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un depozit de materiale de construcții din municipiul Adjud, afectând o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, incendiul a fost semnalat în jurul orei 03:00, printr-u
DGJMB: Trei persoane duse la secție, după un conflict spontan la sediul ICCJ
Trei persoane au fost duse la secția de Poliție, vineri seara, în urma unui conflict spontan, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, între mai mulți protestatari cu opinii contradictorii. 'Un bărbat a adresat injurii și expresii jignitoare, iar un altul a lovit panourile metalice delimitatoare. Astfel, trei perso
Iași: Trei persoane lovite de o creangă ruptă dintr-un copac în Copou, în apropiere de Teiul lui Eminescu
Trei persoane care se aflau în Parcul Copou din Iași au fost lovite, vineri după-amiază, de o creangă ruptă dintr-un copac aflat în apropierea Teiului lui Mihai Eminescu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, inițial a fost anunțat prin serviciul 112 că sunt două victime, însă echipele ajunse la fața
Bogdan Peșchir, eliberat din arest de Tribunalul București
Tribunalul București a decis, vineri, că Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate. Decizia este definitivă. Instanța a admis contestația formulată de Bogdan Peșchir împotriva deciziei din 15 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5 prin care i-a fost prelungită c
ICCJ admite recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. 'Respinge cererea de suspendare a executării sentinței nr. 135 din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curte
CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, 'în mod regretabil', cu 'încălcarea' prevederilor legale, o instanță judecătorească a dispus, 'fără temei constituțional și legal', cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii adoptate de instanța constituțională.
Recursul împotriva deciziei privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale - judecat vineri de ICCJ
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, vineri, începând cu ora 16:00, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Parchetul de pe lângă Curt
Judecător Curtea de Apel Ploiești: CCR a interpretat abuziv legea și a impus președinte neales (motivare)
Curtea Constituțională a României a interpretat abuziv legea și a exercitat suveranitatea poporului român în nume propriu, impunând un președinte neales, numit chiar de CCR - se arată în motivarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești de admitere a unei cereri în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decem
DGA: Analiză a refuzului mitei de către angajații MAI; în 2024, 60% dintre sesizări - documentate cu body-cam
Peste 60% dintre sesizările legate de încercarea de a oferi mită angajaților Ministerului de Interne au fost documentate cu înregistrări video făcute cu ajutorul aparaturii tip body-cam, informează Direcția Generală Anticorupție (DGA). 'O analiză realizată la nivelul DGA aferentă pentru anul 2024, comparativ cu anul 2023, evide
Prezidențiale2025/Decizia privind suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor - contestată și de Curtea Constituțională
Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale. Potrivit unor date comunicate vineri AGERPRES de către Curtea de Apel Ploiești, &
DNA: Bărbat trimis în judecată pentru trafic de influență; ar fi primit bani pentru reducerea unei pedepse
Un bărbat a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de trafic de influență, din care una săvârșită în formă continuată, pentru că ar fi primit 15.000 euro pentru reducerea unei pedepse, după ce a pretins că are influență asupra unor polițiști și asupra unor judecători de la Tribunalul București. 'Procurorii din cadrul Direcției Na