logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DIICOT: Percheziţii simultane în România şi Marea Britanie într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism

Imagine din galeria Agerpres

DIICOT informează că marţi dimineaţa s-a acţionat simultan pe teritoriul României şi al Marii Britanii, prin efectuarea, în paralel, a 11 percheziţii domiciliare (cinci pe teritoriul României - în judeţele Giurgiu, Ilfov şi Constanţa şi şase în Marea Britanie - la Londra, Newcastle, Stoke-on-Trent şi Norwich), într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unei echipe comune de anchetă, încheiată la nivelul Eurojust, între România, prin Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi autorităţile judiciare din Marea Britanie.

În cauză, procurorii DIICOT - Structura Centrală efectuează cercetări faţă de mai mulţi suspecţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.

În fapt, conform sursei citate, s-a reţinut că, în perioada iunie - august 2017, pe teritoriul Marii Britanii, la Ilford, la iniţiativa a trei suspecţi a fost constituită o grupare infracţională organizată, care a acţionat coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane. Pe parcursul timpului gruparea infracţională a suferit diferite modificări, prin aderarea unor noi membri sau plecarea unora dintre aceştia. Totodată, în perioada 2018 - 2019, activitatea infracţională, care continuă şi în prezent, s-a desfăşurat în diferite regiuni, pe teritoriul Marii Britanii.

"Tinerele, de naţionalitate română, care proveneau în special din mediul rural, din familii fără posibilităţi materiale, aflate în stare de vulnerabilitate, au fost racolate de membrii grupării infracţionale, în special prin intermediul metodei loverboy, menită a asigura o dependenţă emoţională a acestora faţă de membrii grupării infracţionale, dar şi prin promisiunea unor câştiguri materiale importante. După racolare, tinerelor li s-a asigurat transportul, în special cu avionul, din locaţia unde se află în acel moment, în România sau în alt stat, până în Marea Britanie, pe numele acestora fiind achiziţionate de către lideri sau alţi membri ai grupării bilete de călătorie. La destinaţia din Marea Britanie, de regulă la aeroport, tinerele erau aşteptate de către membrii grupării cu un autoturism şi transportate spre locurile de cazare închiriate în prealabil de liderul grupării. În imobilele închiriate pe teritoriul Marii Britanii, de regulă, tinerele au locuit împreună cu liderii şi ceilalţi membri ai grupării infracţionale", precizează DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că liderii au coordonat întreaga activitate infracţională, ocupându-se de închirierea caselor unde au locuit atât membrii grupării cât şi tinerele, achiziţionarea biletelor de avion necesare călătoriei victimelor spre Marea Britanie, aşteptarea acestora la aeroport, transportarea spre locurile de cazare, colectarea şi distribuirea sumelor de bani obţinute din practicarea de servicii sexuale, postarea anunţurilor pe diferite site-uri pentru adulţi, îndrumarea şoferilor şi de supravegherea persoanelor vătămate.

Pentru ca activitatea infracţională să fie greu de depistat, relaţiile sexuale au fost prestate de victimele care se aflau sub influenţa grupării infracţionale în sistem outcall, respectiv prin deplasarea de la locul de cazare la domiciliul clientului sau la hotel, arată anchetatorii. S-a remarcat faptul că serviciile sexuale erau oferite cu preponderenţă clienţilor care se aflau în altă localitate decât cea în care locuiau membrii grupării infracţionale împreună cu tinerele.

Procurorii au reţinut faptul că şoferii erau membri de încredere ai grupării infracţionale, de regulă dintre cei care aveau şi o relaţie cu persoana vătămată ce practica activităţi de prostituţie în favoarea grupării. Pentru transportul efectuat, suspecţii încasau un procent anume stabilit din banii obţinuţi în urma serviciilor sexuale prestate de tinerele pentru care au asigurat transportul.

Conform comunicatului citat, în ceea ce priveşte tinerele care ajungeau în Marea Britanie, singure sau însoţite de persoana care le-a racolat, şoferii se deplasau până în locaţia stabilită, de regulă la un aeroport, dacă transportul era asigurat pe calea aerului, pentru preluarea acestora şi transportarea în localitatea unde liderii grupării au închiriat în acel moment o locuinţă. Totodată, după indicaţiile liderilor, şoferii aveau rolul de a prelua tinerele din locurile de cazare, a le transporta în locaţiile solicitate de clienţi, în scopul întreţinerii de relaţii sexuale contra cost şi de a le aştepta cât timp este necesar. În cazul în care plata serviciilor sexuale prestate se realiza în numerar, şoferii aveau rolul de a lua de la tinere sumele obţinute în urma activităţilor de prostituţie prestate, iar la destinaţie banii erau predaţi de şoferi liderilor grupării infracţionale.

De asemenea, arată anchetatorii, s-a reţinut faptul că o parte dintre membri au avut doar rolul de a racola una sau mai multe tinere, care le deveneau iubite în scopul de a practica activităţi de prostituţie şi le-au supravegheat, în special prin alimentarea dependenţei lor emoţionale. De regulă, suspecţii au locuit şi au călătorit cu victimele şi au încasat, procentual, sumele de bani obţinute din serviciile sexuale prestate de acestea.

Plata serviciilor sexuale se realiza în două modalităţi, numerar sau prin transferarea sumelor în conturile bancare deschise în Marea Britanie de către liderii grupării infracţionale sau alţi membri, iar plata se realiza obligatoriu înainte de întreţinerea relaţiilor sexuale.

"La sediul DIICOT - Structura Centrală au fost aduşi, în vederea audierii, cinci suspecţi, iar alte opt persoane au fost reţinute de autorităţile judiciare din Marea Britanie. La sediul Eurojust a funcţionat o celulă operativă formată din reprezentanţii statelor semnatare ale Echipei Comune de Anchetă - JIT (Joint Investigation Team), pentru coordonarea activităţilor din teren şi schimbul în timp real de date şi informaţii. Percheziţiile domiciliare de pe teritoriul Marii Britanii s-au desfăşurat şi cu sprijinul EUROPOL care a trimis la faţa locului o echipă mobilă ce a sprijinit autorităţile britanice, şi prin care s-a efectuat un schimb constant de informaţii", se mai arată în comunicatul citat.

În anchetă au fost angrenaţi şi ataşaţii de afaceri interne la Londra, prin Ambasada României în Marea Britanie, şi reprezentanţi ai Met Police London, NCA (National Crime Agency), Staffordshire Police, Staffordshire ROCU (Regional Organised Crime Unit), Northumbria Police, Norfolk Police, EMSOU (East Midlands Special Operations Unit) şi NESOU (North East Special Operations Unit). Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 07-11-2026 22:36

UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv

Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în

Justitie si interne 07-11-2026 20:15

Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital

Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de