Arad: Opt foşti studenţi străini, condamnaţi în dosarul ''Diplome de licenţă fără studii''
Opt foşti studenţi străini, trimişi în judecată în septembrie 2018 în dosarul "Diplome de licenţă fără studii", ce viza suspiciuni de mituire a unor profesori universitari din Arad, au fost condamnaţi de Tribunalul Arad la pedepse de doi ani de închisoare, dar şapte dintre ei au primit sentinţă cu suspendare.
"În baza art. 290 din Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aplică inculpaţilor Sager Muhammad, Abu Rabia Anian, El Fakir Walid, Madjid Hussaini, Shalata Haya, Dahamshi Mohammad, Sanallah Madhat şi Nasser Rami pedeapsa de câte doi ani închisoare, fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În temeiul art. 91 alin. 1 Cod penal şi art. 92 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de doi ani, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii: Sager Muhammad, Abu Rabia Anian, El Fakir Walid, Madjid Hussaini, Shalata Haya, Dahamshi Mohammad şi Sanallah Madhat", se arată în soluţia pe scurt a judecătorilor arădeni.
Pe parcursul termenului de supraveghere, cei şapte care nu vor sta în penitenciar vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Arad sau Consiliului Local Şiria, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Conform sentinţei, toţi cei opt condamnaţi vor plăti statului câte 6.500 de lei, cheltuieli judiciare.
Instanţa a constatat că sumele date cu titlu de mită au fost confiscate de la beneficiarul acestora, respectiv medicul Păiuşan Lucian, printr-o sentinţă anterioară a Tribunalului Arad.
Sentinţa nu este definitivă şi are drept de apel în zece zile de la comunicare.
În septembrie 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat că au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a opt studenţi străini de la Facultatea de Medicină Generală (Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" Arad) pentru dare de mită. Ei au fost acuzaţi că, în cursul anului 2017, în calitate de studenţi în anul III, au oferit unui profesor, direct sau prin intermediar, sume de bani cuprinse între 200 şi 400 de euro pentru promovarea examenelor restante pentru unul sau pentru două semestre, la disciplina Morfopatologie.
"În urma oferirii acestor sume de bani, cadrul didactic a acordat studenţilor note de promovare, încălcându-se astfel şi legislaţia educaţiei şi normele de etică şi deontologie profesională. Menţionăm că, în ceea ce priveşte cadrul didactic (Păiuşan Lucian), cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, şi intermediar (Taha Abed El Kader), cercetat sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată şi a complicităţii la săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, procurorii au încheiat cu aceştia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, admise de către Tribunalul Arad, care, prin sentinţă, i-a condamnat pe fiecare la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere', precizau procurorii în urmă cu un an.
În iulie 2017, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au făcut 106 percheziţii domiciliare, la acea dată 36 de persoane fiind acuzate de infracţiuni de corupţie. În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice.
În noiembrie 2017, au fost percheziţionate trei casete de valori deţinute de către doi suspecţi la unităţi bancare din Arad şi Timiş. Poliţiştii au ridicat 64.200 de euro, 31.000 de USD, 5.000 de lire sterline, 4.500 de franci elveţieni, 500 de grame de aur, 110 grame de perle, 200 de grame de rubine şi două inele cu diamant.
Ancheta a vizat şi zeci de studenţi care ar fi dat mită profesorilor, iar peste 20 au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
În dosarele soluţionate anterior, Tribunalul Arad a decis ca notele studenţilor care au plătit pentru a fi trecuţi să fie şterse din toate registrele şi cataloagele. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







