Prevederea din Legea educaţiei naţionale, conform căreia cheltuielile de transport ale elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu se decontează doar pe bază de abonament, are caracter discriminatoriu, deoarece determină o diferenţă de tratament juridic între elevi, susţine Curtea Constituţională.

Curtea Constituţională a publicat joi motivarea deciziei din 17 octombrie, prin care a stabilit neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care are următorul cuprins: "Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă".

Autorul sesizării, Liceul Tehnologic "Nicolae Bălcescu" din Întorsura Buzăului, judeţul Covasna, consideră că sintagma "pe bază de abonament", creează o diferenţă de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament şi elevii care, din diferite motive obiective (lipsă de transport comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare (de exemplu, factură fiscală), în sensul că beneficiul decontării este acordat numai primei categorii de elevi.

În opinia reprezentanţilor liceului din Covasna, ambele categorii de elevi sunt transportaţi şi prezintă documente doveditoare, astfel încât efortul financiar depus este acelaşi. În aceste condiţii, deşi ambele categorii de elevi sunt transportaţi în condiţii de efort financiar similar, tratamentul juridic în privinţa decontării este diferit.

S-a mai arătat că sunt şi localităţi izolate, în care nu se circulă, nu există mijloc de transport în comun care să furnizeze abonamente, iar "suma care se achită pentru decontarea transportului pentru elevi pe bază de abonament este oricum o sumă fixă, în funcţie de numărul de kilometri". În aceste condiţii, limitarea dovezii transportului efectuat de elevi doar la "abonament", ca probă, nu este justă şi deci nu este constituţională.

CCR susţine că Legea educaţiei naţionale instituie facilităţi pentru o categorie de persoane, respectiv pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu. Astfel, întrucât, din motive obiective, sunt şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, acestora fie li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, în limita a 50 km, fie li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

Din coroborarea textelor constituţionale, facilităţile prevăzute de art.84 alin.(3) din Legea nr.1/2011, în speţă decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, constituie "o formă de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor stabilită prin lege", instituită în scopul de a asigura dreptul la învăţătură al acestora, respectiv realizarea "învăţământului general obligatoriu".

CCR notează că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

"Aplicând aceste statuări în prezenta cauză, Curtea constată că, deşi legiuitorul nu a stabilit vreo distincţie în cadrul categoriei de persoane protejate, astfel că, teoretic, toate beneficiază de măsura de protecţie instituită, a introdus o condiţie care determină, în realitate, ca persoane aflate în această categorie, aşadar, în aceeaşi situaţie juridică, respectiv elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, să fie tratate diferit în privinţa realizării aceloraşi drepturi fundamentale, punându-se sub semnul întrebării însăşi realizarea efectivă a acestor drepturi. Astfel, deşi toţi elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu au vocaţia la beneficiul acordat de legiuitor, şi anume decontarea cheltuielilor de transport (desigur în măsura în care nu locuiesc la internat/gazdă în localitatea unde sunt şcolarizaţi, ipoteză care are o reglementare distinctă), în realitate, beneficiază de decontare numai o parte dintre aceştia, care au posibilitatea de a prezenta un abonament de transport. Or, în condiţiile în care nu există certitudine cu privire la posibilitatea eliberării de astfel de abonamente în toate situaţiile, respectiv indiferent de localitatea de domiciliu ale elevilor, impunerea unei astfel de condiţii determină ca o categorie de elevi să se afle în imposibilitatea obiectivă de a beneficia de decontare, chiar dacă şi respectivii elevi au efectuat cheltuieli de transport pentru deplasarea în localitatea unde sunt şcolarizaţi şi pot proba acest lucru. Ca urmare, condiţia impusă prin sintagma 'pe bază de abonament' este de natură să determine o diferenţă de tratament juridic", se arată în motivarea CCR.

"(...) Impunerea condiţiei prezentării abonamentului de transport pentru decontarea cheltuielilor cu transportul elevilor de la domiciliu la localitatea unde sunt şcolarizaţi apare ca fiind discriminatorie şi de natură a crea doar aparenţa unei măsuri de protecţie instituite pentru realizarea obligaţiilor statului, impuse de normele constituţionale de referinţă. În consecinţă, constatând că sintagma criticată are caracter discriminatoriu şi afectează drepturile fundamentale menţionate, Curtea urmează să constate neconstituţionalitatea acesteia", mai spun judecătorii CCR. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)