Caraş-Severin: Unsprezece cetăţeni turci şi trei călăuze, depistaţi de poliţiştii de frontieră din Oraviţa
Unsprezece cetăţeni turci, cu ajutorul a doi cetăţeni afgani şi unui român, au trecut frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge ilegal într-un stat din vestul Europei, însă au fost depistaţi în noaptea de luni spre marţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa.
"În data de 22.10.2019, la ora 03:15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa - judeţul Caraş Severin au observat mai multe persoane care se deplasau pe jos dinspre frontieră spre comunicaţia DN 57, între localităţile de frontieră Oraviţa şi Moraviţa. Poliţiştii de frontieră au monitorizat deplasarea grupului până în momentul în care au observat că cei în cauză intenţionau să urce într-un autoturism staţionat, care îi aştepta. Imediat, colegii noştri au intervenit, iar persoanele respective au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, subcomisar Petre Ionuţ Nicola.
În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că grupul era format din 11 cetăţeni turci şi doi cetăţeni afgani, dintre care zece adulţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, şi trei minori, cu vârste cuprinse între doi şi zece ani, iar şoferul autoturismului staţionat este un cetăţean român în vârstă de 19 ani.
La cercetări, cetăţenii turci au declarat faptul că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, cu ajutorul celor doi cetăţeni afgani, urmând a fi preluaţi de cetăţeanul român din apropierea frontierei de stat.
În cauză, cetăţenii turci sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul autoturismului şi cei doi cetăţeni afgani pentru trafic de migranţi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. AGERPRES/(AS - autor: Paula Neamţu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Salonul de tatuaje cu intervenții chirurgicale ilegale, amendat în 2024 pentru că nu avea autorizație sanitară de funcționare
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Constanța a informat, miercuri, referitor la reprezentanta unui salon de tatuaj care făcea intervenții chirugicale fără a deține calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, că în urma unui control făcut în 2024, societatea a fost amendată cu 40.000 de lei pentru lipsa autorizației sanitare de funcționare.
Agresorul livratorului din Bangladesh, reținut de DIICOT pentru amenințare în scop terorist
Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, a fost reținut miercuri de DIICOT pentru amenințare în scop terorist în formă continuată, fiind acuzat că a postat anul trecut pe rețelele de socializare mesaje de amenințare la adresa unor minorități etnice și religioase, dar și cu distrugerea unui lăcaș d
Dolj: Medic chirurg din Craiova, condamnat definitiv pentru ucidere din culpă
Un medic chirurg a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, într-un dosar privind decesul unui pacient în urma unei intervenții efectuate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Instanța i-a interzis, de asemenea, timp de patru ani
Călin Georgescu rămâne cu vila sub sechestru; contestația lui a fost respinsă de judecători
Tribunalul București a respins, miercuri, ca nefondată, contestația depusă de Călin Georgescu prin care fostul candidat la prezidențiale solicita ridicarea sechestrului pus de procurori pe vila lui din Mogoșoaia. Georgescu are de achitat 400 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Decizia este definitivă. Sechestrul a fost ins
Judecătorii care au dispus arestarea lui Georgescu argumentează că acesta s-a pregătit să fugă din țară
Magistrații de la Curtea de Apel București care au dispus arestarea preventivă a lui Călin Georgescu apreciază că fostul candidat la prezidențiale s-a pregătit să părăsească țara pentru a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, aducând ca argumente discuțiile acestuia privind cumpărarea unei case în Toscana și intenția de a cere azil î
CCR: Nu există conflict juridic între Guvern și ICCJ; Curtea nu poate cenzura sau reforma hotărârile judecătorești
Curtea Constituțională a României a precizat miercuri că nu are competența de a cenzura sau reforma hotărârile judecătorești. Precizările vin după ce Curtea a stabilit că nu
ICCJ spune că judecătorii de la CCR au demonstrat 'atașament' și că rigoarea dreptului nu poate fi 'tranzacționată'
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că judecătorii de la Curtea Constituțională, care i-au dat dreptate în disputa cu Guvernul Bolojan pe tema drepturilor salariale restante ce trebuie plătite magistraților, au demonstrat 'atașament' față de valorile fundamentale ale organizării statului român și că rigoarea dreptului nu poate fi 'tran
CCR admite sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Actul normativ modifică anexe ale OU
CCR: Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre - amânată
Curtea Constituțională a României a amânat miercuri, pentru 21 octombrie, decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. În luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modi
CCR amână sesizarea lui Grindeanu privind conflictul de natură constituțională între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 22 octombrie, decizia în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile bancare deținute de Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că a înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. 'La data de 7 octombrie 2026, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus instituirea măsurii as
CCR: Nu a existat conflict juridic între Guvern și ICCJ în legătură cu restanțele salariale ale magistraților (surse)
Curtea Constituțională a României a stabilit miercuri că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Instanța constituțională a respins, ca n
Giurgiu: Femeie din Republica Moldova, descoperită de polițiștii de frontieră cu bijuterii de peste 650.000 lei ascunse în perne
O femeie în vârstă de 37 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit că aceasta transporta 1.100 de grame de bijuterii din metal galben cu aspect de aur, în valoare de aproximativ 660.000 de lei, disimulate în două perne. ' Polițiștii de frontieră din
DGPMB: 21 de persoane vor fi audiate în dosarul protestului de pe 15 septembrie din Capitală
Polițiștii Capitalei pun în executare, miercuri, 21 de mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere în municipiul București și în județele Giurgiu, Călărași, Teleorman, Argeș, Brăila, Maramureș, Galați, Sălaj, Mureș, Brașov și Iași, în dosarul penal legat de incidentele violente de la protestul din 15 septembrie.
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a







