Bănilă: Îmi depun demisia de onoare de la şefia DIICOT; speţa 'Caracal' nu depăşeşte nivelul priceperii mele
Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că a decis să-şi depună demisia de onoare, susţinând, însă, că nu a eşuat în îndeplinirea atribuţiilor, iar speţa "Caracal" nu depăşeşte nivelul priceperii sale.
Într-un comunicat de presă difuzat miercuri, Felix Bănilă a precizat că a decis să demisioneze după ce a avut discuţii cu procurorul general interimar Bogdan Licu, cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall, şi cu membrii Secţiei de procurori a CSM.
"Deşi am convingerea că nu am eşuat în îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege în calitate de procuror-şef al DIICOT, iar speţa 'Caracal' nu depăşeşte nivelul priceperii mele şi al aptitudinii soluţionării ei de către ai mei colegi, în urma discuţiilor purtate cu procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ministrul Justiţiei şi cu membrii Secţiei de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi în baza propriului raţionament, am înţeles să îmi depun demisia de onoare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sens în care am înaintat-o ministrului Justiţiei, respectând parcursul legal al actului numirii în această funcţie, pentru a aprecia cu privire la oportunitatea transmiterii ei neîntârziate preşedintelui României, spre a fi acceptată şi a se luat act de aceasta, în vederea emiterii decretului de eliberare din această funcţie, dată până la care voi continua să asigur conducerea DIICOT", a menţionat Bănilă.
El a adăugat că nu demisionează pentru că nu şi-ar fi făcut datoria, însă consideră că decizia sa oferă procurorilor DIICOT posibilitatea să-şi continue activitatea fără presiune.
"Aceasta nu vine pe fondul faptului că nu mi-aş fi făcut datoria şi că nu mi-aş fi pus toată priceperea, profesionalismul şi buna-credinţă în exercitarea funcţiei, pe care cu onoare încă o ocup, dar consider că, la acest moment, demisia mea este absolut necesară pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-şi continua activitatea într-un climat lipsit de presiune. Aşa cum am mai spus-o, activitatea DIICOT nu se rezumă doar la cazul 'Caracal' şi dacă acesta este preţul pe care trebuie să îl plătesc pentru continuarea în bune condiţii a activităţii - deşi unul injust, consider - accept să mă retrag din funcţie, lăsând Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism stabilitatea celor şase funcţii de conducere din cadrul secţiilor structurii centrale şi a celor alte şase din cadrul serviciilor aferente acestora, precum şi un corp profesional bine pregătit, onest şi de bună-credinţă, cu adevărat independent ca procurori, apt a atinge toate obiectivele legale şi strategice ale direcţiei, în ciuda oricăror alte argumente sau/şi speculaţii contrare", a explicat Felix Bănilă.
El a completat că este conştient de implicaţiile deciziei sale, susţinând că, dacă ar rămâne în funcţie, riscă să antreneze DIICOT într-un conflict care nu ar avea efecte pozitive.
"Vă asigur că sunt pe deplin conştient de implicaţiile acestui act şi de responsabilitatea ce incumbă funcţiei de procuror-şef al DIICOT, însă nu pot accepta ca Direcţia, a cărui parte integrantă sunt, să reprezinte ţinta predilectă şi lipsită de apărare a celor care au obligaţia de rezervă ori a unor persoane neavizate domeniului sau/şi lipsite de cultura juridică necesară. Deşi nu am nimic a-mi reproşa, întrucât cazul de la Dâmboviţa nu incumbă activităţilor şi competenţei DIICOT, iar de la momentul revenirii mele din concediu (29.07.2019), am direcţionat ancheta într-o manieră corectă, justă şi legală, în timp ce efectuarea, continuarea şi finalizarea acesteia este responsabilitatea exclusivă a procurorilor de caz, a căror independenţă, nici eu şi nici nimeni altcineva, nu trebuie şi nu poate a o încălca. Dacă aş rămâne în funcţie, aş risca să antrenez Direcţia într-un conflict care, pe termen mediu şi lung, nu ar putea avea efecte pozitive nici pentru mine şi nici pentru DIICOT", a subliniat Bănilă.
În final, el a transmis că vrea ca gestul său să rămână unul izolat şi să nu deschidă calea unor demiteri ori revocări "arbitrare".
"Mi-aş dori, însă, ca gestul meu să rămână unul izolat, lipsit de relevanţa pe care mulţi, nu numai din sistemul judiciar, o pot intui şi să nu deschidă calea unor demisii/demiteri ori revocări arbitrare, cu grave şi iremediabile consecinţe asupra independenţei Justiţiei, în general, şi a procurorilor, în mod special", a mai explicat Felix Bănilă. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Preşedintele Iohannis a semnat eliberarea din funcţia de procuror-şef al DIICOT a lui Felix Bănilă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







