DIICOT deschide o anchetă în legătură cu nerespectarea procedurilor de preluare a apelurilor la 112
Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal in rem în cazul crimelor de la Caracal, pentru neglijenţă în serviciu, în legătură cu nerespectarea procedurilor de către poliţistul care a preluat apelurile telefonice date de fata de 15 ani, Alexandra Măceşanu, la numărul de urgenţă 112.
DIICOT a anunţat, într-un comunicat de presă, că a dispus marţi începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzut de art. 298 Cp "cu privire la apelurile telefonice iniţiate de victima M.A.M. către Serviciul Unic de Urgenţă 112, respectiv cu privire la respectarea procedurilor specifice în astfel de situaţii".
Pe de altă parte, DIICOT menţionează că, în perioada 2004 - 2019, pe rolul DIICOT - ST Craiova şi DIICOT - BT Olt nu a fost înregistrată nicio cauză privind activităţi infracţionale desfăşurate de Gheorghe Dincă.
În legătură cu dispariţia fetei de 18 ani, Mihaela Luiza Melencu, DIICOT spune că a fost sesizată cu privire la infracţiunea de trafic de persoane abia în data de 5 iunie, la mai mult de o lună de la săvârşirea faptei, deşi plângerea penală a fost formulată de către bunicul fetei la Postul de Poliţie Dioşti încă din 15 aprilie.
În acest dosar, DIICOT detaliază ce acte de urmărire penală au fost efectuate după data de 5 iunie, printre care şi supunerea la testul cu detectorul de minciuni a bunicului şi mamei fetei de 18 ani, după ce s-a constatat existenţa unor aspecte contradictorii în declaraţiile acestora.
* 05.06.2019 - dosarul nr.203/D/P/2019 a fost înregistrat pe rolul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, prin declinare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova;
* 06.06.2019 - s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 Cp alin. 1 lit. a Cp (privind victima Mihaela Luiza Melencu)
* 12.06.2019 - ordonanţă de dispunere a unei expertize criminalistice (INEC);
* 12.06.2019 - ordonanţă prin care s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice pentru îmbunătăţirea unor imagini surprinse de camerele de supraveghere, precum şi raportul ataşat acestuia;
* 17.06.2019 - 18.07.2019 - audieri martori;
* 24.06.2019 - efectuarea unei percheziţii informatice autorizate de judecător;
* 28.06.2019 - activităţi specifice de căutare în teren;
* 04.07.2019 - raport de constatare criminalistică, dispus la 01.07.2019, cu privire la detecţia comportamentului simulat faţă de bunicul şi mama victimei (declaraţii de consimţământ), ca urmare a constatării existenţei unor aspecte contradictorii în declaraţiile acestora;
* 10.07.2019 - activităţi de identificare a terminalului mobil utilizat de victimă;
* 10.06.2019 - 19.07.2019 au fost efectuate activităţi în baza unor metode speciale de cercetare;
* 11.07.2019 - ordonanţă pentru copierea datelor informatice conţinute de mijloacele de stocare a datelor informatice, dispozitivele şi sistemele informatice înscrise în mandatul de percheziţie informatică nr. 121/11.07.2019;
* 11.07.2019 - autorizare de efectuare percheziţie informatică asupra terminalului mobil al unui martor. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Botoșani: Bărbat găsit mort pe o stradă din Dorohoi; lângă el se afla un dispozitiv de eutanasiere a animalelor
Un bărbat de 42 de ani a fost găsit mort pe o stradă din Dorohoi, iar lângă cadavrul acestuia se afla un dispozitiv de eutanasiere a animalelor, a transmis, sâmbătă dimineață, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA), Carmen Răgoșcă. Potrivit acestuia, bărbatul avea o leziune puternică în zona cap
Prahova: Autoturisme de lux, bani, bancnote contrafăcute și chei de mașini, ridicate în urma a zeci de percheziții
Un număr de 17 autoturisme de lux, sume de bani, peste 100 de chei de mașini, dar și bancnote contrafăcute, certificate de înmatriculare în alb și cărți de identitate în alb au fost ridicate de anchetatorii prahoveni în urma celor 30 de percheziții efectuate în dosarul privind infracțiuni din sfera traficului intern și internațional de autovehic
ICCJ: 18 iunie - pronunțare în procesul în care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese
Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat vineri că se va pronunța pe 18 iunie în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, are o decizie în primă instanță prin care a fost declarat în conflict de interese. Procesul se află în faza de recurs, depus de Dominic Fritz împotriva unei decizii a Cu
Mureș: Cristian Pomohaci, arestat preventiv și într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Tribunalul Mureș a admis, vineri, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a cântărețului Cristian Pomohaci, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, acesta fiind al doilea mandat de arestare emis pe numele său în ultimele 24 de ore. 'La data de 5 iunie 2026, pe rolul secției penale a Tribunalului Mureș a fost
Încă 30 de zile de arest pentru cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele procurorilor Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța, acuzați de corupție. Conform deciziei instanței, care nu este definitivă, noile mandate de arestare vor expira pe 13 iulie. Gigi Ș
Procurorii din Constanța demarează o anchetă penală în legătură cu explozia dronei în port
Procurorii din Constanța au deschis vineri un dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive, în legătură cu explozia dronei maritime în port. 'Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-au sesizat din oficiu &icir
DIICOT: Au fost reținuți 22 de traficanți care vindeau droguri în cluburi bucureștene
DIICOT anunță că a dispus reținerea a 22 de traficanți care fac parte dintr-o rețea care vindea droguri (cocaină, canabis, ecstasy) în mai multe cluburi și localuri bucureștene, aceștia urmând a fi duși în instanță cu propunere de arestare preventivă. Conform unor surse judiciare, traficanții din această rețea vindeau droguri în zona un
ICCJ anulează interceptări pe legea securității naționale în dosarul 'Loteria', în care este judecat Maricel Păcuraru
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus anularea mai multor probe - constând în interceptări - din dosarul în care omul de afaceri Maricel Păcuraru, care finanțează postul de televiziune Realitatea, este judecat de peste zece ani alături de foști șefi ai Loteriei Române pentru o fraudă de 5 milioane de euro cu cartele telefon
Șeful Armatei, Gheorghiță Vlad, cere în instanță restituirea unor bunuri ridicate de procurori
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, solicită la Curtea de Apel București să-i fie restituite bunuri ridicate de la el de către procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției. Cererea a fost depusă miercuri în instanță de generalul Gheorghiță Vlad, primind un terme
Peste 30 de percheziții legate de tăieri ilegale de arbori, furt de lemne și gestionarea deșeurilor și anvelopelor uzate
Procurorii Parchetului General și polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează, vineri, percheziții în opt dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni contra mediului și infracțiuni economice conexe. Activitățile au loc în contextul marcării Zilei Internaționale a Mediului, în ca
Prahova: Două persoane, una fiind minoră, judecate pentru omor calificat, loviri și tâlhărie
Două persoane, una fiind minoră, au fost trimise în judecată pentru mai multe fapte, între care omor calificat, loviri și alte violențe și tâlhărie, victimele fiind două persoane de 68 și 77 de ani din comuna prahoveană Filipeștii de Pădure. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, p
Suceava: 5 persoane reținute într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic
Polițiștii din Suceava au efectuat 38 de percheziții într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și braconaj cinegetic, cinci persoane fiind reținute, informează vineri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
VIDEO Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci - arestat preventiv
Cântărețul Cristian Pomohaci, cercetat într-un dosar penal referitor la săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată joi de Judecătoria Târgu Mureș.
CCR: Adoptarea printr-o ordonanță a unui 'pachet de măsuri legislative' ce vizează instituirea programului SAFE - constituțională
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că adoptarea printr-o ordonanță de urgență a unui 'pachet de măsuri legislative' care vizează instituirea Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) nu contravine dispozițiilor constituționale. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii consti
Gimnasta Sabrina Voinea, cercetată pentru că și-ar fi bătut iubitul în incinta complexului 'Lia Manoliu' (surse)
Gimnasta clubului CSM Constanța Sabrina Voinea este cercetată de poliție după ce și-ar fi agresat iubitul în timp ce se aflau în incinta complexului sportiv 'Lia Manoliu' din Capitală, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Miercuri, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 9 Poliție








