Arad: Un deţinut care lucra pe un şantier a reuşit să evadeze, fiind organizate acţiuni de prindere
Un deţinut în vârstă de 41 de ani din Penitenciarul Arad a fugit, vineri, de pe un şantier din Timişoara unde lucra, el fiind căutat de poliţişti în judeţele Arad şi Timiş, unde au fost organizate filtre pe drumuri.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Eduard Magold, a declarat că deţinutul se numeşte Ion Murariu şi este condamnat definitiv la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. El era încarcerat în regim semideschis şi lucra pe un şantier din Timişoara, de unde a evadat.
"În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului şi trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii", a declarat Magold.

FOTO: Penitenciarul Arad
În acţiunile de căutare mai sunt implicaţi poliţişti şi jandarmi din judeţele Arad şi Timiş
"Menţionăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani", a mai declarat Magold.
La momentul evadării, deţinutul era îmbrăcat cu tricou albastru, bluză neagră, pantaloni gri-verzui, şapcă neagră, rucsac negru cu litera M pe el şi este tuns "capac", a mai precizat sursa citată. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.
Vâlcea: Suspectul în cazul crimei fetei din valiză, audiat la Parchet; nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, a fost adus vineri la audieri la Parchetul Județean Vâlcea. El a părăsit sediul Parchetului după câteva minute, fără a face declarații în fata anchetatorilor, după ce s-a prelevat de dreptul la tăcere.
Un bărbat și o femeie, reținuți pentru proxenetism; 180.000 de lei - profitul estimat în urma activității victimelor
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, după ce au fost depistați în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGMPB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Botoșani: Bărbat reținut după ce a vândut o mașină care i-a fost împrumutată
Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acestuia, bărbatul reținut are 42 de ani și este din comuna Vârfu Câmpului. El este cercet
Călin Georgescu - a patra zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. Este a patra zi în care Georgescu este scos din Arestul Central și dus la DIICOT. La p
IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut
Șoferul turc al autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești a fost reținut, informează Poliția Vâlcea. Potrivit sursei citat
Hunedoara: Pompierii au intervenit la șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier; două încă sunt active
Șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier au fost semnalate joi pe raza localităților Valea Lupului, Aninoasa, Săliște, Socet, Ruda Brad, Râu Bărbat și Suseni, din județul Hunedoara, suprafața afectată fiind estimată la circa 25 de hectare, relevă datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Intervenția promptă a echipajelor operat
Bihor: Polițist de frontieră din Borș, cercetat pentru luare de mită, pus sub control judiciar
Un agent de poliție de frontieră este cercetat pentru luare de mită și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi cerut și primit 300 de euro de la un cetățean străin, pentru a-i permite continuarea deplasării prin România, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Potrivit procurorilor, în noaptea de 1
Iași: Primarul Chirica afirmă că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul 'Păcura'
Primarul Mihai Chirica a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul referitor la păcura din rezerva de stat, el afirmând că 542 de tone de păcură nu puteau dispare în două săptămâni, așa cum este intervalul indicat în documente. Mihai Chirica susține că acuzațiile p
Sibiu: Fostul manager al Filarmonicii de Stat, trimis în judecată de DNA
Fostul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian-Călin Lupeș, a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte de asistență/reprezentare juridică cu o serie de cabinete de avocatură, creându-se astfel un prej
CCR: Dispoziții ce atrag suspendarea calității de practician în insolvență după punerea sub urmărire penală - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că este neconstituțională sintagma 'infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei' din Ordonanța de urgență a Guvernului privind organizarea activității practicienilor în insolvență, punctând că aceasta nu permite determinarea, pe baza unor criterii 'obiective, clare și previzib







