logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DNA: Un român, administrator al unei firme, şi patru bulgari, trimişi în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

Imagine din galeria Agerpres

Ginerele fostului senator Cezar Măgureanu, Sorin Adrian Găzdac, a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte patru persoane din Bulgaria, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Sorin Adrian Găzdac a fost condamnat la 16 ani de închisoare, în octombrie 2018, de Tribunalul Bucureşti, într-un dosar al DIICOT pentru evaziune fiscală, bancrută frauduloasă şi organizarea unui grup infracţional, decizia nefiind definitivă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, procurorii DNA de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie l-au trimis în judecată pe Sorin Adrian Găzdac, administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

Alături de acesta vor fi judecaţi Tanev Georgiev Ivan (în lipsă) şi Mila Ivo Georgieva, cetăţeni bulgari care controlau în fapt o societate comercială din Bulgaria. Cei doi sunt acuzaţi de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

Vor mai răspunde în faţa judecătorilor în acest dosar şi Atanasova Snezhinka Stoykov, avocat în Baroul Sofia, şi Stoeva Krasimirova Stefka, persoană ce reprezenta pe teritoriul României societatea bulgărească, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

În rechizitoriul transmis Curţii de Apel Bucureşti (CAB), se arată că în contextul implementării Planului Anual de Distribuţie de Alimente pentru persoane defavorizate (PEAD 2012), finanţat cu fonduri europene, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a încheiat cu o firmă din Bulgaria două contracte privind achiziţionarea de făină albă de grâu şi ulei de floarea soarelui.

Contractele respective au fost încheiate în urma unor proceduri de atribuire prin licitaţii deschise cu depunerea ofertelor online în aplicaţia informatică SEAP.

Prin cele două contracte, firma din Bulgaria se angaja să livreze cantitatea de 36.250 tone făină albă de grâu, ambalată în pachete de 1 kg, respectiv cantitatea de 17.170.070 litri de ulei de floarea soarelui, îmbuteliat în sticle de 1 litru.

În acest context, inculpaţii Ivan Georgiev Tanev şi Mila Ivo Georgieva (persoane care controlau în fapt firma din Bulgaria) au determinat-o pe Snezhinka Atanasova Stoykova, ce reprezenta societatea în relaţiile cu autorităţile din România, să depună o serie de documente false, inexacte, reprezentând date tehnice şi financiare, informaţii privind bonitatea firmei, situaţia livrărilor de produse efectuate în ultimii trei ani, certificate privind inexistenţa datoriilor, documente pe baza cărora firma bulgară a câştigat licitaţiile de atribuire a celor două contracte.

O parte dintre documentele aferente derulării contractelor au fost semnate şi de inculpata Stefka Krasimirova Stoeva.

În demersurile lor infracţionale, cetăţenii bulgari au fost ajutaţi de Adrian Sorin Găzdac, care a emis o ofertă către societatea bulgărească, în care a atestat în mod fraudulos că, prin intermediul firmei sale, poate livra cantitatea de 37.000 de tone de făină albă de grâu (ambalată în pachete de 1 kg), la preţul de 235 EUR/tonă. Ulterior, această ofertă a fost depusă din partea societăţii bulgare la APIA în cadrul derulării de către această instituţie a procedurii de licitaţie.

În temeiul celor două contracte, deşi firma bulgară a primit în avans, de la APIA suma totală de 18.926.709 de euro şi cantitatea totală de 63.152,774 de tone cereale (orz) din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, în valoare de 6.398.007 de euro, fără TVA (ca plată în natură în schimbul făinii pe care firma bulgară se angajase să o livreze), nu a livrat decât cantităţi mici de făină albă de grâu (aproximativ 30% din cantitatea totală pe care o avea de livrat), respectiv de ulei de floarea soarelui (aproximativ 3% din cantitatea totală pe care o avea de livrat).

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 45.159.037,29 de euro, reprezentând prejudiciul aferent celor două contracte de livrare a făinii şi a uleiului de floarea soarelui, plus dobânzi şi penalităţi.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar distinct sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, având în vedere că sumele de bani obţinute de firma din Bulgaria de la APIA (direct sau din vânzarea orzului de intervenţie) în temeiul contractelor de furnizare de făină albă de grâu şi ulei de floarea soarelui au fost transferate succesiv prin mai multe conturi bancare deschise în afara teritoriului României pentru a ascunde originea ilicită a acestora, respectiv pentru a ascunde adevăraţii beneficiari. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 74

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 07-11-2026 22:36

UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv

Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în

Justitie si interne 07-11-2026 20:15

Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital

Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru

Justitie si interne 07-11-2026 14:54

Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act

Justitie si interne 07-11-2026 11:58

Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții

Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar

Justitie si interne 07-11-2026 11:34

VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar

Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu

Justitie si interne 07-11-2026 10:12

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare

Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 06-11-2026 20:54

Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu

Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș

Justitie si interne 06-11-2026 18:06

Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat

Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v

Justitie si interne 06-11-2026 17:48

Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal

O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu

Justitie si interne 06-11-2026 16:33

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030

Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți

Justitie si interne 06-11-2026 16:31

Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală

Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități

Justitie si interne 06-11-2026 15:59

VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism

Justitie si interne 06-11-2026 15:18

Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni

Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă

Justitie si interne 06-11-2026 14:55

Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran

Justitie si interne 06-11-2026 13:20

Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată

Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de