CCR discută sesizarea lui Iohannis privind modificările aduse Legii administraţiei publice locale
Curtea Constituţională a României urmează să discute luni sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale 215/2001.
În sesizarea către CCR preşedintele arată că ''prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale''.
Iohannis afirmă că actul normativ a fost adoptat cu nesocotirea prevederilor articolului 61 şi ale articolului 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate - Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat.
"În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament", se arată în sesizare.
Una dintre critici vizează reglementarea momentului de la care se calculează termenele prevăzute pentru dizolvarea de drept a consiliului local/ judeţean.
Klaus Iohannis menţionează că, potrivit expunerii de motive a legii criticate, în practica judiciară s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti de dizolvare a unor consilii locale, aceste instanţe considerând că termenul de 2 luni prevăzut la articolul 55 alineatul (1) litera a) din Legea 215/2001 curge de la data ultimei şedinţe, în timp ce alte instanţe au respins cererile de dizolvare a unor consilii locale, cu motivarea că acest termen de 2 luni se socoteşte pe luni pline.
"În toate cazurile, instanţele nu au ţinut seama că, potrivit interpretării coroborate a dispoziţiilor legii, consiliile pot lucra de la data constituirii lor şi până la data când legea prevede încheierea mandatului", atrage atenţia şeful statului.
De asemenea, Iohannis precizează că în expunerea de motive a legii criticate s-a mai arătat că "aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru prevederile literei b) ale alin. (1) din art. 55, referinţele la intervalul de timp de 3 luni neprevăzând data de început a acestui interval''.
"Conform scopului urmărit de iniţiatori, 'prin stabilirea unei date de la care începe să curgă intervalul în care se poate declara dizolvarea de drept, conştientizează şi consilierii locali, care în acest context au un reper palpabil privind posibilitatea de a fi dizolvat de drept organismul din care fac parte şi ar putea lua măsuri în acest sens'", se arată în sesizare.
Şeful statului mai spune că scopul iniţiativei legislative l-a constituit reglementarea momentului de la care se calculează termenele prevăzute pentru dizolvarea de drept a consiliului local/ judeţean prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) coroborat cu art. 99 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, instituirea unei excepţii privind inaplicabilitatea sancţiunii dizolvării de drept a consiliului local/ judeţean în lipsa convocării în termenul legal la şedinţă ori în cazul convocării fără respectarea dispoziţiilor privind modul de convocare, precum şi republicarea Legii nr. 215/2001.
"Atât din punct de vedere formal, cât şi al conţinutului, textele adoptate de către fiecare dintre cele două Camere sunt diferite", se menţionează în documentul trimis judecătorilor constituţionali.
Potrivit preşedintelui, articolul I punctul 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă articolul 1 alineatul (3) şi alineatul (5) din Constituţie.
"La art. I. - pct. 1. din legea criticată se prevede: 'La articolul 34, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins: (3) Exercitarea mandatului consiliului local debutează la data adoptării hotărârii prevăzute la alineatul (2). Durata mandatului consiliului local reprezintă durata între data de constituire a consiliului local, în urma desfăşurării alegerilor locale generale şi ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfăşurării unor noi alegeri locale generale'", se arată în sesizare.
În primul rând, precizează Iohannis, prevederile criticate instituie un paralelism legislativ care lipseşte dispoziţia în discuţie de claritate şi previzibilitate, contrar exigenţelor de calitate a legii impuse de articolului 1 alineatul (5) din Constituţie.
"Norma criticată contravine dispoziţiei prevăzute la art. 38 alin. (2) din Legea 215/2001, conform căreia 'Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales'", se notează în documentul trimis CCR.
Aşadar, arată şeful statului, prevederile criticate, pe de o parte, le dublează pe cele care prevăd momentul de început al mandatului consiliului local, iar, pe de altă parte, intră în contradicţie cu cele care se referă la momentul de încetare a mandatului consiliului local.
Totodată, menţionează acesta, conform textului de lege criticat, durata mandatului consiliului local este cea cuprinsă între data de constituire a consiliului local, în urma desfăşurării alegerilor locale generale, şi ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfăşurării unor noi alegeri locale generale.
"Acest text este unul cu caracter general, prin care se stabileşte limita temporală a duratei mandatului consiliului local/ judeţean ca fiind 'ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfăşurării unor noi alegeri locale generale', însă lasă neacoperită ipoteza în care se organizează alegeri locale parţiale", se precizează în sesizarea preşedintelui către CCR. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ICCJ: 18 iunie - pronunțare în procesul în care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese
Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat vineri că se va pronunța pe 18 iunie în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, are o decizie în primă instanță prin care a fost declarat în conflict de interese. Procesul se află în faza de recurs, depus de Dominic Fritz împotriva unei decizii a Cu
Mureș: Cristian Pomohaci, arestat preventiv și într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Tribunalul Mureș a admis, vineri, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a cântărețului Cristian Pomohaci, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, acesta fiind al doilea mandat de arestare emis pe numele său în ultimele 24 de ore. 'La data de 5 iunie 2026, pe rolul secției penale a Tribunalului Mureș a fost
Încă 30 de zile de arest pentru cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele procurorilor Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța, acuzați de corupție. Conform deciziei instanței, care nu este definitivă, noile mandate de arestare vor expira pe 13 iulie. Gigi Ș
Procurorii din Constanța demarează o anchetă penală în legătură cu explozia dronei în port
Procurorii din Constanța au deschis vineri un dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive, în legătură cu explozia dronei maritime în port. 'Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-au sesizat din oficiu &icir
DIICOT: Au fost reținuți 22 de traficanți care vindeau droguri în cluburi bucureștene
DIICOT anunță că a dispus reținerea a 22 de traficanți care fac parte dintr-o rețea care vindea droguri (cocaină, canabis, ecstasy) în mai multe cluburi și localuri bucureștene, aceștia urmând a fi duși în instanță cu propunere de arestare preventivă. Conform unor surse judiciare, traficanții din această rețea vindeau droguri în zona un
ICCJ anulează interceptări pe legea securității naționale în dosarul 'Loteria', în care este judecat Maricel Păcuraru
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus anularea mai multor probe - constând în interceptări - din dosarul în care omul de afaceri Maricel Păcuraru, care finanțează postul de televiziune Realitatea, este judecat de peste zece ani alături de foști șefi ai Loteriei Române pentru o fraudă de 5 milioane de euro cu cartele telefon
Șeful Armatei, Gheorghiță Vlad, cere în instanță restituirea unor bunuri ridicate de procurori
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, solicită la Curtea de Apel București să-i fie restituite bunuri ridicate de la el de către procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției. Cererea a fost depusă miercuri în instanță de generalul Gheorghiță Vlad, primind un terme
Peste 30 de percheziții legate de tăieri ilegale de arbori, furt de lemne și gestionarea deșeurilor și anvelopelor uzate
Procurorii Parchetului General și polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează, vineri, percheziții în opt dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni contra mediului și infracțiuni economice conexe. Activitățile au loc în contextul marcării Zilei Internaționale a Mediului, în ca
Prahova: Două persoane, una fiind minoră, judecate pentru omor calificat, loviri și tâlhărie
Două persoane, una fiind minoră, au fost trimise în judecată pentru mai multe fapte, între care omor calificat, loviri și alte violențe și tâlhărie, victimele fiind două persoane de 68 și 77 de ani din comuna prahoveană Filipeștii de Pădure. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, p
Suceava: 5 persoane reținute într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic
Polițiștii din Suceava au efectuat 38 de percheziții într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și braconaj cinegetic, cinci persoane fiind reținute, informează vineri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
VIDEO Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci - arestat preventiv
Cântărețul Cristian Pomohaci, cercetat într-un dosar penal referitor la săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată joi de Judecătoria Târgu Mureș.
CCR: Adoptarea printr-o ordonanță a unui 'pachet de măsuri legislative' ce vizează instituirea programului SAFE - constituțională
Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că adoptarea printr-o ordonanță de urgență a unui 'pachet de măsuri legislative' care vizează instituirea Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) nu contravine dispozițiilor constituționale. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii consti
Gimnasta Sabrina Voinea, cercetată pentru că și-ar fi bătut iubitul în incinta complexului 'Lia Manoliu' (surse)
Gimnasta clubului CSM Constanța Sabrina Voinea este cercetată de poliție după ce și-ar fi agresat iubitul în timp ce se aflau în incinta complexului sportiv 'Lia Manoliu' din Capitală, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Miercuri, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 9 Poliție
CSM: Adunările Generale - convocate pe 9 iunie pentru un punct de vedere pe noua lege a salarizării
Secțiile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au decis convocarea Adunărilor Generale din instanțe și parchete pentru exprimarea unui punct de vedere față de proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice. Potrivit unui comunicat al Secției pentru judecători a CSM transmis AGERPRES, s-a hotărât, joi, convoc
PTB: Două persoane, arestate după ce ar fi racolat un cetățean străin și i-ar fi furat cardurile și banii
Două persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul București, după ce ar fi racolat în Centrul Vechi din Capitală un cetățean străin aflat sub influența alcoolului și i-ar fi sustras cardurile bancare, banii și ceasul. Potrivit unui comunicat al PTB transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, &ic






