logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CCR discută pe 29 mai sesizările privind numirea ca judecători constituţionali a lui Gheorghe Stan şi Cristian Deliorga

Imagine din galeria Agerpres

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 29 mai sesizările USR cu privire la hotărârile prin care Senatul, respectiv Camera Deputaţilor, i-a numit pe Cristian Deliorga şi Gheorghe Stan în funcţia de judecător la CCR, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai instituţiei.

Reprezentanţii USR au anunţat marţi că vor depune la CCR o contestaţie referitoare la numirea lui celor doi magistraţi în funcţia de judecători constituţionali, motivele fiind ''unele pertinente".

În privinţa lui Gheorghe Stan, actualul şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, USR reclamă în primul rând incompatibilitatea acestuia, dar şi lipsa de anvergură profesională.

"Din momentul numirii, prin hotărâre a Camerei Deputaţilor, şi momentul publicării în Monitorul Oficial a acestei hotărâri, domnul procuror nu şi-a prezentat demisia, ceea ce i-a permis ulterior să efectueze anumite acte procesuale, în condiţiile în care a fost numit judecător la CCR. Nu poţi fi în acelaşi timp şi judecător şi în acelaşi timp şi procuror. (...) O altă chestiune - nu a fost respectată condiţia referitoare la înalta pregătire profesională. Am avut un set de întrebări în Camera Deputaţilor şi în Comisia juridică, domnul Gheorghe Stan fie a răspuns greşit, fie nu a răspuns la aceste întrebări. În afară de aceasta, CV-ul dumnealui nu este unul care să ne facă să concluzionăm că are o înaltă pregătire profesională, o anvergură de judecător la CCR. De asemenea, toate actele pe care le-a îndeplinit în calitate de şef al Secţiei speciale, în ultima perioadă, au demonstrat că nu îndeplineşte acea condiţie referitoare la independenţa pe care ar trebui să o manifeste un judecător la CCR, chiar şi faţă de cei care l-au numit", a spus deputatul USR Stelian Ion, la Parlament.

În ceea ce-l priveşte pe judecătorul Cristian Deliorga, USR a identificat, de asemenea, un motiv de incompatibilitate, generat de faptul că acesta nu şi-a depus demisia înainte de publicarea în Monitorul Oficial a numirii sale la CCR din partea Senatului.

"Al doilea motiv este legat de faptul că s-a încălcat în mod flagrant legea în Senat, în sensul că audierea care trebuia efectuată nu a fost efectuată şi în plenul Senatului, aşa cum impune în mod imperativ legea. Trist este că tot ce s-a întâmplat în ultimul timp aruncă, din păcate, o umbră de îndoială asupra activităţii Curţii Constituţionale, ceea ce a fost reflectat şi în scrisoarea din partea oficialilor europeni, din partea prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, care în mod explicit vizează această ultimă decizie referitoare la completurile de cinci judecători, care şi în opinia Comisiei Europene reprezintă un atac la independenţa Justiţiei din România. Nu vrem ca cea mai importantă Curte din România care se ocupă de verificarea constituţionalităţii, de apărarea Constituţiei, să fie codaşul Europei între Curţile Constituţionale din UE. Imaginea CCR şi credibilitatea acesteia sunt foarte importante şi trebuie apărate. La CCR nu trebuie să ajungă marionete sau oameni care nu sunt pregătiţi profesional", a afirmat deputatul USR. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 36

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-06-2026 16:43

ICCJ: 18 iunie - pronunțare în procesul în care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese

Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat vineri că se va pronunța pe 18 iunie în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, are o decizie în primă instanță prin care a fost declarat în conflict de interese. Procesul se află în faza de recurs, depus de Dominic Fritz împotriva unei decizii a Cu

Justitie si interne 05-06-2026 16:11

Mureș: Cristian Pomohaci, arestat preventiv și într-un dosar de trafic de droguri de mare risc

Tribunalul Mureș a admis, vineri, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a cântărețului Cristian Pomohaci, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, acesta fiind al doilea mandat de arestare emis pe numele său în ultimele 24 de ore. 'La data de 5 iunie 2026, pe rolul secției penale a Tribunalului Mureș a fost

Justitie si interne 05-06-2026 15:12

Încă 30 de zile de arest pentru cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele procurorilor Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța, acuzați de corupție. Conform deciziei instanței, care nu este definitivă, noile mandate de arestare vor expira pe 13 iulie. Gigi Ș

Justitie si interne 05-06-2026 14:57

Procurorii din Constanța demarează o anchetă penală în legătură cu explozia dronei în port

Procurorii din Constanța au deschis vineri un dosar penal in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive, în legătură cu explozia dronei maritime în port. 'Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-au sesizat din oficiu &icir

Justitie si interne 05-06-2026 14:17

DIICOT: Au fost reținuți 22 de traficanți care vindeau droguri în cluburi bucureștene

DIICOT anunță că a dispus reținerea a 22 de traficanți care fac parte dintr-o rețea care vindea droguri (cocaină, canabis, ecstasy) în mai multe cluburi și localuri bucureștene, aceștia urmând a fi duși în instanță cu propunere de arestare preventivă. Conform unor surse judiciare, traficanții din această rețea vindeau droguri în zona un

Justitie si interne 05-06-2026 13:46

ICCJ anulează interceptări pe legea securității naționale în dosarul 'Loteria', în care este judecat Maricel Păcuraru

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus anularea mai multor probe - constând în interceptări - din dosarul în care omul de afaceri Maricel Păcuraru, care finanțează postul de televiziune Realitatea, este judecat de peste zece ani alături de foști șefi ai Loteriei Române pentru o fraudă de 5 milioane de euro cu cartele telefon

Justitie si interne 05-06-2026 11:15

Șeful Armatei, Gheorghiță Vlad, cere în instanță restituirea unor bunuri ridicate de procurori

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, solicită la Curtea de Apel București să-i fie restituite bunuri ridicate de la el de către procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției. Cererea a fost depusă miercuri în instanță de generalul Gheorghiță Vlad, primind un terme

Justitie si interne 05-06-2026 11:01

Peste 30 de percheziții legate de tăieri ilegale de arbori, furt de lemne și gestionarea deșeurilor și anvelopelor uzate

Procurorii Parchetului General și polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează, vineri, percheziții în opt dosare penale vizând infracțiuni silvice, infracțiuni contra mediului și infracțiuni economice conexe. Activitățile au loc în contextul marcării Zilei Internaționale a Mediului, în ca

Justitie si interne 05-06-2026 10:13

Prahova: Două persoane, una fiind minoră, judecate pentru omor calificat, loviri și tâlhărie

Două persoane, una fiind minoră, au fost trimise în judecată pentru mai multe fapte, între care omor calificat, loviri și alte violențe și tâlhărie, victimele fiind două persoane de 68 și 77 de ani din comuna prahoveană Filipeștii de Pădure. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, p

Justitie si interne 05-06-2026 09:53

Suceava: 5 persoane reținute într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic

Polițiștii din Suceava au efectuat 38 de percheziții într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și braconaj cinegetic, cinci persoane fiind reținute, informează vineri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Justitie si interne 04-06-2026 20:37

VIDEO Mureș: Cântărețul Cristian Pomohaci - arestat preventiv

Cântărețul Cristian Pomohaci, cercetat într-un dosar penal referitor la săvârșirea unor infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată joi de Judecătoria Târgu Mureș.

Justitie si interne 04-06-2026 18:17

CCR: Adoptarea printr-o ordonanță a unui 'pachet de măsuri legislative' ce vizează instituirea programului SAFE - constituțională

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că adoptarea printr-o ordonanță de urgență a unui 'pachet de măsuri legislative' care vizează instituirea Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) nu contravine dispozițiilor constituționale. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii consti

Justitie si interne 04-06-2026 17:03

Gimnasta Sabrina Voinea, cercetată pentru că și-ar fi bătut iubitul în incinta complexului 'Lia Manoliu' (surse)

Gimnasta clubului CSM Constanța Sabrina Voinea este cercetată de poliție după ce și-ar fi agresat iubitul în timp ce se aflau în incinta complexului sportiv 'Lia Manoliu' din Capitală, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Miercuri, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Secția 9 Poliție

Justitie si interne 04-06-2026 17:02

CSM: Adunările Generale - convocate pe 9 iunie pentru un punct de vedere pe noua lege a salarizării

Secțiile din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au decis convocarea Adunărilor Generale din instanțe și parchete pentru exprimarea unui punct de vedere față de proiectul de lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice. Potrivit unui comunicat al Secției pentru judecători a CSM transmis AGERPRES, s-a hotărât, joi, convoc

Justitie si interne 04-06-2026 15:53

PTB: Două persoane, arestate după ce ar fi racolat un cetățean străin și i-ar fi furat cardurile și banii

Două persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul București, după ce ar fi racolat în Centrul Vechi din Capitală un cetățean străin aflat sub influența alcoolului și i-ar fi sustras cardurile bancare, banii și ceasul. Potrivit unui comunicat al PTB transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, &ic