Fostul ministru Ilan Laufer, suspect de evaziune şi delapidare în dosarul lui Carmen Adamescu (surse)
Fostul ministru pentru Mediul de afaceri Ilan Laufer este suspect de evaziune fiscală şi delapidare în dosarul în care este implicată Carmen Adamescu, fosta soţie a omului de afaceri Dan Adamescu, au declarat joi, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Poliţiştii au efectuat, joi, opt percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov la domiciliile mai multor persoane şi la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale într-un dosar de delapidare şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste 90 de milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al IGPR, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii de către patru persoane fizice, respectiv cinci persoane juridice a infracţiunilor de delapidare în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, gestiune frauduloasă în formă continuată, evaziune fiscală şi spălare de bani.
"Din cercetări a rezultat că, în perioada 2004 - 2017, o persoană, profitând de funcţiile deţinute în cadrul unei societăţi comerciale, respectiv de administrator, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general, cu ajutorul unui membru al familiei, ar fi acţionat pentru delapidarea de importante sume de bani din conturile şi casieria firmei în modalitatea însuşirii pentru sine sau pentru terţe societăţi, controlate de aceasta şi membrii familiei sale", se explică în comunicat.
Potrivit poliţiştilor, mecanismul de operare ar fi presupus încheierea unor contracte comerciale, cu durată lungă, toate având ca obiect prestări de servicii, activităţi care în realitate fie nu ar fi fost efectuate, fie ar fi fost prestate de angajaţii societăţii păgubite sau alte persoane juridice în baza unor relaţii contractuale directe, ori erau prestate chiar de persoana în cauză, în calităţile deţinute în cadrul firmei delapidate, pentru care era remunerată lunar sub forma unui salariu.
Sursa menţionată notează că o altă modalitate de însuşire a unor sume de bani din patrimoniul societăţii păgubite ar fi presupus efectuarea de plăţi în baza unor contracte şi facturi având ca obiect operaţiuni care nu au fost prestate, activităţile fiind desfăşurate de personalul firmei.
"În mod similar, persoana respectivă ar fi acţionat pentru delapidarea altor sume de bani din conturile firmei în modalitatea însuşirii pentru societăţi controlate de aceasta în mod direct sau prin membrii familiei sale", se arată în comunicat.
De asemenea, precizează IGPR, în perioada 2009 - 2015, în contextul închirierii unor spaţii ale societăţii, persoana respectivă, în aceleaşi calităţi de director general şi preşedinte al consiliului de administraţie, ar fi acţionat şi pentru a obţine foloase patrimoniale prin intermediul unor societăţi controlate din sume plătite de clienţi, fără ca acestea să mai ajungă în patrimoniul firmei.
"Astfel, ar fi acceptat încheierea cu mari retaileri a unor contracte de închiriere în condiţii mai puţin avantajoase decât cele negociate, iar diferenţele dintre sumele pe care clienţii au acceptat să le plătească şi beneficiile din contractele de închiriere înregistrate la societatea delapidată ar fi fost încasate prin intermediul altor societăţi, sub forma unor comisioane, chirii sau chirii suplimentare", mai arată oamenii legii.
În desfăşurarea acestei activităţi, persoana respectivă ar fi fost ajutată de o alta, care, printr-o societate pe care o administra, ar fi desfăşurat activităţi de intermedieri imobiliare, în general pentru spaţii comerciale, mai spune sursa citată.
"Cei în cauză ar fi convenit, pe de o parte, ca cel din urmă să intermedieze negocierile cu marii chiriaşi ai societăţii, iar acestea să fie purtate la o manieră prin care potenţialul client să accepte să plătească la intrarea în spaţiu/deschiderea magazinului o sumă consistentă de bani, dar care să nu fie transferată în conturile firmei, ci către societăţi administrate de acesta, sub justificarea unui comision de intermediere sau chirie suplimentară. Din acest 'comision' ar fi fost transferate, către societăţi din România sau nerezidente, sumele care îi reveneau administratorului", se menţionează în comunicat.
În acest context, spun poliţiştii, în baza înţelegerii frauduloase dintre persoanele în cauză, acesta ar fi acceptat o chirie mai mică, care să fie încasată de firmă sau suportarea de aceasta a unor cheltuieli de amenajare a spaţiului, astfel încât clientul să accepte plata unui comision de intrare în spaţiu cât mai mare, ştiindu-se că potenţialii chiriaşi luau decizia de afaceri prin raportare la costul total al proiectului.
Conform IGPR, urmare a faptului că anterior încheierii contractelor de închiriere, spaţiile convenite erau ocupate de alte magazine, ar fi fost întreprinse măsuri de relocare pentru a putea facilita intrarea în complexul comercial a noilor chiriaşi, activităţi care ar fi implicat costuri prin mutarea chiriaşilor existenţi, evacuarea ori despăgubirea acestora.
"Deşi, în general, ar fi fost negociate şi încasate costurile de relocare de la viitorii chiriaşi, aceste valori nu ar fi fost şi efectiv plătite către firmă, ci ar fi fost incluse în comisioanele de intermediere încasate de societăţi administrate de una dintre persoanele implicate", se mai susţine în comunicat.
Pe de altă parte, arată IGPR, persoanele în cauză ar fi convenit interpunerea în relaţia dintre firma păgubită şi societăţile care închiriau efectiv spaţiile comerciale. Prima ar fi închiriat spaţiile către o firmă interpusă, pentru chirii mai mici decât cele ce urmau a fi plătite de chiriaşi şi pe care administratorul le-ar fi cunoscut, iar din diferenţa încasată cea mai mare parte ar fi fost transferată către societăţi de tip off-shore.
"Sumele de bani cu care a fost păgubită societatea au ajuns să fie încasate de 4 companii nerezidente, înregistrate în Cipru şi Elveţia, dar şi de societăţi din România, în baza unor facturi având ca obiect operaţiuni fictive de prestări de servicii", notează sursa citată.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 3.592.044 de lei, iar prejudiciul total în cauză este de 90.684.632 de lei (19.088.688 de euro), până în prezent fiind instituite măsuri asigurătorii asupra unor imobile aparţinând persoanelor fizice şi juridice cercetate, respectiv asupra unor părţi sociale şi acţiuni deţinute de aceştia.
În cauză a fost instituită anterior măsura preventivă a controlului judiciar faţă de administratorul firmei. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată
Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici
Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&
Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)
Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș
Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator
Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.
Vâlcea: Suspectul în cazul crimei fetei din valiză, audiat la Parchet; nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, a fost adus vineri la audieri la Parchetul Județean Vâlcea. El a părăsit sediul Parchetului după câteva minute, fără a face declarații în fata anchetatorilor, după ce s-a prelevat de dreptul la tăcere.
Un bărbat și o femeie, reținuți pentru proxenetism; 180.000 de lei - profitul estimat în urma activității victimelor
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, după ce au fost depistați în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGMPB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Botoșani: Bărbat reținut după ce a vândut o mașină care i-a fost împrumutată
Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acestuia, bărbatul reținut are 42 de ani și este din comuna Vârfu Câmpului. El este cercet
Călin Georgescu - a patra zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. Este a patra zi în care Georgescu este scos din Arestul Central și dus la DIICOT. La p
IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut
Șoferul turc al autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești a fost reținut, informează Poliția Vâlcea. Potrivit sursei citat
Hunedoara: Pompierii au intervenit la șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier; două încă sunt active
Șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier au fost semnalate joi pe raza localităților Valea Lupului, Aninoasa, Săliște, Socet, Ruda Brad, Râu Bărbat și Suseni, din județul Hunedoara, suprafața afectată fiind estimată la circa 25 de hectare, relevă datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Intervenția promptă a echipajelor operat









