Amânare în dosarul Augustin Lazăr - Ministerul Justiţiei, de la Curtea de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a amânat pentru data de 21 mai discutarea solicitării de constatare a lipsei de interes formulată marţi de avocatul lui Augustin Lazăr, privind cererea de suspendare a procedurii de revocare din funcţia de procuror general, acţiune demarată de ministrul Justiţiei în octombrie anul trecut.
Rămasă în pronunţare, instanţa a decis prorogarea discutării cererii de constatare a lipsei de interes şi a amânat cauza pentru 21 mai. De asemenea, a dispus inadmisibilitatea celor trei cereri de intervenţie accesorie formulate în dosarul "Lazăr - Ministerul Justiţiei" de Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi două persoane fizice - Emilian Stancu şi Pompiliu Gheorghe Stan, cu posibilitatea de a declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Totodată, a respins cererea de amendare formulată de Ministerul Justiţiei în ceea ce îl priveşte pe unul dintre intervenienţi, profesor la Universitatea Bucureşti.
Ca urmare a publicării decretului privind eliberarea începând cu 27 aprilie din funcţia de procuror general, prin pensionare, avocatul lui Augustin Lazăr, Ovidiu Podaru, a apreciat la termenul de marţi că cererea de suspendare a procedurii de revocare, acţiune demarată de ministrul Justiţiei în octombrie anul trecut, a rămas fără obiect.
"S-a publicat vineri în Monitorul Oficial decretul de eliberare din funcţie a domnului procuror general ca urmare a pensionării şi, prin urmare, cererea de suspendare a rămas fără obiect, în sensul că nu mai avem ce să suspendăm. Dacă domnul preşedinte Iohannis a emis decretul de eliberare din funcţie, nu mai are cum să-l emită pe ăla de revocare din funcţie ca urmare a propunerii", a explicat, la finalul şedinţei de judecată, avocatul lui Lazăr.
Tot la şedinţa de marţi, consilierul juridic al Ministerului Justiţiei a solicitat instanţei aplicarea unei amenzi judiciare în ceea ce îl priveşte pe Emilian Stancu, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti şi un cunoscut criminalist, unul dintre cei care au depus cereri de intervenţie. Consilierul a susţinut că, în condiţiile în care acesta cunoaşte foarte bine consecinţele acţiunilor sale, ca profesor emerit, ar trebui amendat pentru "tergiversarea" cauzei, opinând că cererea de intervenţie ar fi "vădit neîntemeiată" şi "neserioasă".
Pe de altă parte, avocatul Ovidiu Podaru a precizat că a formulat la instanţa din Alba Iulia o acţiune în anulare, în sensul că, ceea ce scrie în raportul privind activitatea managerială a lui Lazăr, opinează că este "ilegal" şi "neadevărat".
"Aici nu mai e vorba de lipsă de interes, pentru că, în subsidiar, am solicitat, e vorba de repararea adusă reputaţiei profesionale a dânsului, daune morale de 1 leu, respectiv obligarea Ministerului de a publica un comunicat pe site-ul propriu prin care să-şi ceară scuze pentru ceea ce scrie în raport", a declarat avocatul.
Pe 2 noiembrie 2018, procurorul general a depus la CA Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie demarată, în octombrie, de ministrul Justiţiei. Augustin Lazăr a mai cerut suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a raportului privind activitatea sa managerială.
Instanţa a stabilit însă că nu are competenţa teritorială de a judeca acest caz, opinând că procesul trebuie judecat la CA Bucureşti, în raza căreia îşi are sediul Parchetul General. Ulterior, pe 12 decembrie 2018, CA Bucureşti a decis că nu are nici ea competenţa de a judeca procesul şi a trimis dosarul înapoi la CA Alba Iulia.
Conform procedurii, în cazul deciziilor contradictorii ale instanţelor de acelaşi grad, instanţa superioară - în acest caz ÎCCJ - a trebuit să rezolve conflictul de competenţă. La sfârşitul lunii ianuarie, ICCJ a stabilit că instanţa competentă să judece dosarul în care procurorul general solicită suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie este CA Alba Iulia. AGERPRES / (A,AS - autor: Marinela Brumar, editor: Elena Stanciu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată
Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici
Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&
Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)
Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș
Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator
Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.
Vâlcea: Suspectul în cazul crimei fetei din valiză, audiat la Parchet; nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, a fost adus vineri la audieri la Parchetul Județean Vâlcea. El a părăsit sediul Parchetului după câteva minute, fără a face declarații în fata anchetatorilor, după ce s-a prelevat de dreptul la tăcere.
Un bărbat și o femeie, reținuți pentru proxenetism; 180.000 de lei - profitul estimat în urma activității victimelor
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, după ce au fost depistați în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGMPB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Botoșani: Bărbat reținut după ce a vândut o mașină care i-a fost împrumutată
Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acestuia, bărbatul reținut are 42 de ani și este din comuna Vârfu Câmpului. El este cercet
Călin Georgescu - a patra zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. Este a patra zi în care Georgescu este scos din Arestul Central și dus la DIICOT. La p
IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut
Șoferul turc al autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești a fost reținut, informează Poliția Vâlcea. Potrivit sursei citat
Hunedoara: Pompierii au intervenit la șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier; două încă sunt active
Șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier au fost semnalate joi pe raza localităților Valea Lupului, Aninoasa, Săliște, Socet, Ruda Brad, Râu Bărbat și Suseni, din județul Hunedoara, suprafața afectată fiind estimată la circa 25 de hectare, relevă datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Intervenția promptă a echipajelor operat









