Un proiect privind contestaţia în anulare la sentinţele pronunţate de completurile de 5 de la ÎCCJ - trimis de MJ spre avizare la CSM (surse)
Bucureşti, 22 mar /Agerpres/ - Un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru luarea unor măsuri referitoare la contestaţia în anulare în cazul completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte a fost trimis de Ministerul Justiţiei spre avizare la Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit unor surse judiciare.
"Contestaţia în anulare pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. d) teza I C.p.p. împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în apel de către complete de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală şi pentru care termenul de introducere a contestaţiei în anulare s-a împlinit anterior datei de 29 noiembrie 2018 poate fi introdusă de oricare dintre titularii acestei căi de atac prevăzuţi de art. 427 alin. (1) C.p.p., în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă", se arată în proiect.
Conform aceleiaşi surse, în cazul în care se admite contestaţia în anulare formulată în condiţiile primului alineat, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale "se suspendă de la data desfiinţării hotărârii a cărei anulare se cere şi până la data pronunţării unei hotărâri ca urmare a rejudecării apelului".
Sursele judiciare au precizat că Ministerul Justiţiei a mai transmis către CSM un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dar şi un proiect de modificare şi completare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a altor acte normative. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patru bărbați din Cluj au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Patru bărbați din județul Cluj au fost arestați preventiv sub acuzațiile de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). 'Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anulu
Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată
Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici
Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&
Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)
Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș
Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator
Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.
Vâlcea: Suspectul în cazul crimei fetei din valiză, audiat la Parchet; nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, a fost adus vineri la audieri la Parchetul Județean Vâlcea. El a părăsit sediul Parchetului după câteva minute, fără a face declarații în fata anchetatorilor, după ce s-a prelevat de dreptul la tăcere.
Un bărbat și o femeie, reținuți pentru proxenetism; 180.000 de lei - profitul estimat în urma activității victimelor
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, după ce au fost depistați în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGMPB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Botoșani: Bărbat reținut după ce a vândut o mașină care i-a fost împrumutată
Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acestuia, bărbatul reținut are 42 de ani și este din comuna Vârfu Câmpului. El este cercet
Călin Georgescu - a patra zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. Este a patra zi în care Georgescu este scos din Arestul Central și dus la DIICOT. La p
IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut
Șoferul turc al autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești a fost reținut, informează Poliția Vâlcea. Potrivit sursei citat










