Procuror de la DNA Ploieşti, pus sub acuzare de Secţia de investigare a magistraţilor
Procurorul Alfred Savu de la DNA Ploieşti s-a prezentat vineri la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), unde a fost anunţat că a fost pus sub acuzare pentru represiune nedreaptă, în urma unei plângeri depuse împotriva lui de deputatul Andreea Cosma.
"Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un procuror, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art. 283 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror de caz, a instrumentat un dosar al DNA - ST Ploieşti şi, cu intenţie, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă un notar public, iar ulterior, prin rechizitoriul din data de 23.12.2015, a dispus sesizarea instanţei de judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, deşi ar fi ştiut că notarul public este nevinovat. Suspectul ar fi încălcat obligaţia de stabilire a vinovăţiei în funcţie de ansamblul probator administrat, existând suspiciunea că nu ar fi analizat situaţia de fapt sub toate aspectele şi nu ar fi administrat mijloace de probă atât în apărare, cât şi în acuzare. La data de 22 martie 2019, a fost adusă la cunoştinţa suspectului efectuarea în continuare a urmăririi penale", se arată într-un comunicat al SIIJ.
În luna ianuarie, Andreea Cosma a anunţat că a depus o plângere penală împotriva procurorilor de la DNA Ploieşti care au trimis-o în judecată într-un dosar în care a fost condamnată în primă instanţă la 4 ani închisoare.
"Am făcut o altă plângere penală în care am calitatea de persoană vătămată împotriva a trei procurori care au contribuit la întocmirea rechizitoriului meu cu care mă judec încă la Înalta Curte şi a experţilor care au calculat prejudiciul", declara atunci Andreea Cosma.
Pe 4 decembrie 2018, Andreea Cosma, fiica fostului preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma, a fost condamnată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu într-un dosar privind vânzarea la preţuri subevaluate a unor terenuri ale cazărmii 'Ciuperceasca', intrată în activul Parcului Industrial Plopeni în urma unui schimb de terenuri cu MApN.
În acelaşi dosar, Florin Anghel, fost deputat PDL şi fost preşedinte al CJ Prahova, şi Dănuţ Cornea, la data faptei preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Plopeni Industrial Parc SA, au primit câte 4 ani închisoare cu executare.
Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.
Potrivit DNA, în anul 2007, Cazarma ''1375 Ciuperceasca'', situată în judeţul Prahova, era parte a SC Plopeni Industrial Parc SA, agent economic cu capital integral de stat, având ca unic acţionar Consiliul Judeţean Prahova. Cazarma avea o suprafaţă totală de 402.412 mp, din care 388.245 mp teren fără construcţii - pădure şi 14.166,53 mp teren cu construcţii.
Procurorii arătau că, în anul 2008, Dănuţ Cornea şi-a încălcat atribuţiile care îi reveneau în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al parcului industrial, în sensul că a semnat nouă contracte de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat loturi din "Ciuperceasca'', fără ca bunurile vândute să fi fost evaluate, fără desfăşurarea unei licitaţii publice, fără a fi împuternicit de Adunarea Generală a Acţionarilor mandatată special de Consiliul Judeţean şi fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operaţiunea economică de la controlul de legalitate şi regularitate şi în baza unei procuri emise cu depăşirea competenţelor şi cu încălcarea dispoziţiilor legale.
"Pentru aceasta, inculpatul Cornea Dănuţ a fost determinat de către inculpatul Anghel Florin Serghei, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova de la acea dată, care, cu depăşirea competenţelor legale, a emis o procură autentificată, prin care Cornea Dănuţ Marcel era împuternicit să vândă integral activul 'Cazarma 1375 - Ciuperceasca' către toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime care însă nu fusese stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, aşa cum era prevăzut în procedurile legale", susţinea DNA.
Procurorii mai spuneau că Dănuţ Cornea şi Florin Anghel au beneficiat de ajutorul Andreei Cosma, care a acceptat să autentifice contractele de vânzare-cumpărare prin care SC Plopeni Industrial Parc SA a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul ''Ciuperceasca''.
Potrivit DNA, înstrăinarea s-a făcut "fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice şi fără a se ţine seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare 'Valori de piaţă-etalon minim informativ' practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008". AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







