Harghita: Amânare în procesul preşedintelui CJ, din cauza lipsei temporare a judecătorului cauzei
Procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, este judecat pentru abuz în serviciu, la Tribunalul Harghita, a fost amânat joi, din cauza lipsei temporare a judecătorului cauzei.
Şedinţa a fost condusă de judecătorul Szots Barna, de la Curtea de Apel Târgu Mureş, care a fost delegat la Tribunalul Harghita în perioada 18 martie- 17 mai, timp în care magistratul Florin Potârnichie, titular al cauzei în care este judecat Borboly Csaba, lipseşte din motive personale întemeiate.
Drept urmare, atât apărătorul lui Borboly Csaba, avocatul Sergiu Bogdan cât şi alţi avocaţi ai inculpaţilor din proces au depus cereri de amânare, pentru asigurarea continuităţii completului de judecată.
Procesul a fost amânat pentru data de 23 mai, ora 12.00
Potrivit DNA Târgu Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - câte trei acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - trei acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.
Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată).
Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă. AGERPRES/(AS - autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Omar Hayssam va fi preluat de polițiștii de imigrări, după eliberarea din penitenciar
Omar Hayssam va fi preluat de polițiștii de imigrări, după eliberarea din penitenciar, informează vineri surse judiciare. Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări vor efectua verificările necesare pentru stab
Expert olandez: În centrul luptei împotriva traficului de persoane se află sprijinul victimelor
În centrul luptei împotriva traficului de persoane se află sprijinul victimelor, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Jorn van Rij, expert în combaterea acestui fenomen. El a prezentat proiectul Escape Truck - un camion în interiorul căruia sunt ilustrate situații inspirate de cazuri reale de trafic de persoane
Vâlcea: Minori din Berbești, de 11 și 13 ani, cercetați după ce au ucis doi cățeluși și au rănit alți cinci
Doi minori, cu vârste de 11 și 13 ani, din orașul Berbești, sunt cercetați pentru cruzime față de animale, după ce au ucis, cu un cuțit și alte obiecte contondente, doi cățeluși și au rănit alți cinci, au informat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, fapta s-a petrecut joi, cel care a che
Brigada Rutieră: Trafic restricționat în weekend în Capitală pentru desfășurarea unor evenimente
Traficul auto va fi restricționat în mai multe zone din București, sâmbătă și duminică, când sunt programate mai multe evenimente, a informat vineri Brigada Rutieră a Capitalei. * Sâmbătă, între orele 09:00-23:00, Primăria Municipiului București, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București va organiza evenimentul cultural-a
Bistrița-Năsăud: Primarul din Livezile, judecat pentru agresiune sexuală, poate reveni în funcție, a decis Tribunalul
Primarul comunei Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca, judecat pentru agresiune sexuală, va putea reveni în funcție, dar va rămâne sub control judiciar, a decis, vineri, Tribunalul Bistrița-Năsăud. Hotărârea Tribunalului a fost luată ca urmare a contestației depuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița la decizi
UPDATE Sirianul Omar Hayssam, eliberat condiționat din închisoare
Tribunalul Ilfov a decis, vineri, eliberarea condiționată din închisoare a sirianului Omar Hayssam, care executa la Penitenciarul Jilava o condamnare de 24 ani de închisoare. 'În baza art.587 alin. (1) Cpp raportat la art.59-60 C. pen. din 1969 cu aplicarea art.5 alin.(1) C.pen. admite cererea de liberare condiționată formulată de condamn
VIDEO Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziționarea unui elicopter
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, în dosarul în care este urmărit penal pentru contrabandă, legat de achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie cu eludarea plății TVA.
Bihor: Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați, trimiși în judecată pentru înscenarea incendierii mașinii
Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în dosarul incendierii intenționate a unui autoturism, în februarie 2025, la ieșirea din Drăgănești spre Ștei, au informat, vineri, reprezentanții parchetului. Potrivit anchetatorilor, focul nu ar
Ministerul Justiției a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor; demersuri administrative sau de înființare - online
Ministerul Justiției a anunțat vineri că a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor, o nouă platformă digitală dedicată asociațiilor, fundațiilor și federațiilor. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Ministerul Justiției a finalizat proiectul privind modernizarea Registrului electronic al asociațiilor, fundațiilor și federațiil
General de Armată în rezervă, găsit împușcat în cap; prima ipoteză - sinucidere (surse)
Un general de Armată în rezervă, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit împușcat în cap, în localitatea Păulești din județul Prahova, în una dintre locuințele acestuia, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare. Conform surselor citate, este vorba de Dorin Ioniță, general-locotenent cu trei s
Vaslui: Trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc, depistați și încarcerați
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au pus în aplicare trei mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea în cazul a trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc. Cei trei tineri au fost depistați de polițiști în municipiul Vaslui și în comuna Boțești.
Bihor: Trei tineri, prinși în flagrant cu peste cinci kilograme de canabis, arestați preventiv
Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani au fost prinși în flagrant, în localitatea Nojorid, în timp ce transportau peste cinci kilograme de canabis, pe care, potrivit anchetatorilor, intenționau să le comercializeze, aceștia fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor.
Patru români au ucis un conațional în Danemarca și i-au aruncat trupul într-un râu legat de o baterie auto
Patru români au fost capturați de polițiști în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, fiind căutați de autoritățile din Danemarca pentru că ar fi ucis un conațional în luna august. 'Polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, sub coordonarea procurorilor de caz, au
Pedeapsă cu suspendare pentru tânărul care a lovit un livrator din Bangladesh
Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că este un 'invadator', a fost condamnat joi în primă instanță de Judecătoria Sectorului 2 la o pedeapsă cu suspendare. Tudoran a primit 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violen
CAB anulează condamnarea primită de un fost general de la STS, acuzat de trafic de influență și spălarea banilor
Curtea de Apel București a anulat joi condamnarea de 3 ani și 8 luni închisoare cu executare primită la instanța de fond de generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale în perioada 2001 - 2005, trimis în judecată pentru trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisur






