Martor în dosarul angajări fictive: Nu comenta nimeni de frică; Dragnea ştia probabil de situaţia celor două salariate
Un martor a declarat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că aproape 80% dintre salariaţii de la DGASPC Teleorman cunoşteau faptul că două angajate ale instituţiei lucrau de fapt la PSD Teleorman, însă nu comenta nimeni "de frică" să nu îşi piardă locul de muncă.
Martorul a mai spus că preşedintele de atunci al CJ Teleorman, Liviu Dragnea, cunoştea probabil situaţia celor două angajate.
Judecătorii Instanţei supreme au audiat, luni, mai mulţi martori în dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.
Dosarul vizează angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica la DGASPC Teleorman, procurorii susţinând că de fapt acestea lucrau la sediul PSD Teleorman.
Dragnea nu s-a prezentat la proces, iar avocaţii săi au depus acte medicale care dovedesc faptul că liderul PSD se află internat în spital. La proces nu a venit nici fosta sa soţie, Bombonica Prodana.
Printre martorii audiaţi s-a aflat şi Jenica Dumitru, fostă şefă la Resurse umane la DGASPC Teleorman.
Aceasta a relatat că, în noiembrie 2007, când a fost numită şefă la Resurse umane, i-a adus la cunoştinţă directorului general al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, că Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica nu se prezentau la serviciu.
"Lucram din 2002 la Direcţie. Auzisem vorbindu-se în instituţie că cele două nu veneau la serviciu. Alesu Floarea mi-a spus că se cunoaşte şi la CJ Teleorman această situaţie şi că nu este treaba mea. Afirm că 80% dintre salariaţii Direcţiei cunoşteau că cele două angajate nu veneau la serviciu. Se ştia că ele lucrau la sediul PSD şi probabil acesta era motivul pentru care nimeni nu reclama nimic. Nu spunea nimeni nimic pentru că toată lumea considera că preşedintele CJ Teleorman cunoştea situaţia şi probabil era dispoziţia lui ca cele două să lucreze la sediul PSD. (...) O dată pe an se punea în discuţie organigrama instituţiei, prilej cu care Alesu Floarea susţinea că a vorbit cu preşedintele Consiliului Judeţean. Afirmaţia anterioară reprezintă o bănuială a mea, pentru că foarte mulţi colegi de-ai mei erau membri ai PSD şi le cunoşteau pe cele două salariate care lucrau la partid", a declarat Jenica Dumitru.
Întrebată cum a perceput teama din instituţie, aceasta a spus: "Am presupus că nu comentau de frică şi nu de dragul doamnelor Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica. Le era frică să nu-şi piardă locul de muncă".
Pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.
Procurorii susţineau că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate.
Potrivit DNA, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.
DNA mai susţinea că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Procurorii afirmau că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.
Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Expert olandez: În centrul luptei împotriva traficului de persoane se află sprijinul victimelor
În centrul luptei împotriva traficului de persoane se află sprijinul victimelor, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Jorn van Rij, expert în combaterea acestui fenomen. El a prezentat proiectul Escape Truck - un camion în interiorul căruia sunt ilustrate situații inspirate de cazuri reale de trafic de persoane
Vâlcea: Minori din Berbești, de 11 și 13 ani, cercetați după ce au ucis doi cățeluși și au rănit alți cinci
Doi minori, cu vârste de 11 și 13 ani, din orașul Berbești, sunt cercetați pentru cruzime față de animale, după ce au ucis, cu un cuțit și alte obiecte contondente, doi cățeluși și au rănit alți cinci, au informat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, fapta s-a petrecut joi, cel care a che
Brigada Rutieră: Trafic restricționat în weekend în Capitală pentru desfășurarea unor evenimente
Traficul auto va fi restricționat în mai multe zone din București, sâmbătă și duminică, când sunt programate mai multe evenimente, a informat vineri Brigada Rutieră a Capitalei. * Sâmbătă, între orele 09:00-23:00, Primăria Municipiului București, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București va organiza evenimentul cultural-a
UPDATE Sirianul Omar Hayssam, eliberat condiționat din închisoare
Tribunalul Ilfov a decis, vineri, eliberarea condiționată din închisoare a sirianului Omar Hayssam, care executa la Penitenciarul Jilava o condamnare de 24 ani de închisoare. 'În baza art.587 alin. (1) Cpp raportat la art.59-60 C. pen. din 1969 cu aplicarea art.5 alin.(1) C.pen. admite cererea de liberare condiționată formulată de condamn
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziționarea unui elicopter
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, în dosarul în care este urmărit penal pentru contrabandă, legat de achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie cu eludarea plății TVA. La intrarea în sediul Parchet
Bihor: Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați, trimiși în judecată pentru înscenarea incendierii mașinii
Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în dosarul incendierii intenționate a unui autoturism, în februarie 2025, la ieșirea din Drăgănești spre Ștei, au informat, vineri, reprezentanții parchetului. Potrivit anchetatorilor, focul nu ar
Ministerul Justiției a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor; demersuri administrative sau de înființare - online
Ministerul Justiției a anunțat vineri că a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor, o nouă platformă digitală dedicată asociațiilor, fundațiilor și federațiilor. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Ministerul Justiției a finalizat proiectul privind modernizarea Registrului electronic al asociațiilor, fundațiilor și federațiil
General de Armată în rezervă, găsit împușcat în cap; prima ipoteză - sinucidere (surse)
Un general de Armată în rezervă, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit împușcat în cap, în localitatea Păulești din județul Prahova, în una dintre locuințele acestuia, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare. Conform surselor citate, este vorba de Dorin Ioniță, general-locotenent cu trei s
Vaslui: Trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc, depistați și încarcerați
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au pus în aplicare trei mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea în cazul a trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc. Cei trei tineri au fost depistați de polițiști în municipiul Vaslui și în comuna Boțești.
Bihor: Trei tineri, prinși în flagrant cu peste cinci kilograme de canabis, arestați preventiv
Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani au fost prinși în flagrant, în localitatea Nojorid, în timp ce transportau peste cinci kilograme de canabis, pe care, potrivit anchetatorilor, intenționau să le comercializeze, aceștia fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor.
Patru români au ucis un conațional în Danemarca și i-au aruncat trupul într-un râu legat de o baterie auto
Patru români au fost capturați de polițiști în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, fiind căutați de autoritățile din Danemarca pentru că ar fi ucis un conațional în luna august. 'Polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, sub coordonarea procurorilor de caz, au
Pedeapsă cu suspendare pentru tânărul care a lovit un livrator din Bangladesh
Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că este un 'invadator', a fost condamnat joi în primă instanță de Judecătoria Sectorului 2 la o pedeapsă cu suspendare. Tudoran a primit 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violen
CAB anulează condamnarea primită de un fost general de la STS, acuzat de trafic de influență și spălarea banilor
Curtea de Apel București a anulat joi condamnarea de 3 ani și 8 luni închisoare cu executare primită la instanța de fond de generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale în perioada 2001 - 2005, trimis în judecată pentru trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisur
Judecătoarea Liliana Cătălina Alexe - suspendată din funcție de CSM
București, 10 sep /Agerpres/ - Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, joi, cererea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Liliana Cătălina Alexe de la Curtea de Apel București, implicată în cazul ROMATSA. 'Admite propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind
Brașov: Trei tineri - în arest preventiv, după un scandal în stradă și distrugerea unei autospeciale de Poliție
Trei tineri din Râșnov au ajuns în arest preventiv după un scandal în stradă, care s-a finalizat cu distrugerea unei autospeciale de poliție. Conform IPJ Brașov, scandalul s-a petrecut atât în stradă, cât și, ulterior, în curtea unui imobil, între două grupuri de persoane, în seara zilei de 6 septembrie, pe







