logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CCR a admis sesizarea privind modificarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice

Imagine din galeria Agerpres

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Legea supusă controlului de constituţionalitate are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice în scopul adoptării unor măsuri care să conducă la creşterea capacităţii de intervenţie în acest domeniu, prin instituirea instrumentelor legale necesare exercitării atribuţiilor de serviciu sau îndeplinirii misiunilor, dar şi a celor necesare asigurării unei protecţii juridice şi fizice a personalului angajat.

Şeful statului preciza, în sesizarea de neconstituţionalitate, că legea a fost adoptată fără solicitarea avizului CSAT.

Klaus Iohannis menţiona că printre atribuţiile principale ale Poliţiei Române sunt incluse măsuri de prevenire şi combatere a terorismului.

"Reglementarea ca atribuţie principală a aplicării de 'măsuri de prevenire şi combatere a terorismului' de către o autoritate a administraţiei publice centrale, Poliţia Română, structură demilitarizată aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, califică această structură drept un 'organ de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale'. Or, în aceste condiţii, adoptarea unui act normativ ce vizează organizarea şi funcţionarea unei instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, fără avizul CSAT, încalcă competenţa de avizare şi rolul prevăzut de art. 119 din Constituţie a acestei autorităţi constituţionale", se arăta în sesizarea preşedintelui.

În plus, arăta sursa citată, prin această lege se introduc o serie de cazuri în care poliţistul este îndreptăţit să pătrundă "în orice mod într-o locuinţă sau orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentantului legal, pentru: (...) d) a prinde autorul unor acte de terorism, dacă există indicii că acesta se află în acel spaţiu".

Iohannis preciza, în sesizare, că legea a fost adoptată de Senat cu depăşirea termenului constituţional de adoptare tacită, cu consecinţa încălcării principiului bicameralismului.

Şeful statului critica şi prevederea prin care poliţistul are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei în situaţia în care "aceasta încalcă dispoziţiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală", preşedintele susţinând că sintagma "motive verosimile" nu este una definită în cuprinsul modificărilor aduse actului normativ, contrar exigenţelor de tehnică legislativă, fiind una neclară, de natură să lipsească norma de precizie şi claritate, contrar Constituţiei.

Preşedintele adăuga că folosirea de către poliţist a dispozitivelor cu electroşocuri reprezintă o măsură disproporţionată în raport cu scopul său prin raportare la Constituţie, având în vedere efectele pe care astfel de mijloace le pot avea asupra integrităţii fizice a persoanelor vizate.

Klaus Iohannis solicita CCR, în acest context, să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice este neconstituţională.AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 26

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 11-09-2026 18:33

Omar Hayssam va fi preluat de polițiștii de imigrări, după eliberarea din penitenciar

Omar Hayssam va fi preluat de polițiștii de imigrări, după eliberarea din penitenciar, informează vineri surse judiciare. Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări vor efectua verificările necesare pentru stab

Justitie si interne 11-09-2026 17:02

Expert olandez: În centrul luptei împotriva traficului de persoane se află sprijinul victimelor

În centrul luptei împotriva traficului de persoane se află sprijinul victimelor, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Jorn van Rij, expert în combaterea acestui fenomen. El a prezentat proiectul Escape Truck - un camion în interiorul căruia sunt ilustrate situații inspirate de cazuri reale de trafic de persoane

Justitie si interne 11-09-2026 15:16

Vâlcea: Minori din Berbești, de 11 și 13 ani, cercetați după ce au ucis doi cățeluși și au rănit alți cinci

Doi minori, cu vârste de 11 și 13 ani, din orașul Berbești, sunt cercetați pentru cruzime față de animale, după ce au ucis, cu un cuțit și alte obiecte contondente, doi cățeluși și au rănit alți cinci, au informat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, fapta s-a petrecut joi, cel care a che

Justitie si interne 11-09-2026 14:40

Brigada Rutieră: Trafic restricționat în weekend în Capitală pentru desfășurarea unor evenimente

Traficul auto va fi restricționat în mai multe zone din București, sâmbătă și duminică, când sunt programate mai multe evenimente, a informat vineri Brigada Rutieră a Capitalei. * Sâmbătă, între orele 09:00-23:00, Primăria Municipiului București, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București va organiza evenimentul cultural-a

Justitie si interne 11-09-2026 14:25

Bistrița-Năsăud: Primarul din Livezile, judecat pentru agresiune sexuală, poate reveni în funcție, a decis Tribunalul

Primarul comunei Livezile din județul Bistrița-Năsăud, Traian Simionca, judecat pentru agresiune sexuală, va putea reveni în funcție, dar va rămâne sub control judiciar, a decis, vineri, Tribunalul Bistrița-Năsăud. Hotărârea Tribunalului a fost luată ca urmare a contestației depuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița la decizi

Justitie si interne 11-09-2026 14:00

UPDATE Sirianul Omar Hayssam, eliberat condiționat din închisoare

Tribunalul Ilfov a decis, vineri, eliberarea condiționată din închisoare a sirianului Omar Hayssam, care executa la Penitenciarul Jilava o condamnare de 24 ani de închisoare. 'În baza art.587 alin. (1) Cpp raportat la art.59-60 C. pen. din 1969 cu aplicarea art.5 alin.(1) C.pen. admite cererea de liberare condiționată formulată de condamn

Justitie si interne 11-09-2026 13:18

VIDEO Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziționarea unui elicopter

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, în dosarul în care este urmărit penal pentru contrabandă, legat de achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie cu eludarea plății TVA.

Justitie si interne 11-09-2026 13:13

Bihor: Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați, trimiși în judecată pentru înscenarea incendierii mașinii

Fostul preot Ciprian Mega și doi bărbați au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în dosarul incendierii intenționate a unui autoturism, în februarie 2025, la ieșirea din Drăgănești spre Ștei, au informat, vineri, reprezentanții parchetului. Potrivit anchetatorilor, focul nu ar

Justitie si interne 11-09-2026 12:18

Ministerul Justiției a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor; demersuri administrative sau de înființare - online

Ministerul Justiției a anunțat vineri că a lansat Portalul Registrului Național al ONG-urilor, o nouă platformă digitală dedicată asociațiilor, fundațiilor și federațiilor. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Ministerul Justiției a finalizat proiectul privind modernizarea Registrului electronic al asociațiilor, fundațiilor și federațiil

Justitie si interne 11-09-2026 11:06

General de Armată în rezervă, găsit împușcat în cap; prima ipoteză - sinucidere (surse)

Un general de Armată în rezervă, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit împușcat în cap, în localitatea Păulești din județul Prahova, în una dintre locuințele acestuia, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare. Conform surselor citate, este vorba de Dorin Ioniță, general-locotenent cu trei s

Justitie si interne 11-09-2026 10:01

Vaslui: Trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc, depistați și încarcerați

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au pus în aplicare trei mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea în cazul a trei tineri condamnați pentru trafic de droguri de mare risc. Cei trei tineri au fost depistați de polițiști în municipiul Vaslui și în comuna Boțești.

Justitie si interne 10-09-2026 19:08

Bihor: Trei tineri, prinși în flagrant cu peste cinci kilograme de canabis, arestați preventiv

Trei tineri cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani au fost prinși în flagrant, în localitatea Nojorid, în timp ce transportau peste cinci kilograme de canabis, pe care, potrivit anchetatorilor, intenționau să le comercializeze, aceștia fiind arestați preventiv pentru 30 de zile, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor.

Justitie si interne 10-09-2026 17:53

Patru români au ucis un conațional în Danemarca și i-au aruncat trupul într-un râu legat de o baterie auto

Patru români au fost capturați de polițiști în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, fiind căutați de autoritățile din Danemarca pentru că ar fi ucis un conațional în luna august. 'Polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, sub coordonarea procurorilor de caz, au

Justitie si interne 10-09-2026 17:43

Pedeapsă cu suspendare pentru tânărul care a lovit un livrator din Bangladesh

Cosmin Tudoran, tânărul care a lovit anul trecut un livrator din Bangladesh pe o stradă din Capitală, pe motiv că este un 'invadator', a fost condamnat joi în primă instanță de Judecătoria Sectorului 2 la o pedeapsă cu suspendare. Tudoran a primit 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violen

Justitie si interne 10-09-2026 16:06

CAB anulează condamnarea primită de un fost general de la STS, acuzat de trafic de influență și spălarea banilor

Curtea de Apel București a anulat joi condamnarea de 3 ani și 8 luni închisoare cu executare primită la instanța de fond de generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale în perioada 2001 - 2005, trimis în judecată pentru trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisur