CCR a admis sesizarea lui Iohannis privind modificarea Legii referendumului
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse Legii referendumului, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
La începutul lunii ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.
"Prin conţinutul normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine unor norme şi principii constituţionale", spunea şeful statului în sesizarea transmisă preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.
În sesizare se arăta că actul normativ instituie, pe de o parte, o serie de reglementări cu privire la referendumul care a avut loc pe 6 şi 7 octombrie 2018 - cuprinse în articolele II-XIII, iar, pe de altă parte, modificări ale Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cuprinse în cele 18 puncte ale art. I din cuprinsul ordonanţei de urgenţă.
Potrivit şefului statului, modificările operate asupra Legii nr. 3/2000 se aplică tuturor celor trei tipuri de referendum: referendumul pentru revizuirea Constituţiei, referendumul pentru demiterea preşedintelui României şi referendumul privind probleme de interes naţional.
"Reglementările care modifică actul normativ de bază în materia referendumului nu pot fi justificate prin existenţa unei situaţii extraordinare şi nici printr-o urgenţă a reglementării", se menţionează în sesizarea de neconstituţionalitate.
Iohannis critica prevederea potrivit căreia "în cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau la mai multe probleme de interes naţional sau local, după caz, precum şi cu privire la revizuirea Constituţiei sau la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local, pe buletine de vot separate", susţinând că modul de reglementare este unul deficitar, lipsind norma de claritate şi precizie.
Preşedintele susţinea şi că prevederile privind termenul de cinci zile stabilit în lege privind aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului sunt lipsite de claritate şi previzibilitate.
Şeful statului critica şi condiţia ca din birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară să facă parte numai delegaţi ai partidelor politice parlamentare şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului.
"Participarea la constituirea birourilor şi oficiilor electorale prevăzute de Legea nr. 3/2000 nu poate fi realizată în mod diferenţiat, atât timp cât toate partidele politice parlamentare au obţinut mandate de deputaţi sau senatori, fără încălcarea principiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la pluralismul şi definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Prezenţa delegaţilor din toate partidele parlamentare reprezintă o garanţie în plus pentru corecta desfăşurare a referendumului, indiferent de tipul acestuia", se arăta în sesizarea de neconstituţionalitate.
Potrivit sesizării, această reglementare instituie o condiţie discriminatorie pentru partidele politice parlamentare care au un grup parlamentar propriu doar într-una dintre Camerele Parlamentului, faţă de partidele politice parlamentare care au un grup parlamentar propriu în ambele Camere ale Parlamentului, acest criteriu nefiind unul justificat obiectiv şi raţional pentru aplicarea unui tratament juridic diferenţiat.
Autoritatea Electorală Permanentă nu mai verifică din oficiu, în termen de 60 de zile de la data referendumului, în vederea depistării eventualelor voturi multiple, arăta preşedintele.
Posibilitatea AEP de a realiza verificarea listelor electorale permanente şi a tabelelor electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare doar la sesizarea persoanelor interesate, în cel mult 15 zile de la data constatării valabilităţii referendumului naţional şi însoţită de probele pe care se întemeiază este considerată de Iohannis ca fiind echivalentă cu eliminarea unui standard de integritate în desfăşurarea corectă a unui referendum.
"În condiţiile în care verificarea sesizării de vot multiplu este condiţionată de faptul ca sesizarea persoanelor interesate să fie însoţită de probele pe care se întemeiază, acest mecanism devine unul imposibil de utilizat de către cetăţeni şi este golit de conţinut", se menţionează în sesizare.
Preşedintele Iohannis menţionează că prin înlocuirea sintagmei "numărul participanţilor trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiţionarea cifrelor de la pct. 5, 6 şi 7" cu sintagma "Pct. 2 >/= Pct. 5 + pct. 6 + pct. 7", numărul participanţilor trebuie să fie mai mare sau egal cu suma voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA", a celor la răspunsul "NU" şi a voturilor nule.
"Instituirea unei asemenea reglementări echivalează cu legiferarea posibilităţii ca numărul participanţilor să fie mai mare decât numărul celor care au exprimat un vot (pozitiv, negativ sau nul), ceea ce contravine chiar principiului statului de drept şi democratic. (...) Prin reglementarea posibilităţii ca, la finalul scrutinului, numărul participanţilor să fie mai mare decât numărul total al voturilor exprimate (pozitive, negative sau nule) se elimină chiar o garanţie a bunei desfăşurări a referendumului, aspect contrar art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală", se arată în sesizare.
Şeful statului solicita CCR să constate că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei este neconstituţională în ansamblul său. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru
Cazul de la Caracal/Ministrul Apărării: Condamn orice formă de violență împotriva femeilor; am solicitat verificarea tuturor aspectelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a reacționat în cazul femeii din Caracal atacate cu un cuțit pe stradă de soțul său, cadru militar activ, el afirmând că a solicitat verificarea tuturor aspectelor care țin de responsabilitatea MApN și cooperarea deplină cu organele judiciare, pentru clarificarea circumstanțelor în care s-a produs act
Vâlcea: 10 pistoale, 5 puști și peste 5.000 de proiectile metalice, descoperite de polițiști în urma a 13 percheziții
Cincisprezece arme neletale supuse autorizării și peste 5.000 de proiectile metalice au fost descoperite de polițiști la persoane din Vâlcea, care le cumpărau prin intermediul unei platforme online din străinătate, în cauză fiind efectuate 13 percheziții în mai multe localități din județ. Potrivit IGPR, polițiștii Biroului Ar
VIDEO Hunedoara: Bărbat de 43 ani, arestat preventiv pentru că a agresat un polițist; agresorul se afla sub control judiciar
Un bărbat de 43 de ani, din municipiul Hunedoara, aflat sub măsura controlului judiciar, a fost arestat preventiv după ce a agresat un polițist care intervenea în urma declanșării alertei sistemului electronic de monitorizare care îl viza. Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați cu privire la declanșarea alertei sistemu
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a șasea: 17 acțiuni operative și 71 de percheziții domiciliare
Șaptesprezece acțiuni operative și 71 de percheziții sunt planificate să se desfășoare sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter'. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în cursul zilei de sâmbătă, în cadrul Operațiunii 'Jupiter', desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic
Gorj: Trei elevi reținuți în urma unui incident la un liceu din Târgu Jiu
Trei elevi de 15, 16 și 18 ani au fost reținuți de polițiști pentru lovire sau alte violențe și complicitate, în urma unui incident care a avut loc la un liceu din municipiul Târgu Jiu, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit sursei citate, polițiș
Olt: Fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat pentru corupție - eliberat condiționat
Fostul primar al municipiului Slatina, Minel Prina, aflat în detenție de la finalul anului 2023, în urma unei condamnări de patru ani și șase luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate la spălare de bani în dosarul de corupție al lui Darius Vâlcov, va fi eliberat condiționat potrivit unei hotărâri definitive pronunțată v
Brăila: Persoană de 26 de ani, reținută pentru trafic de canabis, cocaină și cristal
O persoană de 26 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, a fost reținută de procurorii DIICOT Brăila, după ce ar fi vândut, pe parcursul acestui an, canabis, cocaină și 3CMC, cunoscut sub denumirea de cristal, pentru sume cuprinse între 400 și 1.300 de lei, informează, vineri, DIICOT. Potrivit unu
Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026-2030
Ministerul Justiției a publicat, vineri, în vederea consultării publice, proiectul Strategiei Naționale Anticorupție 2026 - 2030 (SNA) și documentele aferente, termenul până când pot fi trimise propuneri fiind stabilit pentru 23 noiembrie. 'Propunem o strategie care să întărească sistemul de justiție și să combată sistematic corupți
Prahova: Traficanți de cocaină, prinși în flagrant în Capitală
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală. 'Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2026, o persoană, de 35 de ani, ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități
VIDEO Simina Tănăsescu spune că hotărârea CCR de anulare a alegerilor nu a fost singura din Europa
Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, susține că decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale în decembrie 2024 nu a fost una singulară în Europa și consideră că această hotărâre a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale și inteligenței artificiale, în special cu privire la procedurile și mecanism
Demisie a unui judecător sancționat de CSM: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: 'Nu vă
Ministrul Justiției - întâlnire cu ambasadorul Israelului; a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în materie civilă și penală, extrădarea, tran
Marincea (SRI): Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat; identitatea autorilor - investigată
Alertele cu bombă de pe Aeroportul Otopeni nu s-au confirmat, iar identitatea autorilor este în curs de investigare, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea. 'SRI, prin Brigada Antiteroristă, a efectuat verificările specifice și până în prezent amenințările nu s-au confirmat și nu au fost de







