Curtea de Apel Ploieşti revocă mandatul de arestare emis pe numele lui Sebastian Ghiţă
Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, contestaţia formulată de fostul deputat Sebastian Ghiţă şi a decis revocarea măsurii arestării preventive emisă pe numele acestuia în dosarul în care acesta este cercetat de DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.
"Prin Încheierea din data de 07 martie pronunţată în dosarul 687/105/2019, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus următoarele: (...) admite contestaţia formulată de Ghiţă Sebastian Aurelian împotriva încheierii 74 din 4 martie pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Prahova pe care o desfiinţează în totalitate şi rejudecând cererea inculpatului: (...) admite cererea şi dispune revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, luată prin încheierea 98 din 15 martie 2017 a Tribunalului Prahova şi devenită definitivă prin încheierea din 3 aprilie 2017 a Curţii de apel Ploieşti şi în baza cărora a fost emis mandatul de arestare preventivă 2/UP/14 aprilie 2017 emis de Curtea de Apel Ploieşti. (...). Definitivă", se arată în minuta deciziei.
Potrivit unui comunicat al DNA, Sebastian Ghiţă este acuzat în acest dosar că ar fi primit în perioada 2007 - 2014, pentru contracte atribuite de instituţii şi autorităţi publice unor societăţi comerciale din domeniul IT, sume de bani cuprinse între trei şi zece milioane euro.
"În perioada 2007 - 2015, la nivelul instituţiilor publice şi autorităţilor publice, au fost încheiate mai multe contracte de achiziţie de programe informatice finanţate din fonduri publice, dar şi din fonduri europene, de către mai multe societăţi comerciale cu acest profil de activitate şi de asocierea dintre acestea şi societăţile comerciale SC International SRL şi SC Asesoft International SA. Pentru încheierea acestor contracte finanţate din bani publici şi fonduri europene, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, reprezentant până în anul 2012 al societăţilor comerciale (...) şi ulterior deputat în Parlamentul României, a pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor, declarate ulterior câştigătoare ale procedurilor de licitaţie, sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai instituţiilor şi autorităţilor contractante să atribuie contractele de prestare de servicii IT şi/sau să faciliteze derularea în bune condiţii, firmelor ai căror reprezentanţi fuseseră contactaţi, anterior, de acesta", precizează DNA.
Din comunicatul menţionat reiese că, pentru crearea unei aparenţe de legalitate în ceea ce priveşte sumele primite, Ghiţă ar fi indicat, ca modalitate de transfer, simularea unor operaţiuni comerciale.
"Este vorba de încheierea unor contracte comerciale de către aceste societăţi, în calitate de beneficiar, cu firme controlate de el, care aparţineau grupului Asesoft/Teamnet, în calitate de furnizor, obiectul contractelor fiind prestarea de servicii IT fictive", spun anchetatorii.
Procurorii mai susţin că lucrările inserate în facturile emise de societăţile comerciale din grupul Asesoft/Teamnet ar fi fost executate în realitate cu propriile resurse materiale şi umane chiar de către beneficiarii lucrărilor, iar documentele justificative au atestat operaţiuni care nu s-au derulat în realitate.
"Ca urmare a acestui circuit comercial nereal, respectivele societăţi comerciale au virat către societăţile comerciale din grupul Asesoft/Teamnet contravaloarea aşa-ziselor lucrări prestate de acestea din urmă, sumele fiind reintroduse în circuitul fiscal-economic. Aceşti bani reprezintă contravaloarea influenţei promise şi exercitate de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian asupra unor factori decizionali din mediul guvernamental sau instituţiile subordonate", se mai menţionează în comunicat.
DNA arată, de asemenea, că, începând cu anul 2010, Ghiţă, Padiu şi Anastasescu au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, care a continuat să-şi desfăşoare activitatea până în 2014. Grupul infracţional a fost iniţiat şi condus de Ghiţă, iar ceilalţi doi au avut atribuţii bine definite şi repartizate pe membri în cadrul grupului, cu scopul de a obţine foloase materiale prin trafic de influenţă şi spălare de bani.
"Grupul a avut o structură ierarhică, iar în ceea ce priveşte sarcinile membrilor, acestea erau următoarele: Ghiţă Sebastian Aurelian a fost acela care a iniţiat constituirea grupului infracţional organizat şi ulterior a avut rolul de a pretinde sume de bani reprezentanţilor unor firme IT, în scopul facilitării obţinerii de contracte finanţate din fonduri publice şi derulării în bune condiţii a acestora; Padiu Bogdan, în calitate de reprezentant al SC Teamnet International SA, şi inculpatul Anastasescu Cristian, în calitate de reprezentant al SC Asesoft International SA, aveau rolul să asigure primirea sumelor de bani pretinse de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian şi să le introducă într-un circuit financiar, dându-le o aparenţă de legalitate, prin dispunerea şi/sau semnarea unor documente justificative fictive", se arată în comunicatul DNA. AGERPRES / (AS - autor: Mihai Stoica, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
București: Trei persoane arestate pentru trafic de droguri; cocaină, ecstasy, canabis și metamfetamină - ridicate la percheziții (FOTO/VIDEO)
Trei persoane de 22, 23 și 53 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, după ce polițiștii au descoperit, în urma a patru percheziții, peste 100 comprimate de ecstasy și aproximativ 160 de grame de cocaină, canabis, metamfetamină și MDMA, precum și sume de bani, a informat, sâmbătă,
Patru bărbați din Cluj au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Patru bărbați din județul Cluj au fost arestați preventiv sub acuzațiile de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). 'Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anulu
Teleorman: Fata de 12 ani luată de pe stradă cu o mașină a fost găsită; alerta de răpire copil a fost ridicată
Fata de 12 ani luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane a fost găsită în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar alerta răpire copil a fost ridicată, informează IPJ Teleorman. 'Minora a fost depistată. Minora nu a fost victima altei infracțiuni, &ici
Teleorman: Alertă răpire copil - o fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Poroschia și urcată într-o mașină
Polițiștii au fost sesizați cu privire la dispariția unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieșit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voința ei și urcată într-o mașină de către trei persoane, informează, vineri, IPJ Teleorman. Conform sursei citate, s-a declanșat mecanismul 'Alertă răpire copil&
Teleorman: Pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii (GALERIE FOTO)
Un antrenament pentru perfecționarea tehnicilor de intervenție la incendii a fost desfășurat săptămâna aceasta de 17 pompieri din România și Bulgaria la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, a informat ISU Teleorman. La instruire au participat șase pompieri din Teleorman, șase din Dolj ș
Dolj: Polițiștii au deschis dosar penal după ce un bărbat a decedat sub o grindă de beton prăbușită pe un excavator
Polițiștii din Dolj au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, după ce un bărbat de 44 de ani a decedat, vineri, sub o grindă de beton care s-a prăbușit peste excavatorul cu care efectua
Prahova: Acțiunea Prefecturii, care a atacat dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești - respinsă
Acțiunea Prefecturii Prahova, care a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, a fost respinsă definitiv de instanță. Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, ca nefondat recursul formulat de Prefectura Pra
Bogdan Peșchir - finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată. Procurorii susțin că, în perioada 13 octombrie 2024, ora 19:01 - 27 noiembrie 2024, ora 21:0
Parchetul General nu e de acord cu dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, proiect lege
Parchetul General nu este de acord cu inițiativa legislativă depusă la Senat de trei parlamentari privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, pe motiv că această reglementare ar conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului. Procurorul general Cristina Chiriac a transmis vineri un punct de vedere al Minister
DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar
Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun
Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos
Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.
Vâlcea: Suspectul în cazul crimei fetei din valiză, audiat la Parchet; nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, a fost adus vineri la audieri la Parchetul Județean Vâlcea. El a părăsit sediul Parchetului după câteva minute, fără a face declarații în fata anchetatorilor, după ce s-a prelevat de dreptul la tăcere.
Un bărbat și o femeie, reținuți pentru proxenetism; 180.000 de lei - profitul estimat în urma activității victimelor
Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, după ce au fost depistați în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGMPB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Botoșani: Bărbat reținut după ce a vândut o mașină care i-a fost împrumutată
Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acestuia, bărbatul reținut are 42 de ani și este din comuna Vârfu Câmpului. El este cercet
Călin Georgescu - a patra zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. Este a patra zi în care Georgescu este scos din Arestul Central și dus la DIICOT. La p










